agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1895 .



Musafiri la miezul nopții
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2006-05-07  |     | 



Musafiri la miezul nopții
Seria „Povești pentru Delia”



-A fost fetița cuminte ?
-Bursucel a spus o prostie !
-Iar tu l-ai pârât, așa e ?
Delia amuțește.
-Astă seară, încep eu, îți povestesc despre Ion Porcaru …
-Mă tată, una de când erai tu mic.
-Bii-ne ! Împăratul bostanilor și Costică Năvârgeac...
-Atunci m-am supărat și nu mai vorbesc cu tine !
-Așa va să zică … credeam că cel supărat eu sunt ! Pe care o vrei ?
-Când a găsit Lupșa iepurașul verde cu piciorușele roșii și cu doi nasturi albi !
-Aaa, ce nostim a fost iepurilă! Până și mamaia îl iubea, că era singurul cu doi nasturi albi și-l chema Vasile.
Pe vremea când trăia el mă duceam așa des acasă ! Toată lumea se bucura.
Iepurii săreau pe o ladă și țipau să le aduc foi de varză. Duman vițelul arunca din picioare și se lua la împuns cu mine iar Lupșa mă simțea de la o poștă și până nu stam de vorbă cu ea, nu se potolea.
-Hoțomanco dai din coadă și nu zici nimic. Ce s-ar face mamaia fără tine ? și-o mângaiam, iar ea întindea botul pe labe și-apoi deodată sărea, o lua la fugă, făcea câteva tumbe și drept pe umerii mei ateriza, să mă răstoarne, nu alta.
Gata, gata, am treabă, mai stau de vorbă și cu mamaia, n-am timp numai de tine și-o lăsam slobodă că altminteri se sugruma în lanț.
Seara în casă, mamaia îmi povestea cine-a murit în sat, că s-a certat și s-a-mpăcat cu Sineta, că o să vândă vițeaua că nu mai poate să aibă grija ei și tot așa până ne apuca miezul nopții. Și-ntr-o astfel de noapte, de nu se vedea la trei pași, ne trezesc niște urlete de nu știam dacă sunt aievea !
-E bețivul de Bâră, îmi fură fânul din pod , știe că sunt singură.
-Mamă, cu Lupșa în curte, nu s-apropie țipenie,sunt sigur.
-Atunci cine să fie la ora asta ? Și mamaia a deschis fereastra spre curte.
-E cineva acolo ? răspunde ! Șo pă el Lupșa, șo pă el ! Pretutindeni liniște apoi iar hămăitul cățelei.
-Lupșa, vino-ncoace, a strigat mamaia și lupoaica a proptit picioarele în pervazul ferestrei și scheunânâd se lăsa mângâiată pe cap. Apoi a sărit în întuneric, a alergat la poartă, a revenit pentru o clipă la geam și iar a plecat lătrând.
-Precis e cineva, aprinde felinarul și vezi cine !
Eram băiat în toată firea și nu voiam să-i arăt mamei că mi-e frică de întuneric, om sau lighioană, așa că am căutat bâta cu ținte și-am ieșit în curte. O pală de vânt mi-a stins felinarul iar negura de nepătruns s-a așternut în fața ochilor. Am rămas locului și ascultam. Lupșa pe lângă mine, se repezea ca bezmetica în pămant și urla cum n-o mai auzisem. Din pădurile înconjurătoare îi răspundeau la fel alți lupi. Cât eram eu de curajos, de data asta am băgat-o pe mânecă. Haitele hălăduiau si-o chemau pe Lupșa în mijlocul lor iar ea rămăsese în șezut și scheuna cu întreruperi mici.
-Du-te Lupșa, du-te, dacă vin lupii aici ne omoară. Am intrat în casă foarte agitat.
-Mamă, pe Lupșa a apucat-o frigurile și-n loc să plece a chemat haita încoace. Vuiește pădurea de urletul lupilor. S-o închid în pivniță ?
Bodogănind mamaia a aprins felinarul și-am ieșit în curte. Când ne-a văzut, lupoaica s-a zvârlit înainte. Vântul ne-a stins încă o dată felinarul. Nu se vedea nimic. Ne-am apropiat cu mare grijă și am scorocit într-o grămadă de găteje. Lupșa se da de ceasul morții iar mie îmi tremurau picioarele. Deodată mamaia îmi făcu semn.
-L-am zărit, e ascuns aicea, șo pă el Lupșa !
-Mi-e frică tata , cine era ? Delioara s-a strâns toată și s-a băgat în mine.
-Un biet arici, se făcuse ghem și Lupșa da să-l apuce dar țepii o făceau să urle de neputință și durere.
-Uite vinovatul ! Ne-am speriat de pomană, nu-i așa mamă ?
-Pune-l în găleată aia verde și bagă-l în magazie, a răspuns ea oțărâtă. Hai la culcare. Abia ne băgasem în pat și Lupșa a început iar.
-În noaptea asta nu mai dormim, dacă nu ți-e greu du-l la gârlă și zvârle-l în răchită.
Am intrat în magazie în mare grabă.Găleata și ariciul nicăieri! Lupoaica potolită ca prin minune se așezase la gura cotețului și nu da semne că ar vrea să-l mai caute.
-Hai Lupșa, ce aștepți ?
-Ham, ham, a sărit ea veselă.
-Lasă-mă, nu-mi arde de joacă. Ar trebui să fii mai deșteaptă. Cum de nu știi că ariciul e prietenul nostru? Mănâncă șoarecii , șerpii, adună albinele moarte și tu ce faci, îl sperii și mai ridici și pădurea-n picioare cu urletele tale. Frumos îți șade ?!!
Lupșa da din coadă și ochii îi jucau veseli. Zorii zilei mijeau la orizont.
-Am plecat și te rog un scâncet să nu mai aud, ai înțeles ? Ditamai cățeaua și te sperii de-un arici, halal să-ți fie !
-Ham, ham, a aprobat ea. Când să cobor treptele magaziei, Lupșa a sărit de la gura cotețului și-a împins cu laba un ghemotoc negru. S-a rostogolit la picioarele mele.
-Alta acum, ți-ai găsit de joacă, n-ai decât, pe mine lasa-mă să mă culc!
-Hauu, hau hauu, a urlat din nou la gura cotețului. L-am deschis într-o doară. De spaimă, am sărit ca ars. În lada în care ouau găinile se chircise Costică zis Năvârgeacu.
-Măi nene, ce cauți aici? l-am întrebat cu jumătate de glas.
-M-am jucat cu ariciul matale! Afurisita de cățea până n-am intrat în coteț nu mi-a dat pace.
-N-ai spart ouăle din cuibar ?
-Am avut grijă, le-am băgat în sân !
-Aaa !
-Închide și tale cățeaua, să pot ieși, mi-a cerut Costică Năvârgeac.
-Þi-e frică ?
-Nuu, da vrei să sparg ouăle ?
-Haide, ieși, o țin eu! Altă dată nu știu dac-o să mai fac la fel. Să nu uiți asta !
Să nu uiți, repetam luptându-mă cu Lupșa, iar el se pierdea pe drumul mare lăsând în urmă o dâră de gălbenuș.
-Gata Delioara, somn ușor.
-Tatăă, Costică era un om bun ?
-Era și el un om ca toți oamenii , cam Năvârgeac!
Și-am încălecat pe-un os
Și ne-am pus cu burta-n jos.



Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!