agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-25 | |
Sprijinită cu coatele de marginea terasei, Ana încerca să-și potolească starea de relaxare și încrederea nefirească în prezentul acelor clipe.
Îi era teamă să nu fie din nou vorba doar de entuziasm. De multe ori se ridicase convinsă că depindea doar de ea ca lucrurile să meargă bine și de fiecare dată, ceva dinafară intervenise brutal subjugând-i încrederea, determinând-o să creadă că destinul nu i-l poate prescrie nimeni ca pe o rețetă...cu-atât mai puțin ea însăși. Ea cel mult putea trece peste toate, putea spera că într-o zi, în oricare zi, ceva se va schimba și-i va fi bine sau dimpotrivă va aștepta acel „ceva” pe parcursul întregii ei vieți. Va obosi și se va resemna mulțumindu-se cu frânturi. Și când se va aștepta mai puțin, când va fi prea obosită să se mai poată bucura, vor veni toate firesc, așa cum le-a visat mereu. Era încă vară. Ochii ei curioși cercetau de câteva minute marea. Iahturi nu mai văzuse niciodată. Nu mai fusese vreodată la mare. Și mintea ei născocise ideea că ar fi o inutilitate. Să stai lungită pe o plajă, aproape despuiată, în văzul lumii, lăsându-te torturată de soare...pentru a te bronza... Zâmbi gândindu-se la aparențe și zâmbetul ei se intersectă cu cel al unei tinere ieșită între timp pe terasa blocului din față. -Ciao! salută amabilă aceasta ridicându-și bretele unui maieu pentru a-și acoperi sânii . Ana fu tentată întâi să fugă înăuntru, apoi derutată, cu gândul că acea tânără va crede că intenționat ședea acolo, bâigui cuvinte cu care să se scuze, însă realiză repede că aceasta își vedea de preocupări fără a se simți lezată în vreun fel de prezența ei. Și-a strâns prosoapele și a intrat, zâmbindu-i încă odată. Înregistră imediat acest fenomen al naturaleții și-l adăugă ca pe o nouă probă ce-ar fi putut demonstra sinelui ei că toată acea închistare a vieții în care trăise, a rămas acolo, în țară. Își aprinse agale o țigară și se așeză într-un scaun de plastic în fața mesei. Îi venea să râdă de una singură, să coboare și să meargă aiurea pe străzi, simțea că ar putea face orice, nimeni n-ar fi privit-o, n-ar fi judecat-o, n-ar fi cunoscut-o. Diana și Andrei năvăliră gălăgioși făcând-o să tresară. -Mamă, uite Diana mi-a luat placă să învăț să înnot. O țin cu mâinile întinse și mă arunc. Ea mă va ține la suprafață. Diana se opri cu un aer serios în fața ei. -Ana, uite ai aici câteva haine, nu te supăra că-ți spun dar ale tale sunt complet demodate și vechi. Îi zâmbi degajată, se-nvârti pe călcâie și dispăru cântând în bucătărie. Ana rămase cu hainele în brațe,urmărindu-l absentă pe Andrei care deja simula un înnec. -Prinde-mă mamă, nu mă lăsa, se-apropie rechinii. Apoi brusc, scoase de sub burtă plăcuța verde salvatoare și strigă triumfător. -Am reușit, m-am salvat, uite mamă, așa se înnoată, vezi? Diana se întoarse între timp și ținând în mână un pahar cu bere se arcui amenințătoare peste Ana. -A! Am uitat să-ți spun, diseară vom ieși toți, nu se acceptă refuzuri. Abia l-am putut convinge pe Dan, sper să nu fie vreo problemă cu tine. Nu te poți ascunde la nesfârșit de lume Ană! Ce-mi place cum sună”Ană”! Continuă apoi pe un ton grav, pe care Ana-l simți prea serios pentru acea femeie tânără care-i păruse încă de la început destul de superficială. -Asta să-ți fie clar. Acolo, oriunde, te așteaptă partea ta de viață netrăită încă. Coboară printre oameni, visurile sau închipuirile sau orice altceva simți vor rămâne acolo, în interiorul tău, trebuie să le înghesui cât mai adânc și să uiți de ele. Ok? Ai să vezi, o să fie amuzant. Dănuț s-a întors odată cu seara. Diana-l întâmpină agitată, abandonând-o cu unghiile doar pe jumătate date cu ojă. . -Vino iubire să-ți arăt o femeie frumoasă. E creația mea desigur. Deși nu prea m-a ascultat. Se putea face mai mult. -Las-o Pusy, n-o zăpăci deodată cu năzbâtiile tale. Rămase în prag zâmbind, Ana surprinse în privirea lui oboseală amestecată cu tristețe. -Îți stă tare bine Ană! Îmbrăcată într-o rochie de vară cu un decolteu larg ce-i dezvelea umerii, cu părul proaspăt vopsit și coafat, Ana căuta cu privirea undeva în gol, derutată. Ar fi vrut să stea de vorbă doar cu el, să-i spună că se simțea neglijentă, îmbătrânită și cumplit de săracă. Să-i spună că nu se simte bine să nu dețină controlul, că poate ar fi bine dacă pentru tot ce primește să poată fi și ea la rândul ei utilă cumva. Nu se întâmplase prea des să primească. Nu i se părea normal. Dar își dădu seama că acea relație strânsă pe care o aveau ei doi mai demult, se pierduse deja, era firesc să fie așa, se gândi că poate timpul sau distanța sau poate maturizarea lui forțată o făcea să se simtă oarecum străină față de el. -Ana, ne întâlnim în seara asta cu un tip care mi-a promis că o să vă închirieze casa. Abia a cumpărat-o și-o va ține numai pentru asta, deci n-o să-ți mai faci griji că te vei muta prea curând de acolo. E în cartierul vechi, o să vezi, e superb locul. Mâine nu mă duc pe șantier, vom merge să-l înscriem pe Andrei la școală, să căutăm una cât mai aproape de locul unde stați, aici e greu să circuli fără mașină. O să te mai ajutăm noi desigur până o să-ți găsim și ceva de muncă, apoi vei fi pe cont propriu. Eu n-o să mă mai întorc în țară, tu dacă vei vrea, e treaba ta, orașul ăla îmi amintește doar de lucruri triste, nu știu dacă mă înțelegi. Cum să nu-l înțeleagă? Ieșiră în liniște din bloc, Dan le explicase deja că liniștea este una din condițiile de bună conviețuire cu vecinii, mai ales dacă ești străin. Străzile înguste erau deja aglomerate cu trecători care ieșiseră pentru plimbarea de seară. Ana nu se simțea deloc în largul ei. Privirile care întârziau să o privească o derutau făcând-o să meargă nefiresc, în contra timp cu ceilalți. Își repeta în gând că e doar aparență, lumea aceea străină își vede de ale ei, ea e doar un trecător la o oră de seară și ca să se distragă senzației, își fixă privirile pe mișcările zburdalnice ale lui Andrei. Dădură colțul unei străzi și auzi pentru prima dată glasul mării. Se înfioră simțind-o aproape, multitudinea de lumini de la terase se întindea până la malurile ei. Trase curioasă în piept aerul impregnat de mirosul algelor și simți că prinde curaj. La terasă celialți deja conversau gălăgioși. Se vorbea amestecat așa cum erau ei, români și italieni. Dănuț făcu prezentările și Ana se așeză grăbită pe un scaun. Apoi orele trecură pe furiș către miezul nopții când noi membri stârniră agitație cu prezența lor. Era sora Dianei, Giorgiana cu prietenul ei Mirko. -Ana, uite el e Mirko, tipul de care-ți ziceam, cu casa. Vă las să vorbiți, Giorgi o să fie translator. Le zâmbi timid și încercă să i se adreseze fetei. -Abia am venit, nici nu m-am dezmeticit bine, e departe casa de fratele meu? -Da, aici e doar un sătuc deși-l vezi tu așa colorat și plin de oameni. Acolo e Sanremo de fapt, iar unde veți sta voi e locul cel mai căutat de turiști. O să vezi. E al tău băiețelul, nu? -Da. -Cred că-i e somn, dacă vreți vă ducem noi cu mașina până acasă, nu-i așa Mirko? Privirile Anei se loviră de cele ale bărbatului iar ea cedă repede intimidată . -Certo . Ana? -Ana, da. -Abia atunci îi întinse mâna iar ea se bucură că noaptea-i ascunde roșeața din obraji. O intimidase. Și simți că își dăduse seama, altfel ce-i spunea prietenei lui de s-au întors și ceilalți și s-au uitat spre ea. O să întrebe acasă, ai ei erau absorbiți de discuțiile lor. Se ridică și-i urmă spre mașină cu inima strânsă . -Venim și noi imediat, au anunțat-o . Andrei obosit a adormit în mașină iar el, a insistat că o va ajuta să-l ducă până sus, fără să-l mai trezească. Anei îi păru absurd gestul lui, ar fi putut să-l ia ea, n-avea nevoie să se simtă îndatorată , dar nu știa cum să-i spună. S-au salutat dându-și întâlnire pentru ziua următoare. Ana i-a văzut de pe terasă cum s-au oprit să se sărute de câteva ori apoi au dispărut ca și cum ar fi fost dintr-un vis. Rămasă singură s-a întors pe terasă. Pe masă găsi o sticlă cu vin și-și turnă un pahar apoi își aprinse o țigară. După câteva guri băute, ochii ei căpătaseră strălucire iar în suflet simți siguranță și curaj. Va învăța tot ce trebuie, va face tot posibilul să se integreze, fiul ei avea șanse să crească în liniște, iar ea, de ce nu? ...ar putea să-și refacă viața. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate