agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-12 | |
Șerban se trezise a doua zi cu noaptea în cap. Știa că va fi o zi dintre cele mai dificile, dar nici nu voia să conceapă ca prima impresie pe care o va face nu va fi una care să-i întărească autoritatea și poziția în hotel. Sosirea turiștilor nordici a fost una pe care nu o va uita ușor. Și asta din cauza faptului că atât bărbații, cât și femeile din grup, erau la sosirea cu autocarul de la București trotilați deja. Șerban crezuse că avertismentele directorului, apoi sfaturile Piei, erau doar simple supoziții care să-l pună eventual în gardă față de situații izolate, în ceea ce privește apetitul bahic al turiștilor nordici. Se convinsese însă personal de adevărul acestor lucruri. A fost un chin de nedescris până au fost cazați cu toții, mai ales fiindcă odată cu coborârea din autocar și răsfățați de răcoarea ce cobora din munte, turiștii lui se răspândiseră ca potârnichile prin barul de la parter sau în cel de la etajul IX al hotelului. Ca să se întremeze, evident. Primul lucru pe care conducătoarea grupului lor l-a făcut a fost să împânzească holul central cu afișe pe care erau scrise cu litere de o șchioapă invitații tentante privind excursiile care se vor organiza pe timpul sejurului lor. Conducătoarea grupului nu se afla pentru prima dată în România și cunoștea foarte exact locațiile unde turiștii s-ar fi simțit minunat. Pe fiecare afiș era desenat un măgăruș care căra în spinare niște sarsanale din care își ițeau dopurile sticle cu băuturi care mai de care mai tentante, semn că fiecare excursie era un motiv întemeiat de a face o nouă aprovizionare până la următoarea. Șerban știa însă că în excursiile ce ar fi depășit granițele județului Vâlcea, el va fi cel care va trebui să meargă cu grupul și spera ca acest gen de deplasări să fie cât mai rar. Se gândea numai la efectul imediat al zeului bahic asupra psihicului și comportamentului celor cărora trebuia să le asigure tot confortul unei deplasări de neuitat.
Urma ca după-amiază să sosească și englezii și emoțiile lui Șerban creșteau. Știa că orice firmă care își trimite un reprezentant cu turiștii într-o altă țară o face pentru a se asigura că aceștia vor beneficia de toate condițiile prevăzute în voucher. Pentru care plătiseră prețuri destul de piperate. În jurul orei 15, fu sunat de la recepție. Se afla în camera sa, încercând să se mai liniștească după vacarmul și harababura pe care sosirea nordicilor o produseseră în tihna recunoscută a acelui hotel. Sosireră englezii. Șerban îmbrăcă tricoul lui favorit, care se mula perfect pe trupul lui atletic. Îmbrăcă blugii negri și aproape că își încălță pe scări pantofii sport. Ajuns în hol văzu grupul deja răsfirat în fața recepției. Se auzi deodată strigat. Era vocea inconfundabilă a directorului Pavalache. - Șerban...Șerban...! vino puțin...doamna Tilburn vrea să te cunoască... Șerban înaintă timid printre turiștii care suportaseră se pare destul de greu deplasarea de la București pe o vreme caniculară. Lângă director zări o femeie care-i tăie răsuflarea. Deși un tip care îți dădea la prima impresie dovada stângăciei și timidității excesive, Șerban era însă un romantic incurabil. Profilul de o frumusețe distinsă al doamnei Tilburn îl făcu să se oprească locului, ca și cum i-ar fi fost frică să mai înainteze. - D-le Șerban, i se adresă reprezentanta firmei într-o română nu tocmai fericită, îmi pare bine să vă cunosc! Domnul Pavalache a apucat să-mi divulge câte ceva despre dumneavostră... Abia atunci Șerban îi observă ochii. Acei ochi care-l țintuiră locului, ca și cum o lamă de laser rece îl străpunse fără posibilitatea unei reacții de autoapărare. Dar în ciuda reflexelor violete, acei ochi aveau un licăr ascuns pe care Șerban nu avea cum să nu-l sesizeze. Era acea clipă de reflectare biunivocă dintre privirile unui bărbat și ale unei femei când fiecare