agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-20 | |
Eu văd dincolo de zările ce se scaldă in pătura roșiatică a apusului de toamnă, eu văd prin ochii altora visele arse lăsate in așteptare, cu trecerea timpului să fie împlinite, pe care eu le-aș putea implini cu o simplitate unică.
Dar visele mele sunt greu de împlinit, greu de dorit, greu de simțit. Nici tu nici eu și nici cel necunoscut mie nu ar reuși un asemenea lucru cu mult depășit de granița posibilului; sunt vise abandonate, vise orfane, acum. Le-am lăsat pentru că sunt prea grele, o povară pentru sufletul meu. Suflet ce nu suportă durerea - prea sensibil- dar obijnuit cu monotonia sentimentelor de zi cu zi, si nou pentru fericire. Sentiment neîncercat vreodată, sentiment al cărui sens l-am uitat, sau nu-l cunosc și nici nu am încercat să-l cunosc. Am stat, am răsfoit cărți, dar tot ce găseam nu erau decât definiții banale, care nu-mi satisfăceau cu nimic curiozitatea. Am obosit, am lăsat deoaparte căutarea. Nu eram chiar așa nebun să ințeleg acel sentiment. Desi dacă stau bine să mă gândesc, să-mi amintesc, cineva mi-a spus din întâmplare că fericirea e un lucru inefabil, pe care îl simți totuși la un moment dat, măcar odată in viață. M-a mințit. Dar poate a avut dreptate, dar mă îndoiesc pentru că in toți anii mei nu am avut parte de ea, sau cred că da dar.. mă inșel; era o iluzie nimic mai mult - pe care și acum o simt în mine cu o dorință și mai arzătoare ca nisipul bătrân din deșertul credinței mele. Nisip ce s-a risipit odată cu trecerea timpului. Am devenit ateu la încrederea în oameni, mai ales in tine.. Te-am văzut, erai frumoasă, cu buze roșii mânjite de ruj ieftin, cu părul desprins nearanjat, lăsat pe spate, cu unghii roșii, inegale, cu tocuri înalte, mult prea înalte și incomode. Cu cămașa albă, neîncheiată corect, cu gulerul nearanjat, cu fusta aceea.. care mi-a sărit in ochi din prima clipă. Dezgustătoare fustă! Dar mi-e mi-ai plăcut așa. Te-ai uitat la mine și ai pus paharul jos. Pahar pe jumăte gol; doar atât aveai voie să bei. Te-ai ridicat și te-ai apropiat, m-ai tras la dans, și dansai ca și cum nimeni nu mai era în jurul nostru. Îți simțeam trupul obosit, dar nu doreai să pleci de pe ring, încă nu. Și printre lacrimi seci, îmi amintesc de seara aceea, seară ce parcă a durat o mie de ani. Erai incredibilă, uitasem complet de imaginea ta și m-am lăsat dus de val, unul care m-a înecat într-un abis în care nici acum nu pot respira. Te-am dus departe de locul acela, te-am dus intr-un paradis cu pânze albe, un loc stilat, unde numai zeii aveau voie. Era tăcere, multă tăcere, dar eu îți auzeam bătăile inimii. Când ai vrut să spargi tăcerea nu te-am lăsat; te-am sărutat. Te-am dezbrăcat, ușor și sălbatic în același timp. Frumoasă țigancă mai erai! Îți simțeam trupul subțire, tremurând, trup ce-l mângâiam cu sărutări. Trup ce și acum îl mai simt cînd închid ochii. În acea noapte, albă ca spuma laptelui, ți-am furat primul srut, ți-am luat virginitatea, ți-am luat tot și nu ți-a păsat! A doua zi am realizat ca erai doar trup sfâșiat de plăcere, am realizat cât de mizerabilă puteai fi. Jalnică și rece. Ai plecat și nu ai lăsat în urmă decât roșeața buzelor pe așternuturile albe, parfumul tău și durerea. M-am dus în același local, nu te-ai mai întors. Pumnalul cel mai ascuțit, care m-a înjunghiat cel mai adânc a fost cel din seara de 29 mai, când te-am văzut dansând cu alt bărbat. Dispreț total. Te-ai dovedit a fi cea mai cumplită ființă din viața mea. Un suflet fără trup, un trup fără suflet. Acum eu privesc chipul tău dincolo de masca Noh pe care o porți in fața fiecărui bărbat. Te privesc cu cea mai jalnică privire și te-aș recunoaște dintr-o mie de femei ca tine, pentru că ești specială și tocmai pentru asta te urăsc. Dar și cu toate astea, cu toată ura și cu tot disprețul, te aștept de ani de zile, beat in fiecare seară, in același local, in același scaun, la aceeași masă, cu același vin în pahar, neștiind nici acum cine ești cu adevărat. Dar tu nu mai vii, nu te mai intorci.. poate acum vorbește alcoolul din mine, dar sunt conștient ca eu te aștept pe tine și nu o fantasmă.. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate