Odinioară,domnul Matei își desfășura activitatea ca director al unui trust de construcții din capitală.Neobosit , lucra cate 12 -14 ore pe zi. Plin de abnegație , de multe ori nici nopțile nu-și gasea odihna, tot gândindu-se și plănuind cele mai eficiente soluții pentru bunul mers al firmei.În cele cateva ore pe care le avea dumineca, directorul se plictisea de moarte.Nu mai găsea plăcere în nici o distracție, asfel că ziua i se părea searbăda si lipsită de sens.Anii s-au scurs unul după altul si iată-l ajuns în toamna vieții când....
Acel " ceva " s-a petrecut într-o frumoasa zi de primăvară.Prin fereastra deschisă a elegantului apartament, pătrundeau miresme primăvăratice iar în teii înfloriți din fața vilei, păsărelele își marcau prezența prin triluri vesele.Totul era ca o chemare spre o viață nouă, dar domnul Matei nu putea percepe acest lucru.Obosit, plictisit și nervos se plimba prin cameră , lăsându-se pradă gândurilor nevăzute, care-l determinau sa afișeze un sentiment de insatisfacție.Deodată, s-a oprit consternat în fața ferestrei deschise.O ramură-nflorită își legăna podoaba în adierea vântului de primăvara.Atunci, timpul s-a oprit în loc...S-a petrecut ceva....Când și-a întors fața, chipul domnului Matei era răvășit și de nerecunoscut.O trăire intensă îi zdruncinase întreaga făptură.Puternicul bărbat de odinioara era acum strivit de greutatea unor poveri nevăzute.
Săptămâna ce a urmat, a fost ca o prevestire a decăderii lui.La tot ceea ce întreprindea , obținea numai rezultate mediocre.Și asta, doar pentru faptul că domnul Matei se simțea îmbătrânit peste noapte și tot mai lipsit de puteri.Nici avertismentul patronului, nici concediul petrecut în străinătate n-au reușit sa-l remonteze fizic si să-l remotiveze psihic.
Obsedat de chinul neputinței sale, domnul Matei avu într-una din nopți urmatorul vis:
I se părea că se afla în fața clădirii direcțiunii, chiar la intrare.Deodată a trecut cineva, ținand un sicriu pe brațe.Acel cineva a intrat în clădire.O mulțime nevăzută murmura încontinuu: "A murit domnul director" , "Domnul Matei , directorul nostru s-a dus..."
Brusc, s-a trezit din somn, și, și-a sters broboanele de sudoare care-i inundau fruntea încruntată. "Ce-ar putea să însemne oare acest vis? Să fie o premoniție?" Se întreba necontenit, dominat de niște sentimente incerte. La cine să apeleze? Pe cine să întrebe?
S-a supus controlului celor mai renumiți medici, generaliști, psihologi și chiar psihiatri.În urma unor minuțioase teste, i s-a dat de înteles în mod diplomatic , că ar trebui să accepte lucrurile așa cum sunt.Boala lui nu avea leac.Incertitudinea și refuzul de a crede că el suferea cu adevărat , un accentuat grad de degradare al celulelor nervoase , îi dadeau o stare de irascibilitate continuă.
Plin de remușcari, se întreba uneori care a fost sensul vieții lui? Pentru ce s-a zbătut atât?
Provenind dintr-o familie cu posibilități modeste, a visat dintodeauna să se realizeze din punct de vedere material- financiar, prin orice mijloace.În scoală, nu a excelat dar servilismul față de profesori, l-a facut dintr-un elev mediocru , un elev apreciat.A ajuns student, folosindu-se de slăbiciunile celor din jur, obținând todeauna ceea ce-și dorea.
S-a căsătorit mai apoi, cu o văduvă bogată a carei avere a stat la baza urcușului său.
Mariajul cu ea, i-a oferit o viață deși îndestulată, totuși searbădă și monotonă.Copii nu au avut deoarece soția lui nu și-a dorit niciodată acest lucru.La 10 ani după căsătorie un accident tragic a răpit-o dintre cei vii.Deși a regretat-o , căci se obișnuise cu ea așa cum era, cu toanele și capriciile ei, totuși a avut sentimentul unei descătușări.Astfel timpul și-a parcurs drumul an dupa an.
La toate astea și la multe altele se gândea domnul Matei de când a fost internat în clinica de neuropsihiatrie de la marginea capitalei.Întreaga după amiaza a acelei zile mohorâte de toamnă, domnul Matei se plimbase nemulțumit și nervos prin rezerva ce-i fusese dată.Grija spitalului pentru pacienții cu probleme dosebite , se oglindea în dotarea acestei încaperi mici , cu mobilier familiar.Privită in ansamblu, încăperea îți dădea impresia unui ambient plăcut și odihnitor.
Din când în când, se oprea în fața ferestrei întredeschise , privea afară, apoi , murmurând cuvinte neințelese, se întorcea cu spatele pentru ca după câteva clipe să revina la geam.
Vântul șuiera prin frunzisul copacilor de afara. Ca niște fantasme aeriene, ei își unduiau coroana într-o parte și în alta, sugerând niște mișcări ciudate.
Ziua se-ngâna cu noaptea, iar cerul acoperit de nori grei și pufoși, era din când în când brăzdat de fulgere amenințătoare.
Domnul Matei Nu-și mai amintea cu exactitate când a admirat ultima oară o dezlănțuire a naturii în toată măreția ei.Vântul își intensificase forțele, șuierând amenințător.Florile din părculeț se aplecau cu smerenie, sărutând pământul.
Privindu-le cu atenție, domnul Matei avu impresia că fiecare frunză s-a transformat într-un chip omenesc.Sute, poate mi de oameni dansau bezmetic , săreau și se izbeau unul de altul ,se respingeau și iar se-mpreunau ca într-o luptă fără de sfârșit.Fiecare om , avea privirea ațintită asupra lui, o privire rece plină de reproș.Veneau amenințător spre el.Murmurul molcom
al copacilor, se transformase într-un șuier , apoi într-un urlet înfiorator.Siluietele lor mlădioase căpătaseră mâini, sute , poate mi de mâini ce ținteau cu furie fereastra întredeschisă.Fiind martorul ocular al acestei grozăvii, domnul Matei se retrase puțin înfiorat,încercând să-și găsească liniștea în patul moale și comod.
N-a fost să fie așa. Privirea îi alunecă fără voie la geamul întredeschis,prin care se vedeau nori negri si grei.
Pe neașteptate, din ei au început să cadă tot mai multe documente...Contracte, scrisori, faxuri,cereri, planuri, schițe, și alte documente de mare importanță , cădeau, cădeau, la nesfârșit.Deși nu-l atingeau, domnul Matei s-a simțit strivit de greutatea lor.Cu vocea sugrumată de emoție și spaimă , a incercat să strige după ajutor.Dar n-a reușit să articuleze absolut nici un cuvânt.Din cer se pogorau acum alte si alte documente...facturi, chitanțe,comenzi,cecuri, toate cunoscute domnului Matei" Nu e cu putință una ca asta !" Se gandi domnul Matei " Trebuie neapărat să ies și să opresc avalanșa aceasta nebună a documentelor!" " Eu și numai eu pot face asta, și trebuie să reușesc!"
Călăuzit de vocea interioară, care-l îndemna la acest lucru, domnul Matei a iesit agitat afară.Cu părul răvășit , și fizionomia marcată de multitudinea găndurilor ce-l dominau, a început să alerge bezmetic prin parcul ce înconjura spitalul.Se opri să-și tragă sufletul chiar în mijlocul mulțimii furioase." Oare de ce mă privesc atât de amenințător?" "Hotărât lucru acum v-a trebui să plătesc pentru indiferența ce-am purtat-o cu atâta nonșalanță de-a lungul anilor !"
"Niciodată nu mi-am aplecat urechea cu sinceritate la necazurile celor mulți !"
" Niciodata nu m-am gândit ca va veni ziua când...."
" Vrem salarii, că murim de foame !" " Vrem concedii!" "Vrem condiții !"
"Vrem!" "Vrem!""Vrem!", A putut domnul M. Să distingă în urletul gloatei.
" Trebuie să scap de ei!" "Să fug...!""Nu am altă scăpare...! " S-a gândit domnul Matei în timp ce a început să alerge în spre intrare.
Totul era sinistru.Florile care până odinioara își etalau gingășia , și-au lungit tulpinile ca niște liane, și rânjind prin corolele dizgrațios agitate la capăt, îl împiedicau din sârguința alergării.Domnul Matei simțea că se înăbușe , inspirând un aer cu miros fetid îmbibat cu fum.
Hârtiile continuau să cadă.Teancuri întregi il loveau cu putere în cap scoțând sunete ciudate și înfundate.Apoi, niște telefoane au început să țârâie, producând un vacarm de nedescris.
Uitându-se pe jos, să nu se rănească prin mărăcinișul care brăzda împletitura lianelor, domnul Matei a constatat cu mirare că toată verdeața pământului dispăruse ca prin farmec,.Întreg pământul era acoperit cu bacnote.O mare de bacnote se întindea în fața lui.
Și totuși telefoanele târâiau, gloata nevăzută, acum urla, iar aerul era din ce în ce tot mai irespirabil și înăbușitor.
Dl. M. Se deplasa cu greutate deoarece bacnotele aveau un fel de moliciune care-l făcea să se afunde în ele.
A intrat până la genunchi....Apoi până la brâu fără nici o urmă de bucurie.Banii aveau un miros greu de sânge și sudoare.
"Cred că am să mă înec în acești bani blestemați." S-a gândit atunci plin de groază domnul Matei
"Trebuie să rezist...Trebuie... Undeva acolo, la capăt e bine!"
Deodată, întreaga întindere a banilor a luat foc.Flăcări mari,rosii, albe,și violet se ridicau spre înaltul cerului.
Domnul M. înota prin foc și se mira cum de flăcările nu-l ard. Ridicându-și o clipă privirea, a constatat cu mirare , că cerul se înseninase.
" Încă puțin....Încă puțin...."
Cu ultimele puteri ce-i mai rămăsese, se chinui să ajungă la țărm.De îndată ce a ieșit afară, din vâlvătaia banilor arzând,s-a simțit învăluit de o lumină caldă, protectoare,și foarte plăcută.Tot calvarul fusese risipit ca prin farmec de acea lumină, lăsând loc armoniei împăcării cu sine.
Soarele, ca un mediator între tărâmul fericirii si pământ a alungat cu primele-i raze,ultimele zbateri ale furtunii din ziua precedentă.
În curtea spitalului de neuropsihiatrie de la marginea capitalei, la numai cațiva metri de intrare,fu găsit corpul chircit al domnului Matei. Făcuse comoție cerebrală. Moartea îi așternuse pe față zâmbetul împăcării și al mulțumirii.