simte și înțelege scurtcircuitarea de o clipă a panoului central al inimii fiecăruia. Când ochii lui Șerban au întâlnit strălucirea ochilor femeii din fața sa și-a dat seama că este pierdut. Că se va îndrăgosti iar, așa cum făcea ori de câte ori vedea o femeie frumoasă. Sigur, era un om legat la cap, cum se spune, cu un copil, dar spiritul lui de poet îl obliga mereu să uite pentru câteva clipe de îndatoririle matrimoniale și începea să viseze cu ochii deschiși. „Doamne, gândi el rapid, ca un soft performant, ce femeie! Voi sta alături de ea două luni de zile. Vom planifica împreună excursii, vom merge împreună în locuri unde poate melancolia nu va ocoli acești ochi minunați. Poate îi va îmblânzi sub luminile tainice ale munților și ale pădurii. Și cine știe poate că nici nu îi voi fi indiferent...!”. O ghilotină nevăzută îi vâjâii însă pe la cap și Șerban auzi glasul de motor gripat al directorului, care-l readuse la realitate. - Șerbane... te las cu doamna Tilburn să pregătiți cazarea grupului și să stabiliți un program pentru zilele viitoare... Pavalache, om hârșiit în viață și în lumea pestriță a turismului, uns cu toate alifiile inventate în univers, sesiză și el declicul pe care prezența femeii îl produsese subit asupra comportamentului ghidului său. Ca să nu mai spunem că Rosa Tilburn trezise și sub carapacea greoaie de pe sufletul directorului amintiri nestăvilite ale unei tinereți demult apuse. - D-le Șerban, adăugă doamna Tilburn, luându-l afectuos de braț și făcând parcă abstracție de faptul că Pavalache se mai afla încă acolo. Va trebui să discutăm, să ne consultăm. Vreau ca acest grup să se simtă ca acasă aici. Și, desigur, și cele care vor mai veni pe parcursul celor două luni. Care poate vor fi chiar trei, dacă totul merge ca pe roate...Unde putem bea o cafea? - Să mergem la barul de la parter, îi spuse cu voce moale Șerban. E mai liniște decât dacă am servi cafeaua aici pe hol. Șerban era parcă conectat la 220 de volți. Simțea în corp furnicături și o căldură plăcută îi invadase tot trupul, mai ales că apropierea doamnei Tilburn de el lăsase să se disipeze prin toți porii senzorilor lui un parfum discret de iasomie, care parcă îl îmbătase. Într-adevăr, la acea oră barul era gol. Șerban merse la bar și comandă două cafele. Timp în care doamna Tilburn îl măsura din creștet până-n tălpi, ca un negustor priceput. „Uite un pui de găină rătăcit de cloșcă și care sigur va dori să se dea cât mai repede cocoș! Oricum voi avea nevoie de el... Cunoaște bine locurile, oamenii, poate stabili ușor relații interumane. Îmi va fi la nevoie un ajutor prețios. Și dacă stau bine să mă gândesc poate că până la urmă îl voi primi și în patul meu”. Apoi, ca și cum o voce autoritară i s-ar fi ridicat din cotloanele acestui gând își zise: „Rowena...Rowena...ai grije...o astfel de relație irațional controlată te poate duce la eșuarea misiunii tale. Amintește-ți de Roma...Nu ai venit aici pentru o pereche de nădragi, care, e drept, stau destul de provocator pe acest fund apetisant! Ai grije...!”. Dar femeia care trecuse obstacole grele și primejdioase în viața ei reală știa că nu are de ce să-și facă griji față de acest bărbat timid și neplimbat prin lume. Când Șerban se întoarse la masă mai-mai să se împiedice și să răstoarne tava pe care se odihneau cafelele aburinde. Doamna Tilburn, care purta o fustă mini stătea acum picior peste picior și bărbatul din el nu putu să nu remarce proporția desăvârșită a gambelor și să bănuie alte simetrii și linii armonioase mai sus de genunchi. - Am înțeles de la domnul director că sunteți profesor de engleză, nu? îl privi femeia pe sub sprâncene, ca pentru a-i testa sinceritatea. - Da! Preferați să vorbim în engleză? - Nu, deloc! Vreau să-mi exersez cu ocazia acestei vizite în România puținele cunoștințe de română. Și dumneavoastră îmi puteți fi un profesor desăvârșit. Avem timp să