agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1412 .



Grupuri de interese
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [R ]

2009-03-31  |     | 



Grupuri de interese

Vecinii în fața blocului.
Stamate : Hai, noroc !
Dulie : Noroc, vecine !
Þafandache : E, ce mai e nou ?
Stamate : N-ați auzit ?
Bubulac : Nu, ce să auzim.
Stamate : Cică s-au supărat grupurile de interese.
Þafandache : Aoleo !
Dulie : Chiar așa, vecine ?!
Stamate : N-ați văzut la televizor, prin ziare.
Bubulac : Parcă am zărit eu, ceva, așa.
Dulie : Da’ cine-s grupurile, astea, de interese ?
Stamate : Băieții deștepți !
Þafandache : A, că noi ăștialalți eram toți proști.
Bubulac : Păi, dacă-i lăsăm să-și facă de cap, cum crezi că ar trebui să ni-se spună.
Stamate : Nu numai că-i lăsăm să-și facă de cap, dar le dăm și apă la moară.
Þafandache : Apă, noi, ce apă le dăm ?
Dulie : Păi, vecine, nu i-am votat în proporție de șaptezeci la sută pe marii cinstiți ai neamului, care n-au furat flota, banii de la autostrăzi, energie electrică pe firmele lu’ fra-su și așa mai departe.
Bubulac : Păi, da, procente zdrobitoare, să poată să fure ca lumea să nu se încurce cu mărunțișuri.
Dulie : Dom’le, deci grupurile de interese sunt d-ăștia cu bani.
Stamate : Da !
Dulie : Și atunci, la banii lor ...
Þafandache : Ãia mulți !
Dulie : Așa, de ce s-au supărat ?
Stamate : Pentru că, așa zice la televizor și-n ziare, că au vrut și ei, ca omu’, nu, dacă au oamenii iahturi, ce s-au gândit, să pună mâna și pe flotă.
Bubulac : Bun, și ?
Dulie : Auzi, care flotă ?
Stamate : Chiar așa, care flotă.
Þafandache : Stai puțin, vecine, că nu-nțeleg, cum care flotă ?
Stamate : Ce nu-nțelegi, grupurile de interese au vrut să fure flota.
Þafandache : Așa ?!
Stamate : E, și ... n-au putut.
Bubulac : De ce ?
Stamate : Pentru că era furată gata.
Dulie : Aoleo !
Stamate : Păi, da ! ... Când s-au dus grupurile de interese în port să scoată vapoarele din apă, hopa, ce să vezi ...
Þafandache : Ce ?!
Stamate : Ia vapoaru’ de unde nu-i.
Bubulac : Ce se întâmplase ?
Stamate : Vecine, mata ai venit ieri cu satelitu’ din lună ?
Bubulac : Nu !
Stamate : Atunci de ce întrebi ce s-a-ntâmplat, flota o rezolvase unul dintre cei mai mari cinstiți ai țării, el însuși fiind anchetat într-un camion de dosare penale, bine-nțeles, fiind un mare cinstit, ancheta s-a oprit.
Dulie : A, de-aia s-au supărat grupurile de interese, că cinstiții țării le-au luat-o înainte.
Stamate : Da !
Þafandache : E, și grupurile astea de interese ce-s supărăcioși așa, să se orinteze și ei spre altceva.
Stamate : Asta au făcut.
Bubulac : A, da ?!
Stamate : Sigur, s-au orientat spre energia electrică.
Dulie : Ca acu’ busolei.
Bubulac : Și au scos o grămadă ...
Stamate : N-au scos nimic !
Þafandache : Cum nici din energie ?
Stamate : Nu !
Bubulac : De ce, ce s-a întâmplat ?
Stamate : Unii din marii cinstiți ai țării le-o luaseră înainte.
Dulie : Extraordinar, dom’le, și la energie electrică.
Stamate : Da, cumpărau extrem de ieftin de la stat energie electrică și o revindeau prin firmele lu’ fra-su sau alte rude, înapoi la stat la niște prețuri exorbitante.
Þafandache : A, păi, aveau dreptate și grupurile de interese să se supere, păi, da, să le sufle și afacerea asta.
Bubulac : Și grupurile de interese ce-au mai făcut ?
