agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3470 .



Liviu Jianu: Exerciții de proză cugetată
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florian din Transilvania ]

2009-01-05  |     | 



Liviu Jianu: Exerciții de proză cugetată
Ștefan Vlăduțescu


„Există fapte și oameni care în particular n-au nimic care să atragă ca inspirație epică. Totuși, un spirit ce lecturează cotidianul cu o privire scrutătoare, sub aparența de platitudine și în cuprinsul banalității, găsește semnificații desfătătoare. Acestea sunt coordonatele universului epic al cărții de proze scurte „Lumea are cele mai bune intenții!” (Craiova, Editura Contrafort, 2008) de Liviu Jianu.
Autor de volume de poezie și de informatică, concitadinul nostru Liviu Jianu debutează în ordinea epicului, arătându-se un bun narator. Cartea acoperă un interval tematic tridimensional și se dezvoltă în trei tonalități distincte. Se individualizează mai întâi un stil al reflecției ce urcă de la concret la general, fabulos și umoristic. Este vorba de o meditație ce se investește într-un registru grav, insinuant liric și cu o marcată deschidere spre simbol. Se înscriu pe această dimensiune schițe precum „Buzunarele”, „Gradație de merit”, „Educatoarea” și „Dicționar de război”. Pecetea acestora este, dincolo de stil, centrarea pe evenimente și împrejurări de mare semnificanță existențială. Faptele se impun împotriva povestirii. Acest lucru ne dă senzația că avem de a face cu narațiuni fără epic, mizând probabilistic pe o bine controlată transparență a fisiunii simbolurilor. Între acestea, „Buzunarele” și „Gradație de merit” sunt antologice și, parcă, de nerepovestit.
Pe o a doua dimensiune întâlnim un stil jurnalistic anticalofil și plin de vervă, un stil al reținerii unor vieți aflate în plină viteză, unul al oralității accelerate, al vorbirii naturale atrasă în proză de exigențele prinderii în literar a ceea ce este domestic și cotidian. Aici se încadrează schițe precum „Sfântul Mitică Le Grand”, „Ceaiul rusesc”, „Mătura” sau „Moneda de 10 cenți”. În această zonă, Liviu Jianu face proba resurselor sale lingvistice și capacității de a fixa idei și trăiri în armătura unui dialog polifonic. Izbutește să configureze biografii și să înrămeze limbajual portrete. Reușește să concretizeze o elegantă dinamică a narațiunii, să scoată în evidență autenticitatea reacțiilor comportamentale și să le păstreze acestora o nuanță de fidelitate a transcrierii.
Un al treilea stil ce aduce cu el și un registru specific este acela de autoinvestigare religios-teologică. Pe această zonă se configurează chipuri și oameni strălucitori așezați în locuri unde se întâmplă lucruri de rezonanță esențială. Scena este învăluită în cuvinte evocatoare și purtătoare de conotații de plecăciune și smerenie. Acum prozatorul dovedește o remarcabilă capabilitate de a păstra sfiala adresării și ispitirea rugăciunii în limitele literaturității. Intervenții narative, precum „Vânduți pe doi Hristoși”, „Rugăciune”, „Preotul de familie” sau „O ursitoare a Sfântului Scaun” ilustrează potențialitatea de a face din smerenie și modestie o experiență estetică.
Cele trei stiluri nu se află în competiție. Ele sunt complementare, instanța epică reușind să nu le amestece și a produce buimăcire. Un stil de exclusivitate se profilează în fiecare povestire. Ele sunt, de asemenea, echivalente valoric și fac ca volumul să fie pe fiecare zonă tematico-stilistică unitar.
Propensiunea și înzestrarea prozatorului sunt spre literatura de comportament cu inflexiuni simbolice. Proza prinde agreabil mișcarea sentimentelor, observă bine trăirile complexe și notează pertinent situațiile existențiale. În plus, izbutește să țină în concordanță desfășurarea evenimentelor și „filmarea” lor narativă. Momentele statice sunt investite cu semnificații reflexive, precum niște pauze pentru intervenția gândirii. Conflictele, intrigile sunt rare, căci mișcarea este supravegheată de sus și de departe. Prozatorul este un bun constructor de imagini în mișcare. Sigur, curgând pe trei brațe, volumul nu are coerență și coeziune decât la nivelul instanței narative, dar lectura nu este afectată de fragmentarism. Se observă o lipsă de aperență pentru descriere și discursivitate în favoarea unei plăceri elegante a povestirii ce caută, dincolo de aparențe, sensuri și semnificații profunde ale existenței.
Cu lumea interioară a povestirilor sale, Liviu Jianu are delicate și generoase intenții bune, iar lumea la rândul ei are cu ea însăși o înțelegere de nezdruncinat. Am spune că aceasta este proza lumii celor mai bune, confirmate și realizate intenții. Vedem în acest volum o probă de teme și de stiluri. Marele efort de-abia începe pentru a alege să fii ceea ce talentul îți permite și a scrie coeziv, unitar și coerent pe spații mari.”