vorbim și în engleză când vom merge cu turiștii mei în excursii... - Cum doriți... - Aș vrea să le ofer turiștilor mei câteva excursii în zonă, locuri de care să-și aducă aminte cu plăcere. Vreau ca mâine să cădem de acord asupra unui program detaliat, mai ales că am înțeles de la domnul Pavalache faptul că aveți în grijă și două grupuri de nordici. - Da, făcu Șerban un semn de lehamite. Nu sunt veniți decât de azi dimineață, dar am făcut maraton în hotel ca să-i strâng de prin bar și restaurant. - Ce să-i faci, d-le Șerban, nu știți că omul, cu cât îi este interzis să facă un lucru, cu atât îl face mai cu îndârjire când dispare restricția. Trebuie să-i înțelegem și pe ei, atâta vreme cât băutura este prohibitivă în țările lor. Oricum, nu știu dacă ați observat, dar bărbații sunt la ei foarte trecuți din punt de vedere fizic, chiar la vârste nu prea înaintate... - Am observat, așa este. Când i-am văzut prima dată coborând din autocar mi-am zis că nu voi avea probleme cu bătrâneii ăștia. Dar uitându-mă în pașapoartele lor, când i-am cazat, am rămas înmărmurit. Bărbați de 30-35 de ani arată cu zece ani mai în vârstă... - Da, așa este. Este o trăsătură genetică, specifică acestui areal. Gândește-te, dacă la ei în țară ar avea voie să bea după bunul lor plac, cum ar arăta atunci...În schimb, femeile lor sunt frumoase și bine făcute...neam de vikingi nestatornici...Și beau, mai adaugă doamna Tilburn, beau de sting. De două ori mai mult decât bărbații. Și cum sunt sătule de ciorba rece de acasă, aveți grije, d-le Șerban, sunt în mare căutare de feluri de mâncare mai exotice... - N-am sesizat...încercă Șerban să se disculpe de un lucru pe care un ghid și un bărbat priceput ar fi trebuit poate să-l sesizeze primul la turiștii ce îi avea în grije. - Cum, adică, n-ați sesizat? Ce, nu aveți ochi? Aveți și pot să vă fac un compliment, negratuit desigur, aveți chiar ochi frumoși, plini de melancolie...Cum, adică, nu ați sesizat? O femeie frumoasă îți rănește privirea oriunde te-ai afla și orice vârstă ai avea... Și cum dumneata ești tânăr...Ce naiba, omul trebuie să profite de fiecare clipă a existenței sale! Nu strămoșii voștri romani vă îndemnau la asta prin dictonul „carpe diem”, nu? Mă scuzi, mi-ai putea comanda un coniac bun de la bar? - Sigur, aș fi făcut-o de la început, dar nu știam dacă doriți... - Dumneata nu servești? - Știți, eu nu sunt băutor defel... - Hai, domnule, las-o încolo de treabă! Păi, ce bărbat ești dumneata dacă nu bei? - Pentru mine etalonul unui bărbat nu se măsoară în valența sa bahică, replică Șerban un pic deranjat de tonul ușor malițios al doamnei Tilburn. - Nimeni nu a zis asta, dar trebuie să te situezi în tabăra celor cărora le aparții ...Altfel ești catalogat ca un hibrid al acestui regn natural deosebit de diversificat, care se numește bărbat! Hai, te rog, fă-o de dragul meu! Să nu beau singură! - Bine, fie, acum fiindcă ne-am cunoscut...Fie! Când Șerban reveni la masă observă în dreptul lui o pungă cu inițialele firmei ETW inscripționate pe ea. Privi întrebător la doamna Tilburn. - Din partea firmei mele, d-le Șerban! O mică atenție! Pentru faptul că de azi vom colabora, sper fructuos. O agendă electronică, un stilou Parker, o brichetă „Ronson”... - Dar, știți, eu nu fumez...îndrăzni să spună Șerban. - Eram sigură...Cuminte din toate punctele de vedere...! Să nu-mi spui că nu suporți nici femeile, că îmi iau grupul și mă mut la alt hotel, încercă să facă doamna Tilburn o glumă, zâmbindu-i apoi cu subînțeles. - Nu, chestia asta cu băutura și fumatul mi se trage de când eram student. Am făcut înot, nu de performanță, dar reprezentam facultatea la concursurile pe Universitate. - Aha, înțeleg...un fel de Oxford versus Cambridge...? spuse doamna Tilburn. - Exact! Am fost campion la crawl în toți cei patru ani de facultate... - Se vede... Se vede că ai făcut sport... ai un tors minunat... În acea