Soarele își aruncă primele raze deasupra câtorva fabrici din America anilor '30. Nu era nici țipenie de om în jur. Cărămiziul clădirilor trezea un fel de căldură în privitor, atunci când reflectau lumina...
Tânărul se afla în fața unei case, ce se înălța sfidătoare in mijlocul clădirilor goale. Stătea și contempla, în curtea împrejmuită cu un gard dintr-un lemn masiv, de culoarea sângelui. În jurul său, el nu mai percepea nimic... Simțea doar o dorință inexplicabilă și totuși perfect justificabilă.
Deodată, simte nevoia să se dezbrace. Își dă jos chipiul ștrengăresc... își descheie sacoul și îl aruncă cît colo. Își dă jos pantofii, și șosetele astfel încăt rămâne doar în cămașa albă și în pantalonii gri. Sub tălpile fragede simțea prospețimea rouăi și îi simțea gustul... Casa din fața lui i se părea foarte stranie. Din orice unghi ar fi privit-o avea o formă piramidală, deși spațiul camerelor superioare nu se micșora. Era foarte stranie, întradevăr, arhitectura casei... însă găsea că e deosebită.

După un timp, în care se avântase în considerații filozofice asupra proporțiilor clădirii, se hotărăște să escaladeze clădirea. Nu înțelege de ce simte că trebuie să o facă astfel, spre deosebire de a intra pe ușă, dar în adîncul sufletului său știe că trebuie să o facă. Însă... în același timp... știe că ceea ce face seamăna cu încălcarea unei legi sacre... divine. Însă el simte că ceea ce face e corect. Cu sprinteneala anilor săi sare și se apucă cu mîinile de grinda primului etaj. E foarte sigur pe el... Urcă etajele cu o ușurință și o agilitate ieșite din comun. Urcă și tot urcă, neținând cont de numărul etajelor...
La un moment dat se oprește. Se află la penultimul etaj și observă in jurul său, razele soarelui ca fiind cu adevărat sublime. În același moment realizează faptul ca nu mai poate urca. Ușa ultimei camere este închisă cu o cheie... o cheie pe care nu o are. Nu s-a gîndit nicio clipă dacă celelalte camere, erau încuiate sau nu. Observase în treacăt ferestrele și geamurile lor... însă se abținuse din a se uita în interior. Îi plăcuseră totusi ferestrele... erau gravate cu multă atenție, iar din cîteva priviri fulgerătoare descifrase scene din diversele mitologii pe care le citise.

Preocupat cu gîndurile sale, tînărul nu observase faptul că în spatele lui se furișase o fată. Era slujnica ce avea grijă de casă... Tînărul se întoarce si se uită la ea, însă, într-un mod foarte ciudat... nu îi putea distinge trăsăturile feței. Simțea, în schimb, faptul ca fata îi purta în inimă o adîncă dragoste. Ea prinde mîna lui timidă într-a ei, și îi lasă în palmă o cheie. El știa că ea risca foarte mult prin acest gest... se uită în sufletul ei cald și îi mulțumește din inimă. Fata se retrage, repede, după o ușă din lemn masiv... pe care el dinstingea, clar, și fără mult interes, încrustați, mulți sori în jurul unei sfere.

