agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3092 .



Noapte de Decembrie - III -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2008-12-21  |     | 



Ne-am retras în vagonul nostru și am hotărât să facem cu schimbul pe culoar pentru a urmări reacția animalelor flămânde. I-am liniștit pe somnoroșii din compartiment, spunându-le că în niciun caz lupii nu vor ajunge la noi și ca un mijloc de precauție am stins toate luminile din vagon și am făcut o liniște de mormânt. Se auzeau doar volutele viscolului, care se alerga prin faldurile pădurii și rar urletul nefiresc al lupilor, care-și așteptau tovarășii. Dintr-odată, am auzit un plâns înfundat, iar apoi l-am auzit pe Andrei Minteuan, încurajându-și soția.
- Elisabetă, fătucă, stai locului, că nu au cum să dea lupii năvală peste noi! Don’ conductor a zăvorât aprig ușile. Cât timp nu simt miros de om și nu aud glas, nu ne vor primejdui mai mult decât să scarmene pe la uși.
- Andreie, bărbate, nu vreau să pier aici! La Sân Ioan de iarnă vreau să-mi țin pruncul în brațe...! Nu vreau să pier!
- Stați liniștită doamnă, am intervenit eu, cu un glas calm și sigur. Lupii vor mai bate cu colții, cât vor mai bate, apoi vor pleca. Nu se va întâmpla nimic. Cât privește pe cel mic va veni cu bucurie și spor.
Am auzit stația conductorului piuind și, după ce acesta a deschis-o, am prins frânturi dintr-o convorbire, care ne-a cufundat iar în deznădejde.
- Petre, vezi, că de aici de la noi din locomotivă am văzut câțiva lupi cum s-au înverșunat să aburce în ultimul vagon. Care ați lăsat ușile alea deschise? Acu’ dau roată trenului, adulmecă și se înrăiesc unu pe altu. Vezi să nu ajungă la voi, că e sfârșit de om!
- Am făcut piedică tare la uși, Costeo, i-a răspuns conductorul mecanicului. N-au cum răzbate, că doar n-au degete de om să deschidă ușile. Da’ vom fi cu luare aminte mare!
În acea clipă am auzit un strigăt care m-a înfiorat. Era Elisabeta lui Minteuan.
- Andreie, Andreiule, eu cred că mi-o venit ceasul...! Mi s-o rupt apa, bărbate!
Emoția pusese stăpânire pe tânăra femeie și mai mult decât atât cred că o măcina gândul de a nu fi sfârtecată de lupi, până să-și vadă pruncul născut. Emoția transmisă în creier funcționase ca o săgeată plumbuită în centrul țintei. Elisabeta putea naște din clipă în clipă!
- Elisabeta! am strigat eu prin întunericul, pe care-l desfăceam cu privirea fâșii-fâșii, ca s-o pot distinge. Stai calmă! Sunt doctor! Doctor chirurg, dar îndeajuns de priceput ca să te pot ajuta. Poate este numai un semn slab, eliberat de emoție. Cât mai ai până la termen?
- Două săptămâni!
- Bine, nu te mai agita! D-le Petre m-am adresat eu conductorului, care rămăsese pironit undeva lângă fereastră, chinuindu-se să dibuie prin neguri siluetele lupilor. Trebuie să aprindem lumina. Femeia asta poate naște din clipă în clipă! Am nevoie de o pătură, ceva pe care să stea mai confortabil...
Între timp se treziseră de-a binelea și studenții noștri, care nici nu mai respirau de frică la auzul dialogurilor purtate de noi până atunci sub imperiul amenințărilor de afară.
- Avem noi...avem noi o pătură, spuse băiatul, care începu să scotoceasă prin ruscacul imens, pe care probabil îl târâse din greu acolo pe munte. Avem și două cuțite de vânătoare, dacă e nevoie...pentru lupi...
- Lasă mă, copile, cuțitele, i-am zis eu. Scoate pătura și întinde-o pe bancheta asta.
- Și eu am o păturică în cușeta mea, interveni conductorul vizibil emoționat de un lucru, care nu cred că i se mai întâmplase până atunci în timpul vreunei curse.
Eram atât de prinși cu improvizarea viitoarei "săli de naștere", încât doar într-un târziu am auzit sforăitul adânc, odihnitor, al lui Grig, care se bucura de țara viselor sale ca un copil într-un uriaș parc de distracții.
- Þara arde și baba se piaptănă! spuse cu năduf conductorul trenului.
- Lasă-l, d-le Petre, tot nu avea cu ce ne ajuta. Poate și-o fi zis că, dacă dau năvală lupii, să moară în somn, neștiutor.