Stamate : Ce să facă sărmanii, s-au reorientat.
Dulie : Spre ?!
Stamate : Cum mergeau ei așa, cu mașinile lor de lux, hopa, ideea.
Bubulac : Ce idee ?
Stamate : Banii de la autostrăzi.
Dulie : Sigur, la ce autostrăzi n-avem și la cât avem de construit, bine-nțeles că aici erau bani mulți.
Stamate : Da, erau, erau bani mulți.
Þafandache : Cum adică, erau ?!
Stamate : Păi, da, erau, adică au fost odată.
Bubulac : Păi, și de două ori ?!
Stamate : Vecinilor, toți miniștrii transporturilor, chiar și cel mai mare cinstit al țării cât a fost opt ani ministru’ la drumuri, banii au dispărut iar autostrăzi nici în ziua de astăzi
n-avem.
Dulie : Aoleo, ce de bani !
Bubulac : Dacă calculezi ce de taxe plătim pentru drumuri te ia cu amețeală.
Stamate : Etichetă-n geam, taxă de drumuri, când cumperi mașină, din preț taxă de drumuri, când iei benzină, taxă de drumuri.
Bubulac : Ca să nu mai spun că motorina e la preț mai mare ca benzina.
Þafandache : Așa, și ?!
Bubulac : Păi, motorina e produs inferior, trebuie să fie mai ieftină decât benzina, diferența de preț o reprezintă doar taxe în plus, degeaba.
Dulie : Aoleo, da’ câte taxe plătim pentru drumuri.
Stamate : Care drumuri !
Bubulac : Unde mai pui c-am văzut la televizor că vor să bage taxa de autostradă.
Þafandache : De ce ?
Bubulac : Cică să-și scoată banii.
Þafandache : Ei ?
Stamate : Cum să-și scoată ei banii, că doar noi plătim o grămadă de taxe de drumuri, autostrazile sunt făcute din banii noștrii.
Bubulac : Or fii făcute din banii noștrii, dar așa au zis, că vor ei să-și scoată banii.
Stamate : Adică, să-și scoată ei banii pe care, de fapt, i-am plătit noi.
Þafandache : Ce metode-s astea ?
Dulie : Metode moderne !
Bubulac : Da, acum nu-ți mai dă în cap în codru, nu, acum dau lege că banii tăi sunt banii lor.
Þafandache : Păi, aveau dreptate grupurile de interese să se supere că și eu m-am supărat.
Stamate : Așa că dacă cu banii de la drumuri n-a mers s-au dus pe la combinate, pe la ALRO, la d-astea.
Bubulac : Așa, și ?!
Stamate : Ce și, s-a furat tot, ori erau ale cinstiților ori erau ruine.
Dulie : Sărmanele grupuri de interese, auzi, unde vroiau și ei să facă o afacere, hop, deja cinstiții erau pe poziții.
Stamate : S-au băgat la afaceri mai mici, au început pe la parcări prin București.
Þafandache : Ș-a mers ?!
Stamate : Mergea deja bine, pentru cinstiții țării, primaru’ general în cârdășie cu alți cinstiți din camarila lui acaparaseră tot.
Þafandache : A, păi, d-aia s-au supărat grupurile de interese și au început să facă valuri prin presă, că numai aveau nici o bucățică de pâine să dea copiilor.
Bubulac : Păi, da, când să fure și ei o dudă, ia-o de unde nu-i, o șutise un cinstit, d-ăla de luptă și-n potriva corupției.
Þafandache : Cum să nu te apuce pandaliile.
Stamate : Au făcut ce-au făcut, grupurile de interese și până la urmă ...
Dulie : Ce-au făcut ?
Stamate : Ce puteau să facă.
Þafandache : E, ce ?
Stamate : S-au apucat de insectar, de filatelie.
Dulie : Ia uite, dom’le, în loc să fure vapoare, energie electrică, combinate, ca niște grupuri de interese respectabile, au dat-o-n filatelie.
Stamate : Ce să facă, asta e !
Bubulac : Ia uite, dom’le, nu mai au loc să fure grupurile de interese de ăia cinstiții !

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!