Încet și leneș se trezește orașul din amorțeala nopții.
Felinarele mai trimit o ultimă rază slabă spre vitrinele triste. Uitate de ploaie,bălțile tremură în răcoarea dimineții.
Ici și colo un gunoier cu o țigară în colțul gurii mătură nepăsător rămășițele nopții.
Camioanele se opresc oftînd la marginea trotoarelor așteptînd răbdătoare să scape de povară.
Cu umerii ridicați și cu mîinile adînc băgate în buzunarele paltonului pășește un tînăr pe străzile umede și liniștite.
La fiecare pas numără pietrele pe asfalt și adulmecă praful ud.
Ce n-ar da pentru o țigară!...
În fundul buzunarului găsește o bomboană uitată..o scoate, cojește hîrtia cleioasă ignorînd rămășițele care se încăpățînau să se desprindă și o bagă resemnat în gură.
Cu limba simte frimituri de tabac lipite de bonboană și spune satisfăcut în barbă.....asta da!...două muște cu o lovitură...mototolește hîrtia, cu vîrful pantofului o trimite direct în canal, și își reia numărătoarea sărind de la o piatră la alta ca un acrobat pe frînghie.
Ciudat...după așa o noapte nu se simte deloc obosit deși genunchii sînt ca din gumă.
A visat sau ce-a fost ?...cîteodată crede singur că e puțin ga ga....
Ajuns mai devreme acasă, se bucura deja din metrou cu gîndul la canapeaua moale și un serial ieftin la televizor.
La ușă rămîne cu cheia în aer, o crăpatură cît să încapă o pisică îi spune că ușa este deschisă. Cu un deget o împinge și intră pe vîrful picioarelor în apartament.
Mărgele colorate se înșiruie prin hol, mai departe prin cameră, fac un colț spre baie ca dupa aceea să se întoarcă la stînga spre bucătărie.
Aplecat merge după ele și încearcă să le adune în pumn.
O boare le suflă pe sub masă și scaune. Întoarce capul, vede ușa deschisă și o trîntește cu un picior.
Plictisit deja de vînătoarea după mărgele se duce la bucătărie să-și ia un pahar de apă.
Se întoarce în cameră, face un pas, doi, alunecă pe mărgele și se întinde cît este de lung pe dușumea. Paharul îi zboară din mînă, lichidul se prelinge peste tot, mărgelele se desfac cu un pocnet și flori colorate cu petale cărnoase și miros greu cresc și se întind prin toată camera, iau dimensiuni uriașe acoperind mobila și agățîndu-se de pereți.
Strivit și sufocat de mirosurile dulci, se ridică cu greu dintre frunzele cleioase și dintr-un salt este la ușă. Iese pe stradă netezind cu două degete gulerul hainei și se uită la ceasul care-i atîrnă strîmb la mînă.
Orele au trecut, nici el nu știe cînd, renunță să mai facă socoteala și rumegă în barbă...ce noapte!!...sare mai departe din piatră în piatră, antenele-i verzi ajungînd pînă la acoperișuri și dispare într-un pom...