Îi părea rău că nu putea să deslușească trăsăturile fetei... și pentru faptul ca nu îi împărtășea dragostea. Știa, totuși, că menirea sa era alta. Se uită la cheia din mîna sa. Părea a fi din aur... dar ușoară ca un fulg. Se întreba ce ar fi trebuit să facă pentru a o fi obținut în mod normal... I-a mulțumit, încă o dată, în gînd, fetei fară chip, pentru cheia ce semăna cu o rază de soare și se ridică în picioare.
Cu un ultim salt, lipsit de efort, ajunge la ultimul etaj. Aici află o cameră piramidală, care din exterior nu părea a fi foarte spațioasă. Însă odată ce cheia s-a răsucit în broască... a simțit ca și cum ar fi pătruns într-un alt plan. Înăuntru... camera sfida legile fizicii. Razele soarelui păreau a pătrunde prin toate ferestrele. Însă ceea ce vedea în camera depășea orice își imaginase vreodată. Întâi de toate... a observat candelabrul care nu era legat... ci stătea suspendat în aer. Brațele sale păreau a fi din apă... însă acea apă emitea un fel de pulsație luminoasă cu o ușoară tentă albastră. Apoi atenția i-a fost atrasa de nenumăratele opere de artă ce îl înconjurau: picturi, sculpturi, mobila, mozaicuri și multe altele. Însă ceea ce l-a impresionat cel mai puternic, afară de maestria fără egal cu care fuseseră create, era modul în care fiecare piesă completa un mozaic grandios, divin. Avea impresia că dacă ar fi schimbat locul uneia dintre ele totul s-ar fi năruit. Încrustările de pe diferitele scrinuri completau scene din anumite picturi... iar personajele se desfășurau pe socluri. Era o priveliște care îl înmărmurise... avea impresia că toate prindeau viață, rînd pe rînd, și continuau povestea.
Într-un tîrziu... s-a trezit, parcă, dintr-un somn adînc. Și-a dat seama că toate acele senzații îl copleșiseră, pe moment. A dat catifeaua aproape insesizabilă, ce acoperea patul, la o parte și se ridică. Totul era la fel de frumos și de armonios. Dar acum știa pentru ce venise. Căuta ceva anume, ceva prețios... o comoară a universului, a sufletului.
A început să caute, cu grija... astfel încât să nu deranjeze ordinea, aproape cu iz de sacru, a operelor si obiectelor de artă. Descoperise o bibliotecă imensă... și încetase să se mai gîndească la cum era posibil așa ceva. Trecea cu degetele, încet, peste titlurile cărților... erau scrise în multe limbi, limbi străvechi, pe care el nu le cunoștea... Dar bănuia că ascund multe din tainele universului în ele.
Dulapurile și cabinetele ascundeau multe obiecte stranii, din diferite materiale si cu diferite forme. Pe măsură ce căuta mai mult, deși nu știa ce căuta, simțea că se apropie... Într-unul din scrinuri descoperise o piramidă mică, încastrată într-o sferă dintr-un metal foarte ciudat...lichid si arămiu. Iar piramida părea a fi dintr-o rocă ce vibra la intervale regulate. A pus obiectul straniu la locul lui... nu era ce căuta el.
Observase, de ceva timp, că lucrurile din jurul său se mișcau, dar nu dăduse prea multă atentie. Pentru că se mișcau toate deodată... păstrînd aceeași armonie și frumusețe. Însă, aproape intuitiv, privirea îi cade asupra unui scrin, sculptat dintr-o bucată. Se apropie încet, și cu grijă, de el și de îndată ce îl atinge, toată ființa sa devine întrepătrunsă de o mireasmă îmbătătoare. Își dă seama ca mireasma fusese prezentă în cameră dintotdeauna... însă el abia acum devenea conștient de ea. Ii plăcuse această realizare. Era sigur că ceea ce căuta se afla în acel scrin micuț și delicat.
Apuca cu grijă mînerele și deschidea sertărașele analizînd curios conținutul fiecăruia. În același timp, aprecia cu sufletul dragostea cu care fuseseră gravate toate detaliile de pe fiecare mîner, încerca să descifreze inscripțiile tainice ce îi atrăgeau privirea... și jubila în sinea lui. Într-un astfel de moment, degetele sale tremurînde apucă cu grijă obiectul căutat, dintr-un sertăraș și îl scot la lumină.
Era un fel de placă lungă și subțire... O lamelă, asemănătoare celor din tarot... însă din aur și extrem de fină. Dar ceea ce l-a frapat cel mai mult, pe tînăr, a fost ceea ce se afla pe fețele lamelei. Pe fiecare din fețe erau gravate, în relief, diferite hieroglife, simboluri si semne. Unele dintre ele îi păreau a fi egiptene, însă majoritatea îi erau complet necunoscute. Păreau a fi scrise de mînă... dar într-un mod fascinant de meticulos. Pe masură ce își odihnea privirea asupra fiecărui simbol, simțea o mare tensiune interioară. Nu durere... ci dorință. Dorința de a descifra mesajul energetic pe care îl trimiteau. O întoarce pe cealaltă parte si observă alte hieroglife și simboluri... însă odată ce o întoarce a doua oară simbolurile se schimbă... apărînd altele... la fel de frumoase și de misterioase. Era de neînțeles... dar minunat.

După un timp, nemairealizînd scurgerea timpului, se hotărăște că e timpul să plece. Bagă lamela, cu grijă, în sîn și iese pe ușă, afară. Închide ușa încet, și lasă cheia în broască. Își trece mîna peste piept, reasigurîndu-se și începe să coboare cu aceeași ușurință cu care urcase.

Se oprește puțin... și se uită în direcția soarelui. Nu își poate da seama daca e răsărit sau apus... Se îndreaptă către el și dispare în depărtare sărind peste șinele trenurilor.