EDUCATOAREA
(fragment din volum)

A fost anunțat că a murit. A fost dusă imediat la capela cimitirului. În urma ei s-a eliberat un pat în sala aceea în care zăceau o duzină de legume: femei și bărbați, acum fără sex, care erau hrăniți precum copiii, și care produceau în azil deranj, cheltuieli, și urină. Acolo mirosea atât de uman, cum numai leșurile care rămâneau în urma războaielor, părăsite pe câmpiile albe pictate cu ciori, mai miroseau, putrezite pe jumătate și mâncate începând de la globul alb, ocular.
A ajuns la cimitir dimineața. Femeia se odihnea de două zile în cel mai ieftin sicriu de brad. Părea că doarme. Părea că toate mirosurile au spălat-o, și a rămas învelită în somnul cald al veșniciei, fericită, odihnită, și legănată. Era acum un copil cu fața de ceară, bucuroasă că învățase, după o viață de educatoare, să moară.
A fost educatoare într-un mare oraș transilvan. Desena și povestea fermecător. Rămăsese văduvă de razboi. Vorbea mult, dar avea ce spune.. Se născuse într-un sat din Transilvania. Avea o soră mai mică. Abia coborâte din leagăn, părinții le-au murit de tuberculoză. Trecuse prin război cu aceeași pace cu care a trecut prin moșierism, comunism, fiind pe rând când boieroaică, scăpătată în urma bărbatului, avocat, ucis pe front, când tovarășă educatoare. Nu a avut copii. Doar atât: câteva mii de copii din orașul Brașov. În general, copii de muncitori. A lucrat și după vârsta pensionării, pentru că nu aveau cadre. I-au luat tot. Două grădini, două case. I-au dat un spațiu la o proprietăreasă. Le-a dat tot. Tot ce știa ea, și căldura ei, și liniștea, copiilor.
Privea acum fața aceea fericită, plecată în grădinița unei lumi mai etern visătoare, și își aducea aminte: cum se bucura ea ori de câte ori îi primea în vizită. Cum le decupa articole din magazinul istoric cu oameni mari, nobili, și principese. Cum le desena schițe și acuarele. Cum le croșeta fulare și haine. Cum nu venea la ei, să nu cheltuie ei banii pe primire. Cum le tot scria să vină, să îi țină din pensia ei de educatoare, măcar câteva zile din concediul lor, la munte. Cum nimeni nu își aducea de ea aminte, nici-un copil, nici-un părinte, din cei pe care îi învăța cum să se poarte, îi încălța, îi îmbrăca, îi spăla, îi culca, le recita, îi asculta, le dădea să mănânce. Cum doar colegele o chemau – veniți repede – că a născut ... urma numele, și avem nevoie de dumneavoastră, cât stă acasă... sau s-a îmbolnăvit o colegă... sau nu mai facem față, veniți și ajutați-ne... și tovarășa țăran-moșiereasă venea veselă, și ciripea ca o vrabie, și muncea cât zece, până și la bătrânețe, și citea mult, acasă, și le dădea sfaturi, și le povestea câte și mai câte din viață, din istorie, și tovarășa directoare o invita, poate, la câteva luni, la o cafea, și ea povestea asta la toate prietenele, cum s-a simtit ea de bine când a băut un nechezol cu colegele, timp în care copiii orașului visau.
Privea fața ei și își spunea că așa mor cei din serviciile secrete ale vieții, nu îi știe nimeni, se strâng, ca acum, câteva rude, și se simțea bine că nu e singur, că mai există, măcar la înmormântări solidaritate, erau acolo un vecin, o vecină, o verișoară a mamei, și cei din familie, și educatoarea zâmbea unei amintiri de ceară, el fuma, și strângea din dinți, să nu îi iasă fumul prin inimă, afurisită istoria asta, cum împarte ea aceeași educatoare în doamnă, tovarășă, tanti, și, în cele din urmă, în aia de la șapte, du-te și spal-o, că iar s-a pișat pe ea ca o vacă, nu mai știa de ea, săraca, redevenise copil, și acum, lângă tronul ăsta, era frumoasă, avea toată veșnicia înainte, cuiele intrau în capac, și a fost atât de ușoară, încât nici nu au mai dus-o până la groapă, au rămas toți pe marginea aleii, privind coșciugul care era, până în cer, tras pe sfoară...


31 ianuarie 2003


Preț: 150.000 lei vechi ( 15 RON ) + cheltuieli de expediție
Comenzi la adresa: [email protected]

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!