agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-14 | | Cât a durat călătoria până pe coastele Italiei, Paolo a continuat să poarte pe chip aceeași mască a durerii și a asprimii, pe care nici prezența Salmei nu a putut-o înmuguri într-un zâmbet. Tânăra, care crezuse că fusese cumpărată pentru a îmblânzi duritatea căpitanului caravelei, vedea pe zi ce trece că indiferența și răceala lui Paolo față de ea se accentuau, cu cât se apropiau de Livorno. Din acel port ar fi trebuit să se îndrepte spre Florența și, deși Paolo nu vedea cu ochi buni această abatere de la itinerariul său inițial, era nevoit să asculte de Freira și de Balthazar. Salma stătea seara pe punte și urmărea cum chemările zilei se topeau pe după asfințitul dureros de roșu și trist. O urmăreau, ziua, cât și noaptea, imaginea ochilor albaștri ai căpitanului, căldura mâinii sale care o primise la urcarea pe corabie ca pe o pasăre călătoare așteptată de mult să se întoarcă la cuib. Indiferența și răceala lui de acum strecurau în sufletul fetei regrete și gândul că un sclav, indiferent dacă poartă pe chip aura frumuseții, rămâne tot un sclav în ochii stăpânului său. La Livorno, Paolo a lăsat caravela sub comanda celor doi cerberi trimiși de Freira cu el, Salernitano și Rufus. Aceștia trebuia să aibă grije ca în lipsa lor echipajul, mai ales sclavii de la vâsle, să nu intre în conflicte pe punte sau prin port. De la Livorno și până la Florența, Paolo nu a scos un cuvânt în diligență. Numai când au trecut peste Ponte Vecchio, podul minunat de peste râul Arno, Paolo a surâs stins, amintindu-și de canalele venete, atât de așteptate de sufletul său. Palatul principelui Cavalcanti i-a primit cu arhitectura sa impozantă, iar luxul din interior l-a făcut pe Paolo să ofteze, la amintirea palatului Ufficino, de care îl legau atâtea amintiri triste. Principele Cavalcanti i-a primit afabil, mai ales că îl cunoștea pe Balthazar și bucuria i s-a întipărit pe obraz, când a primit și scrisoarea de la bunul său prieten, căpitanul Freira. Oricum, Paolo nu știa încă dacă bucuria era datorată scrisorii sau celor două pungi de ducați de aur dăruiți de Balthazar. - Veți fi oaspeții mei până mâine, spuse Cavalcanti, trăgând la răstimpuri cu coada ochiului la statuia vie din carne și oase a Salmei, care nu se dezlipise de Paolo cât timp durase întrevederea cu principele. - Rugămintea ar fi, spuse Balthazar, ca după ce citiți scrisoarea de la Freira să încercați să ne ajutați cât mai repede posibil. De aici ne întoarcem la Livorno, iar de acolo vom pluti spre Veneția... - Veneția! spuse admirativ principele. Orașul primei mele iubiri... Orașul unde am învățat că dragostea nu se poate cumpăra cu bani și ranguri înalte... Există o singură monedă de schimb, rară, este drept... Sufletul... În aceeași clipă, Cavalvanti oftă și trase iar cu ochiul la Salma, ce părea un palmier plin de rouă lângă statura arsă ca un deșert a lui Paolo. - Voi încerca să nu vă pun prea mult la încercare răbdarea, bănuiesc că treburi importante vă mână spre Veneția... Poate chiar o iubire ascunsă! filozofă iar principele, licărindu-și ochii de un verde deschis spre Paolo și Salma. Asta în funcție de ce mă roagă în scrisoare bunul meu prieten Freira. Recunosc, poziția mea în Florența este una privilegiată și cred că vă voi putea ajuta. Până atunci, vă rog să ocupați camerele pe care slujitorii mei vi le vor pune la dispoziție și să vizitați orașul. Dacă sunteți iubitori de frumos și spirit, plimbați-vă prin Galeria Uffizi, dacă sunteți firi religioase, liniștea și monumentalitatea Catedralei Santa Croce vă pot aduce mângâiere sufletească. Puteți să vă pierdeți în amalgamul pestriț al Pieței Segnoria, cu prăvăliile ei pline de nimicuri, dar care atrag femeile frumoase! Ne revedem mâine dimineață... Sper, cu vești bune pentru voi din partea mea... A doua zi de dimineață, principele Cavalcanti, după ce a luat cu oaspeții săi micul dejun, i-a poftit în salonul mare al palatului. - Trebuie să recunosc faptul că bunul meu prieten Freira și ducații lui de aur au deschis uși importante și folositoare. Tinere, se întoarse el spre Paolo. Am citit scrisoarea lui Freira și am înțeles că te consideră un fiu iubit și de al cărui viitor văd că are o grijă deosebită. Nu mă interesează rațiunile călătoriei voastre la Veneția. În viață, cu cât ești mai puțin curios, cu atât trăiești mai mult. Am reușit totuși să fac în așa fel, încât, atunci când vei intra în Veneția, să faci o impresie deosebită prin rang și onoarea titlului, pe care-l vei purta. În tot acest timp, Paolo privea din când în când întrebător spre Balthazar, fiindcă el nu fusese curios să deschidă pe drum scrisoarea lui Freira către Cavalcanti. Paolo nici nu înțelegea ce vrea să spună principele prin rang și onoare, dar din politețe afișa o atenție și o răbdare protocolare. - Acestea fiind spuse, tinere, îți înmânez noul titlu, precum și noua ta identitate, cu care Florența te recunoaște ca diplomat al ei în Laguna Venetă. De astăzi te vei numi Pietro Luchese. Pentru cei umili și săraci ai Veneției, pentru cei din suita ta, vei fi Messer Pietro Luchese. Orice ușă ți se va deschide la Veneția! Toți te vor privi cu admirație și supunere în glas, fiindcă ești trimisul unei republici puternice, temute. Nu degeaba Florența mai poartă și denumirea de „Atena Italiei”! Mergeți cu bine și totul să înflorească sub pașii voștri! Și cum altfel, oftă Cavalcanti, privind la Salma, când purtați pe urmele voastre măreția vechilor piramide. N-am să uit că pentru o clipă Cleopatra s-a întrupat sub portalurile umile ale palatului meu...! Acum abia înțelesese Paolo grija deosebită pe care i-o purtase întotdeauna Freira. În Veneția nu ar fi putut intra Paolo Ambrogini, cel de odinioară. Poate că nici după 20 de ani ura și mânia familiei Ufficino nu s-ar fi stins la auzul numelui său. Titlul și rangul primit, noua identitate și cuferele pline cu bogății vor constitui arme redutabile în lupta cu amintirile și cu gustul aspru al răzbunării. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate