2.
În acei câțiva ani mai grei, Fănel a resimțit destul de puternic șocul suferit de părinții săi, atât în plan economic cât și moral. Veniturile lor, în scădere evidentă, erau direct proporționale cu atențiile materiale pe care le primea feciorul și acest aspect i-a dat destul de mult de gândit.
Era pentru prima oară în viață când Fănel se gândea la el și la viitorul său. Era în ultimul an de liceu și se pregătea, în paralel, pentru bacalaureat și admiterea în învățământul superior. Își clădise un anumit vis, pe o anumită direcție în viață, un vis în care îndrăznea să creadă că va fi fericit.
Nu relatase nimănui despre gândurile ce-l munceau tot mai vizibil. Nici chiar mamei sale care, ca orice mamă, simțise că se petrece ceva în felul de a gândi și de a se comporta al copilului. Și cât de mult încercase ea să stea de vorbă cu băiatul, să-l provoace la o discuție apropiată, ca de obicei, să-l determine a-și spune păsul, nu a reușit.
- Ce e, puiul mamii? Ce este cu tine de te manifești tot mai trist pe zi ce trece?
- N-am nimic, ți se pare ție, mamă!
- Crezi tu că nu te simt? Crezi tu că nu observ că ți-e gândul plecat cu sorcova?
- Cu sorcova? My God! Ha, ha! Nici nu poți înțelege cât de mult am început să gândesc și să observ de când văd că nu sunteți în stare să mai realizați nimic...
- Dar ce ne lipsește, dragul meu?
- Multe! Colegi de ai mei au mașini noi, moderne, vin la școală eleganți și voi nu mai puteți ține nici rabla aia. Păstrați-o ca semn de mândrie naționala. Atâta știți!
- Cum poți sa gândești în felul acesta, copile? Cu rabla aia, cum o numești tu, am mers în toată țara și am vizitat atâtea zone de vis, precum chiar tu le numeai. Cine ți-a băgat așa idei în cap?
- My God! Nu realizezi că observ foarte bine ce se petrece în jurul meu? Voi v-ați ramolit și alții, pe care-i considerați neîmpliniți sau proști, prosperă...
- Fănel, nu-ți permit să...
- Ce nu-mi permiți, să spun adevărul? Să spun că sunteți depășiți? Nu ai dorit să știi ce mă preocupă? Ei bine, printre altele și aspectul ăsta. Dacă n-ai știut, află!
Fănel ridicase tonul fără să fi dorit. Nu era în firea lui să-și jignească părinții, dar simțea nevoia să se descarce, să se elibereze de gândurile ce s-au născut făcând comparații între starea materiala a familiei sale și a familiilor unor colegi de școală.
- Bine, de acord, asta am dorit, răspunse biata femeie surprinsă de privirea lui acuzatoare și, surprinzător de evident, ostilă...
Era prima oară când descoperea în vocea fiului dispreț și chiar ură. Oare să i se fi părut? Lacrimi amare stăteau gata să curgă și, în sforțarea de a se abține,
înghițindu-si nodul ce parcă-i oprea respirația în gât, nici nu a reușit să articuleze prea bine primele silabe când, aproape șoptit, a reluat ideea încercând să liniștească atmosfera.
- ...Repet, asta am dorit, dar felul în care vorbești, mă sperie, dragul meu copil.
- Niciun copil! Sunt destul de matur la vârsta mea și știu cum voi proceda să fiu fericit în viață.
- Dar despre asta doresc să vorbim, despre căi și mijloace care să-ți asigure fericirea, despre condițiile care....
- Cunosc, cunosc! Nu am nevoie de lecții de filozofie ori de etică. Nu te-ai săturat să le expui la școală?
- Doamne, Dumnezeule! Cum poți vorbi în felul ăsta, copile? Ce este cu tine? Ce s-a întâmplat? Vorbește și te ascult cu toată inima și sufletul, nu mă mai chinui!
- Ce să vorbim? Voi nu puteți înțelege. Nu puteți ieși din tiparele în care ați fost turnați. Și nici nu mă înduioșezi cu lacrimile ce le ții în gât. Dă-i drumul, plângi!
Conștient că întinsese coarda prea mult, surprins și el de propria-i furie ce creștea rapid în intensitate, fără să o poată stăpâni, Fănel a lovit cu pumnul în masă, s-a ridicat printr-o mișcare violentă în picioare și a ieșit ca o furtună pe ușa ce-a tras-o după el scăpând printre dinți ca o amenințare:
- Vorbim după bacalaureat. O să vedeți voi...

"Biata mama! Cât de mult am necăjit-o atunci și de atunci cam mereu", gândea Fănel în timp ce ducea al doilea pahar de votcă la gură...
"Cred ca a avut dreptate, în felul ei, dar nu mă poate înțelege. Nici pe mine și nici pe tinerii de azi. Altă generație, alt fel de a privi lumea și transformările ei logice. Alte opțiuni și alte posibilități de afirmare. Păcat că le-a turtit comunismul ăsta la amândoi gândirea! Erau oameni inteligenți, capabili, dornici de afirmare și acum le tremura c...l de teamă să nu-și piardă și amărâtele astea de locuri de muncă...
Iar babacul, hm! Mă îndoiesc să pot aprecia valorile despre care mi-a vorbit, chiar dacă sunt convins că el a crezut cu adevărat în ele. Trăirile înfățișate de el sunt fleacuri de moment. Și sentimentele se destramă dacă nu ai bani să le întreții. Ce familie poate fi liniștită și fericită în lipsa banilor?
Dacă nu-mi urmam calea, ce dracului eram eu acum? Un terchea-berchea de profesoraș ori vreun funcționar prin birourile unui privatizat ce nu m-ar fi bagat în seamă, limitat și legat de mâini și de picioare cu un salariu minim pe economie. Și cu ce mă alegeam? Și...de fapt, cu ce m-am ales acum? Nu este suficient să pot fi fericit și nici nu am cu cine. Cu Anca?! Hm! Face eforturi, recunosc, dar parcă nu mai simt nici din partea ei dragostea aceea din primii ani și plăcerea cu care se oferea la începuturi. A cam părăsit-o entuziasmul. Să cunoască ea o altă dragoste?! Oare este în stare să mă înșele? Sau eu nu mai sunt în stare să întrețin relația ca la începutul căsniciei?"
- Doriți să mâncați, domnule? Ce preferințe aveți, vă rog?
Întrerupt brusc din șirul gândurilor ce-l năpădeau, Fănel
s-a uitat lung la ospătar parcă așteptând să-i explice ce căuta el acolo. A încercat să descopere o fereastră pentru a vedea lumina zilei. Nu a reușit.
- Cât este ora?
- Este numai 19,30, domnule.
- Mda, este timp...Cotlet de porc, salată verde, vin de Cotnari...
- Garnitură...?
- Cartofi prăjiți. Nimic în plus.
- Am înțeles, domnule. În cinci minute totul este gata...
- Nu! Mai întâi adu-mi 100 grame brânză de vaci, câteva grame salam de vară, două roșii și un ardei gras. Și încă o votcă!
- Da domnule, imediat!
Nu avusese de gând să cineze aici dar, pentru că știa bine obiceiul Ancuței, a hotărât să rămână la restaurant. Putea medita în voie. Soția îl plictisea cu relatările ei despre momentele hazoase ori tragice consumate în secția de ortopedie în care lucra. Și dacă se declara nemulțumit, începea să povesteasca scene din ultimele telenovele vizionate. După ce spăla vasele avea poftă de un "Alexandrion" pe care să-l bea împreună în pat și după aceea...trebuia să-i facă placerea de a se purta ca un îndrăgostit ce încă nu gustase din trupul fierbinte al femeii iubite. În primii doi ani, ori poate chiar trei, Fănel savura aceste momente și era nerăbdător și devenea chiar nervos când vreun musafir întârzia la ei și-l lipsea de timpul ce trebuia să-l dedice soției de care părea a fi permanent îndrăgostit.
Erau și zile în care, dacă ea nu avea chef să pregătească ceva de mâncare, mergeau la vreun restaurant și acolo el nu avea voie să privească spre mesele la care se aflau și femei! Anca era, printre altele, puțin geloasă.
„Cred că aici i-ar face plăcere să meargă”, zâmbi Fănel. „E un local îngrijit, chiar elegant, cu serviciu ireproșabil până în momentul de față…și nu prea e frecventat de femei. Dacă ar avea și muzică, în mod sigur ar fi pe gustul ei.”
Dacă nu era atât de adâncit în gânduri, ar fi observat și estrada pe care se găseau câteva instrumente muzicale în huse decolorate de timp…