clipă Șerban văzu din nou acea luminiță tainică în ochii doamnei ce stătea în fața lui și căreia nu i-ar fi dat mai mult de 35 de ani. O urmări atent cum sorbea cu plăcere și rafinamentul unui cunoscător din coniacul prin care cuburile de gheață păreau iceberguri în derivă. - Simt în privirea dumitale un semn de întrebare sau mă înșel? îi spuse femeia pironindu-l de data asta cu privirea ei pătrunzătoare. - Nu, nu știu la ce vă referiți! răspunse Șerban plecând ochii în ceașca de cafea, suficient pentru ca interlocutoarea lui să-și dea seama că minte. - Haide, domnule Șerban...haide! Te frământă că nu știi ce vârstă am, nu? O femeie simte întotdeauna când curiozitatea unui bărbat atinge cote maxime. Simte vibrația aerului, lumina ce coboară din ochii lui, inflexiunile vocii, mirosul acela specific al endorfinei care stârnește dorințe lăuntrice și dă senzația de liniște și fericire, capabilă să anestezieze cea mai atroce durere fizică și psihică din lume...! Câți ani îmi dați? - 30-35...cel mult... - Vezi cum te pot înșela aparențele, spuse doamna Tilburn oftând adânc din toată ființa ei. Am 42 de ani, d-le Șerban...sunt bătrână ca marea...cum se spune... - Nu vă cred! Imposibil! spuse Șerban însuflețit, parcă pentru a mai scuza din situația jenantă în care o pusese, știut fiind faptul că lucrul care poate răni profund o femeie este dezvăluirea vârstei pe care o are, nu pe cea pe care o arată. - Știți ce, continuă doamna Tilburn pe un ton serios. Hai să ne gândim la turiștii noștri, că în ceea ce privește scurgerea timpului peste noi, niciunul nu poate face altceva decât să aștepte trecerea anilor. Aș vrea acum să mă retrag în camera mea. Ne vedem însă pe seară la masă și poate mai discutăm afară pe terasă...Avem multe lucruri de pus la punct pentru zilele următoare. Femeia îl privi iar cu o undă de căldură, ce topise calota glaciară care-i străbătuse privirea când discutaseră de vârsta ei. În ochii aceia frumoși și arcuiți Șerban simți iarăși acea sclipire de interes a femeii față de persoana sa. - Și, d-le Șerban, de diseară sunt pentru dumneata Rosa...simplu, da? Rosa...Dacă timp de două luni îmi vei spune zi de zi pe numele de familie o să sughită întruna soțul meu la Manchester, acolo unde își are firma... - De acord...Rosa. Și... - Șerban... desigur...îl întrerupse femeia întinzându-i mâna catifelată. Vreau să-ți mulțumesc pentru acest intermezzo agreabil, Șerban! Ne revedem diseară...Să nu te obosești să plătești! Spune-i barmanului să pună totul în contul firmei mele. Te rog, nu mă refuza! - Dar este plăcerea mea, Rosa, încercă Șerban să fie amabil. Rosa îi puse un deget pe buze și mirosul fin și ațâțător al femeii i se răspândi iar lui Șerban prin tot corpul, amețindu-l pentru câteva secunde. - Te rog, Șerban! A fost plăcerea mea și a firmei mele! Te revanșezi diseară, bine? Toată după-amiaza Șerban a stat ca pe ghimpi. Simțea nevoia să o revadă cât mai repede pe Rosa, dar nu voia nici să dea impresia unui asalt specific masculin, uneori dezagreabil și care poate înăbuși din fașă o relație incipientă. După masa de seară o căutase cu privirea prin restaurant și când ea îi făcuse cu mâna, știu că va putea să o privească din nou de aproape. ”Cred că femeia asta o să-mi pună capac dar trebuie să-mi țin mintea acasă, nu plecată cu sorcova!” își spuse el, mustrându-și didactic eul plecat de acum pe alte cărări. Stătuseră împreună pe terasă până spre miezul nopții. Discutaseră despre viață, despre preocupările fiecăruia, despre pasiuni și tot acest dialog nu făcuse decât să-l transforme pe Șerban Plopeanu în victima sigură a doamnei Rosa Tilburn. La despărțire, Rosa îl rugă ca mâine dimineață să aibă pregătită o listă cu locuri care merită să fie vizitate de turiștii ei. Cu condiția expresă pusă de ea ca Șerban să îi însoțească de fiecare dată, pretutindeni. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate