Două zile...două zile...două cuvinte banale îi rotesc în jurul capului amețindu-l.
Cu ochii grei privește pe fereastră și încearcă să-și aducă aminte de ce a ales tema asta.
În două zile are examen și foile pe masă sunt încă albe.
Numai două cuvinte dansează, fac tumbe și unduiesc ca două omizi dolofane pe geam, pe masă, pe perdele, două zile ...două zile... ar vrea să le strivească cu pumnul, să le oprească dansul ironic, să uite că aceste cuvinte există.
Și totuși, chiar dacă ar însemna doi ani, în momentul acesta golul din creier devine din ce în ce mai mare, o fântână cu pereții din cercuri ce se rotesc, se rotesc și golul se rotește și el undeva în adânc, nu-i vede sfârșitul dar îl simte.
Lasă capul pe brațe, nu vrea să mai vadă nimic, se răsgândește, se scoală și amețit iese din casă.
Pe stradă, căldura serii îl cuprinde cu brațe moi și miroase zidurile fierbinți și praful încins.
Ultimele raze de soare se frâng pe casele vechi și alunecă leneșe topindu-se fumurii printre pietrele rotunde și praful străzii.
Ferestrele închid ochii cu gene lungi din perdele brodate și în lumina palidă tremură o lumânare de veghe.
Liniștea serii atârnă în aer, doar undeva un tacâm vestește cina.
Se uită nedumerit la casele vechi, ferestrele sunt atât de joase că le poate încăleca cu ușurință. Acoperișurile strâmbe, aplecate deasupra ferestrelor își arată ici și colo dantura știrbă.
Pe un prag din lemn, scobit și mâncat de timp, stă lungită o pisică și cască plictisită.
Ridică capul și-l privește o clipă indiferentă cu ochii galbeni. Își așează apoi capul comod pe treaptă și se întinde leneșă cu lăbuțele în față ca un nou născut. Coada lungă îi atârnă peste prag și din când în când o leagănă ușor.
Cu pași atenți el coboară strada în pantă și din ce în ce mai îngustă.
O casă veche, strâmbă, cu pereții cojiți și o vitrină scundă și neagră spre stradă, îi atrage atenția.
Geamul prăfuit este apărat de un grilaj din metal cu forme ciudate.
Cu mâna streașină la ochi și cu nasul pe geam, încearcă să vadă ce se află în vitrina prăfuită. Teancuri de cărți groase și vechi,unele cu coperți din piele și litere aurite, altele zdrențuite și pătate, puse într-o dezordine pitorească se înghesuie pe două rânduri.
Ridică privirea și deasupra ușii se leagănă pe un braț de metal, agățată,o tablă veche pe care cu litere frumoase scrie „Anticariat“ ….Ușa grea din lemn roșcat și lucios are le mijloc o ferestruică lungă prin care pătrunde o lumină gălbuie.
Curios pășește treapta din piatră strâmbă, tocită de timp și apasă pe mâner.
Ușa se deschide cu un scârțâit înfundat și se află într-o cameră mare, întâi trebuie să-și obișnuiască ochii cu lumina slabă.
În același timp zbârnie ceva undeva deasupra. Își trage capul între umeri și cu un ochi vede deasupra ușii un clopoțel ce saltă legat de o sârmă.
Ușa grea se închide cu un foșnet ce-l face o măturică pe covorul subțiat de vreme.
La pereți, pe rafturile grele pline de cărți tremură umbre în lumina slabă ce o lampă veche din tavan o cernuie iar prin colțurile întunecate umbrele plutesc adâncite într-o lectură și pace deplină.…..
Intră…intră!.. aude o voce de undeva din întunericul subțire de la capătul camerei.
Printre teancuri de cărți vede o chelie, niște ochelari rotunzi și o barbă zbârlită.
Chelia își face greoi drum printre cărțile răspândite peste tot și un bătrân cu ochii vii ce-l privesc vesel pe deasupra ochelarilor se proptește în fața lui balansîndu-se pe călcâie.
Maistrul Gepetto nu putea să arate altfel!.... Credeam că nu o să mă găsești spune bătrânul distrat și gesticulează cu brațele îmbrăcate în manșete negre, lungi până la coate.
Dispare printre maldărele de cărți ca să apară imediat vesel și agitat. Am aici tot ce-ți trebuie !...
îi pune în brațe un teanc de cărți vechi și prăfuite și-i suflă neatent praful de pe ele în ochi.
El, cu ochii în lacrimi, reținîndu-și un strănut se uită neajutorat în dreapta și stânga căutând un loc unde să poată depune povara grea.
Bătrînul îl urmărește amuzat, își saltă burta și caută îndelung în buzunarul de la pantaloni.
Scoate ca un scamator o batistă șifonată și mare cît un prosop și șterge cu ea colțul unei mese din apropriere. Aici poți sta să citești- mai spune în treacăt și-și strecoară iar burta printre mese și cărți dispărând în fundul magazinului.
Se întoarce cu o lumânare jumate arsă pe care o proptește într-un raft. Sper să ai destulă lumină mai spune grijuliu și-și saltă cu degetul mijlociu ochelarii pe rădăcina nasului ca apoi să dispară pentru ultima oară, chelia lucioasă dansând printre cărți și rafturi spre fundul magazinului.
El se așează pe un scaun cu picioarele descleiate și-și proptește coatele pe masă să nu cadă.
Adâncit în lectură mai aude din când în când câte un hmmm….hmmm... răgușit și în liniștea deplină doar un ceas rătăcit printre cărți în rafturi, ticăie jignit…Un pocnet asurzitor îl face să cadă aproape de pe scaun.
Vântul a trântit fereastra și perdeaua îi mângâie obrajii.
Se uită amețit în jurul lui și pe jos flutură foi de hârtie suflate de vânt. Se apleacă și le ridică una câte una.
Uimit se uită lung la scrisul mărunt ce umple toate foile cândva albe.
Ridică ochii și se trezește în camera lui, la masa din fața ferestrei.
Tema pentru examen se află completă pe paginile pline. Gânditor el privește pe geam, dorind să fie iar pe strada veche și îngustă, printre casele vechi ca din povești, pisica leneșă ,ferestrele joase, mirosul de ziduri încinse de soare și mai ales bătrânul împrăștiat din librăria viselor….A fost numai un vis?….


pe un scaun la fereastră cu un caiet deschis pe masă
stă un tânăr și gândește inspirația-i lipsește.
Ochii grei și visători ca adâncurile-n mări
privesc la hârtia goală,tema nu-i deloc ușoară.
Și gândind la doctorat capul lin l-a aplecat
peste brațe arcuite,aripi frânte obosite
el în vis ușor pășește camera o părăsește......