Nu am realizat pe moment care va fi impactul cuvintelor mele asupra psihicului, și așa atât de labil al Elisabetei, care se porni imediat pe plâns.
- Elisabeta, am glumit! i-am spus eu, apucând-o protector de mână, asta numai ca să-i iau pulsul și să văd în ce ape se scaldă. Lupii n-au cum să ajungă până la noi! Cum te simți?
- Cred că în noaptea asta nu mai am scăpare...
- Trebuie să reziști până mâine! Când ajungem la Brașov mergem la un spital, îi spuse și Andrei, apucând-o de cealalaltă mână.
Dar Elisabeta știa ce știa. Mi-am dat seama că vorbea serios, când i-am observat contracțiile sarcinii și valul de transpirație care îi acoperise fața. M-am aplecat spre ea și i-am șoptit:
- Elisabeta, dacă tu simți că a venit ceasul, hai, să încercăm să facem treaba asta împreună, da? Fă abstracție de lupi și de cei din jurul nostru! Închide ochii și imaginează-ți că suntem în dimineața de Sân Ioan de iarnă și că ești în sala de nașteri. Bine? Iar pe d-voastră, vă rog să ne lăsați în ale noastre și poate vă retrageți un pic pe hol, da? De tine însă am nevoie, i-am spus studentei, care se lipise speriată de bancheta, pe care până atunci dormise legănată de vise. O să fii și tu mamă într-o bună zi! Nu strică să înveți cu ce se mănâncă chestia asta! Stai la căpătâiul Elisabetei și încurajeaz-o! Tamponează-i din când în când fruntea cu batistele astea parfumate de buzunar...Așa, vezi că nu e greu...! Iar noi Elisabeta, hai să încercăm să dăruim lumii un suflet plăpând și nou. Gândește-te, doar este noaptea de Ajun...!
Fața Elisabetei s-a liniștit ca prin farmec și a început travaliul. Nu puteam crede că este adevărat ceea ce mi se întâmpla! Asistam o naștere într-un vagon demodat al unui tren cursă de persoane, în mijlocul unei păduri străvechi și tainice, sub amenințarea pașilor lacomi ai unei haite de lupi. Cum totul era cât se poate de real, m-am concentrat la ceea ce trebuia să fac și împreună cu Elisabeta am răsuflat ușurați când pruncul, un băiat voinic a spart cu plânsul lui întunecimea dinafară. Bărbații au năvălit în compartiment. Andrei era surescitat la maxim, mâinile îi tremurau și le frângea în răstimpuri, de ai fi zis că sunt vreascuri cu care să aprindă un foc în noaptea cea mare. Se trezise între timp și Grig, care, realizând ce se întâmplase, scoase sticla, ce mai avea cam un sfert de licoare parfumată și, după ce luă un gât zdravăn, spuse cu voce tare.
- Să ne trăiască! Ce-i prunc ori pruncă?
- Prunc, spuse Andrei cu glas tremurat.
- Cum i-ați pregătit numele? întrebă conductorul, care privea în răstimpuri tot mai avid la sticla din mâna lui Grig.
- Noi nu ne-am vorbit, spuse Andrei mai cu viață acum. Ziceam că ne vom hotărî atunci, la soroc.
- Elisabetă, i-am șoptit eu femeii, care își ținea pruncul la piept cu o mare liniște pe fața-i trasă. Azi este Ajunul. Mâine e Crăciunul sfânt. Pruncul vostru trebuie să se numească musai Cristian...Ce zici?
- Cristian să fie, don’ doctor, spuse Andrei însuflețit. Dumneavostră l-ați adus pe lume, d-voastră să-i fiți primul naș, cel spiritual...
M-am tras mai deoparte și i-am spus conductorului.
- D-le Petre n-ai cumva o custură mai mică și potrivită pentru ceea ce am să fac. Desprinderea de cordonul ombilical a pruncului. Cuțitele de vânătoare ale acestor tineri nu-mi prea sunt de folos, nici de nădejde. Cine știe prin ce microbi au înotat. Custura dumitale a tăiat slană și pită, deci din latura asta pot sta liniștit. Grig! i-am strigat eu apoi bărbatului care rămăsese cu sticla în mână și cu două boabe de lacrimi sub ochi. Vreau oleacă de dezinfectant...pentru custura asta...
- Păi, și de unde don’ doctor să am eu dezinfectant?
- Din acela care îți alunecă pe beregată cu atâta plăcere...
- Ah, păi, de ce nu spuneți așa...! Cu plăcere, mai sunt vreo două guri, da’ cred că vă sunt de folos!
Am dezlegat pruncul de legătura firească cu maica sa și apoi i l-am dat Elisabetei să-l mângâie și să-l privească cu nesaț. Atunci pruncul a început dintr-odată să plângă cu un glas adânc și puternic, semn că abia acum simțea viața care pulsa în sângele lui. În aceiași clipă am auzit de afară urletul lupilor din haită. Când înceta plânsul copilului, începea urletul haitei. Când lupii tăceau, Cristian începea să-și strige iar dreptul la lumină. Ai fi zis că un dialog tainic, numai de ei știut, se petrece între ființa nou născută și animalele amenințătoare de afară. Sau poate că așa mi se părea mie! S-a făcut apoi o liniște mare și o pace adâncă ne-a cuprins pe toți cei de față. Am căzut într-un somn greu și abia spre dimineață, când am zărit florile de gheață de pe la ferestrele vagonului, am știut că trecuse o noapte minunată pentru noi toți. Am auzit glasuri de oameni și am întredeschis fereastra. Erau pădurarii și vânătorii veniți în două sănii mari să ne ajute să ne punem în mișcare către casele noastre. Am văzut cum lupii înotau prin zăpada mare și se depărtau de trenulețul nostru îndelung asediat. Când a văzut că vânătorii trag în aer, Grig s-a întors spre mine și mi-a zis:
- Don’ doctor, ăștia-s bolunzi? Ce fel de vânători sunt de pușcă aerul și lasă animalele să scape spre libertatea pădurii?
L-am privit drept în ochi și i-am zis:
- Ce zi e azi, Grig?
- Ce zi să fie? Sân Crăciun!
- Păi, vezi! Într-o asemenea zi toți trebuie să iertăm și să fim mai buni! Bunăoară și vânătorii cu lupii. Să-i lăsăm să meargă în voie în pădurea lor, căci în zi sfântă nu ai voie să faci rău nimănui.
- Don’ doctor! Da’ prost mai trebuie că m-a făcut muica mea de peste Olt! Așa-i, câtă dreptate aveți, nu degeaba v-am spus eu aseară, că n-am fost chiar așa de tuflit să nu-mi mai aminesc: suntem ceea ce suntem. D-voastră un om școlit și sensibil, eu un miner zărghit și bețiv. Și așa om rămâne până la prașila din urmă a lumii!
Și în ochii lui Grig au poposit iar două umbre de lacrimi ascunse.
- Auzi, Grig, prietene, i-am zis eu, făcându-i cu ochiul complice. Nu vreau să râzi de mine, dar acum m-a răzbit pofta. Mai ai un gât de licoare? Că aseară ziceai că am terminat-o cu dezinfecția custurii domnului Petre.
- Am, don’ doctor, am, cum să nu am! Că eu, ca un om așezat la minte ce sunt, iau întotdeauna și câte un jucător de rezervă cu mine. Dacă am accidentați în teren...!
Îmi făcu cu ochiul și scoase din căptușeala paltonului o sticlă mică și plată de plastic.
- E din asta, de boschetar... Așa o numim noi, băutorii fruntași. Ușor de ascuns, ușor de consumat... Vreau să vă spun ceva...da’, să nu râdeți de mine! Că eu trăiesc poate într-o lume a mea, străveche, da’ de care nu o să mă lapăd nicicând! Poate v-ați întrebat aseară de ce nu eram spăriat de lupi... Cum era, bunăoară, conductorul...Fiindcă eu cred că nimic din ceea ce s-a petrecut nu a fost întâmplător...
- Ce vrei să spui?
- Nici viscolul...nici copacul doborât peste firul liniilor...nici lupii, drăguții...nici nașterea Elisabetei...
- Nu te înțeleg?
- Pădurea, don’ doctor, pădurea Bogății a dorit ca în ea să se nască pui de om... De aceea a pus la cale toate întâmplările, care poate d-voastră vi s-au părut stranii, nemaiîntâlnite. Ați văzut cum gungurea pruncul cu lupii? Și cum mai apoi cenușii îi răspundeau. Astea sunt lucruri ascunse de știința omului, de o mare adâncime a tainei ce le-a născut. Nimeni, decât pădurea știe ce s-a vorbit între pruncuț și jivinele ei. Nu vi s-a părut ciudat că, după ce Elisabeta a scăpat de munci, ninsoarea a încetat, lupii s-au domolit pe la uși și noi ne-am troienit la somn? De mai stăteam tri nopți pe acolo, și tot nu ne-ar fi făcut îmblăniții nimic rău. Ce, credeți că le era greu să râcâie la uși până le dezghioca de carnea lor de lemn? Că trenuțul nost e tare vechi și slăbit din încheieturi! Da’ totul a fost ca să ne strângă oleacă inima în menghina fricii și s-o dovedească pe Elisabeta, ca să nască acolo! Astea-s însă vorbe, pe care nu le știm decât noi doi. Pe acolo, pe la oraș, să nu le dezvăluiți, că omul procopsit nu are credință de lucruri din acestea zăvorâte sub peceți de credință veche. Și o să râdă de bietul Grig și e păcat de Dumnezeu!
Ne-am întors în compartiment și atunci i-am spus Elisabetei:
- Am o rugăminte la voi... Cum ajungem în Brașov, treceți pe la spital. Să fiți consultați, tu și copilul. Nu ai născut în cele mai confortabile condiții. Vă rog, faceți asta! Apoi puteți să vă bucurați de Crăciun în voie.
- D-le doctor, a îndrăznit Elisabeta să-mi spună cu un tremur în glas. Stăteam aici cu Andreiu meu și ne uitam la prunc și îi spuneam că a dat Domnul să nasc în noapte sfântă. În mijlocul viscolului, într-un tren uitat de lume...printre animale... Mai lipseau doar magii și păstorii, ca să se plinească colindul...
- Elisabetă, i-a spus eu mângâindu-l pe Cristian, care dormea în cojocul lui Andrei. Au fost de față și magii și păstorii, dar nu i-am văzut noi. Fiindcă nu suntem îndeajuns de curați la gând și suflet ca să-i vedem. Dar ei au fost. De două mii de ai încoace orice naștere este tainică și negreșit magii și păstorii poposesc lângă maică și prunc. Poate vi se pare ciudat că un medic vorbește așa. Dar am să vă spun un secret, pe care nu-l știu decât cei dragi mie. Ori de câte ori intru în sala de operație, îmi pare că văd acolo, în penumbra unui colț întruchiparea de ceață a îngerului de pază al celui ce așteaptă de la mine salvarea. Privesc spre el și îi șoptesc mereu: “Te rog, mai rămâi lângă el, dacă-ți este îngăduit de Sus. Eu voi face ceea ce știu și pot”. Așa că, Elisabeta, trebuie să credem că în lume se mai petrec încă minuni! Am trecut o noapte magică cu toții, chiar dacă suntem sau nu vrednici de asta!
Ne-am despărțit în gara Bartolomeu cu promisiunea ca Andrei și Elisabeta să îmi dea un semn de viață, când îl vor boteza pe Cristian. Fratele Elisabetei mi-a promis, acolo, pe peron, că se vor opri întâi la spital. Pe Grig nu îl aștepta fiul său, dar nu părea foarte afectat. Mi-a zis, strângându-mă în brațele-i puternice că știe drumul până la el acasă. Mi-am luat bilet și am urcat în tren cu dorința ca în câteva ore să pot fi lângă ai mei. Am deschis fereastra să respir un pic din aerul rece al dimineții însorite. Pe o bancă, pe peron, l-am zărit pe Grig. Își luase o altă "boschetară" și o savura. L-am strigat:
- Grig, prietene, să ai grijă de tine!
Când m-a recunoscut la fereastra vagonului, un resort interior l-a catapultat de pe bancă și a venit în fugă spre mine.
- Don’ doctor, mai îmi fac un pic de treabă pe aici, apoi mă călătoresc spre băiat. Să-l las să mai doarmă oleacă. Vreți o dușcă?... Să vă țină la drum...!
- Nu, prietene, mulțumesc! Îmi ajung noaptea ce a trecut și emoțiile ei. Sunt atât de obosit, că, dacă mai iau o dușcă de la tine, risc să mă trezesc în Triajul de la București.
- Vedeți, don’ doctor, nu degeaba v-am zis eu. Suntem ceea ce suntem, și așa vom rămâne! Acu’, că văz că roș chipiatul ăla de conductor s-a aburcat în trin, cale bătută și viață lungă vă doresc! Poate ne-am mai întâlni vreodat’, cine știe! Drumurile omului prin viață sunt ca și zilele lui... mai lungi sau mai scurte...mai încurcate sau mai limpezi...
Când trenul s-a pus în mișcare am privit cu nostalgie spre acel prieten aflat de mine în împrejurări nemaiîntâlnite și am oftat. Așa fac întotdeauna când trebuie să mă despart de cineva drag. Apoi am privit spre munți, în zare. Știam că undeva se odihnește sub soarele poleit cu alb de zăpadă pădurea Bogății și în ea lupii nopții trecute. Și iar am oftat, căci, în ciuda spaimei inițiale, simțeam acum, după cele spuse de Grig, că ceva ascuns și tainic mă va lega de acum înainte de acea pădure magică și de animalele ei. M-am închis în mine sub căldura ce se încropise în compartiment, fericit că n-am companioni, care să-mi tulbure clipa de liniște. Știam că diseară voi fi alături de cei dragi, care vor asculta uimiți toate câte mi s-au întâmplat într-o noapte de Decembrie petrecută cu oameni și lupi...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!