Nu putea să fie el însuși printre ochii curioși ai prietenilor și vecinilor. Avea sentimentul cenzurii, își supraveghea fiecare mișcare ca să dea bine, să nu ridice la suprafața zilelor comentarii malițioase. Nu că s-ar fi temut neapărat de gura lumii. Îi contracta dureros stomacul însă ca apropiații să-i cunoască adevăratele gânduri, natura secretă, vulnerabilitatea. Un vis îi chinuia revenind obsesiv. Era prefăcut într-o broască, mare, verde. Niște inși fără chip i-au introdus un pai în fund și au lăsat-o să plutească umflată pe râu, lângă mal. Se ridica și cobora pe valurile provocate de pietrele care cădeau în jur, el, broasca, nu putea decât să privească. Încercau să-l lovească. Mai-mai îl loveau. Se trezea totdeauna strigând înspăimântător pe cearceaful ud, cu Teodora întoarsă cu spatele spre el.
-Iar? Ce te frământă?, zise ea încă somnoroasă, frecându-și nasul.
Ca totdeauna, îi spuse o minciună, tivită cu amănunte ultrarealiste. Până chiar și lui îi venea s-o creadă, confundând-o cu realitatea, dacă recădea în somn și la trezire era întrebat iar despre coșmarul avut. Dar nu prea era întrebat, Teodora se mulțumea cu ea însăși, era curioasă doar în legătură cu ea, una dintre cele mai frumoase femei din oraș, dacă nu cea mai frumoasă. Accidentalele întrebări erau doar o amabilitate, cum era întregul lor mariaj- un zaț de amabilități. Nu erau lipsiți de imaginație, Teodora venea ca o excepție care să confirme truismul că economiștii n-au imaginație, avea, oho!, nonconformistă în vestimentație și în relațiile sociale, iar Luca era inginer și compunea integrame în timpul liber. Amabilitatea era o crustă pentru căsnicia lor, pentru rateul iubirii lor. Dacă înainte frecventau aceleași cercuri, acum fiecare își avea prietenii săi, erau atomizați, se îngrijeau să-și lase cheia de la ușa casei sub ghiveciul cu ficuși de pe terasă, să nu rămână careva afară, nu și-au mai făcut înc-o cheie, deși și-au propus-o demult, nu știau nici ei exact de ce. Nu se întrebau unde merg, când revin. Dar noaptea dormeau împreună. Teodora îl muncea pe Luca în fiecare noapte, de mai multe ori, niciodată relaxată, cu îndârjire, căutând cu disperare o stare pe care n-o găsea.
Luca bănuia că are și amanți, și nu puțini. A preferat să tacă atâta timp cât lucrurile au decurs cu fereală, fără să alimenteze bârfele în oraș. O mai iubea sau credea c-o mai iubea, dacă nu era doar obișnuința. Trăgea o linie de demarcație între dragoste și sexualitate, nu le confunda. Sau încerca măcar. În felul ei, cu combustia ei de neîmpăcat, și Teodora îl iubea, folosea amanții doar pentru stoarcerea sevei lor, considerându-i cu o treaptă deasupra penisurilor artificiale, își spunea. Dacă n-ar fi avut amanți, Teodora, se mai gândea Luca, și nu exagera defel, ar fi fost o problemă dramatică. Se simțea epuizat, exasperat. Totodată, o compătimea, știind-o bolnavă, în mintea sa, fără ca ea să aibă habar, deoarece era sigur că asta ar fi declanșat furia ei devastatoare. Nici nu îndrăznea să-și imagineze să-i spună să meargă la un medic, deoarece prevedea reacția ei. Ar fi fost de neconceput pentru Teodora.
Dar compătimirea și toate cele s-au rupt când a aflat că Teodora a acceptat să fie făcută poștă de trei tineri sub 20 de ani, niște mucoși care au fotografiat-o făcând sex și au postat pozele pe internet, ca pe niște mostre de bravură. Văzând fotografiile, un e-mail anonim l-a atenționat despre existența lor, Luca a avut sentimentul că este scalpat, ca în cărțile despre pieile roșii pe care le-a citit în adolescență. Iar noaptea, când iar s-a visat transformat în broască, s-a trezit după ce-a fost izbit de-o piatră tăioasă care a făcut să i se împrăștie pe apă măruntaiele. A strigat și-a lovit-o pe Teodora. A prins-o de păr și a lovit-o până a simțit că transpirația rece de pe spinare îi dispare și că mușchii s-au încălzit și au început să-l doară. În săptămâna aceea Teodora a umblat cu ochelari de soare și la serviciu, deși era un martie cam noros. A mai bătut-o odată când a surprins-o cu un bărbat în casă. Tocmai își trăgea pe ea sutienul și chiloții albi. Atunci s-a decis Luca să plece de acasă, nu înainte de-a fi amendat de polițiștii pe care i-a chemat Teodora în ajutor. Navigând pe net, apoi, a dat peste un text care se potrivea și în cazul lui. Nu mai vroia nici să audă de frumoasa economistă, vroia cu disperare să se răzbune, s-o umilească, să scape cât mai puțin șifonat din scandalul care deja i-a prins ca-ntr-un carusel pe oamenii din oraș, să divorțeze grabnic. Contestarea amenzii primite de la polițiști era primul pas. Prima mișcare pe eșafodajul umilirii Teodorei, prin ridiculizare. Cu textul de pe net sub ochi, și în ochi cu o lucire răutăcioasă, adaptând, a început să redacteze propria contestare a amenzii. A schimbat doar câteva cuvinte:

Domnule Președinte,

Subsemnatul Ostoian Luca formulez următoarea

PLÂNGERE

Împotriva Procesului verbal 3112/4.05.2009 întocmit de Poliția Deania, proces verbal pe care îl consider nelegal și netemeinic, din următoarele

MOTIVE:

În fapt, în data de 4.05.2009 am intrat în locuința noastră de pe str. Izvoare nr. 8, unde am stat împreună cu soția mea, Ostoian Teodora, până la despărțirea în fapt de aceasta.
Soția mea este economistă și fotomodel porno talentat pe internet și am avut domiciliul comun la adresa de mai sus, până am părăsit-o pe motiv că nu mai face față cerințelor căsniciei.
Înainte de a mă căsători am aflat de la diferite persoane că viitoarea mea soție este bolnavă de o boală numită nimfomanie despre care nu știam în ce constă. După căsătorie am aflat, dar deja era prea târziu și nu am putut scăpa decât cu fuga.
Intrând în locuința noastră, la data întocmirii procesului verbal pe care-l contest, mi-am surprins soția (de care nu sunt încă divorțat) tratându-și intens boala cu nimitul Petru Stoian, din orașul nostru.
Știind din propria experiență ce soartă îl așteaptă pe bietul om, nu m-am putut stăpâni și am încercat să-l mângâi în semn de profundă compasiune. Acesta nu a înțeles intenția mea pașnică și m-a lovit cu un pantof în cap. Nervos, i-am dat căteva soției mele.
Sunt un om pașnic, dar reacția mea a fost datorată emoțiilor puternice cauzate de situația în care mi-am găsit soția, în timpul tratamentului. Polițiștii m-au amendat cu 500 de lei după ce au fost chemați de soție, pe motiv că aș fi provocat scandal, deși cred că ea a provocat scandal înainte, în timpul tratamentului intensiv pe care i l-a aplicat numitul Petru Stoian. Consider că sunt nevinovat și că am avut cea mai firească reacție pe care o poate avea un bărbat din România care își surprinde nevasta cu alt bărbat în pat.
Consider că sunt întrunite 3 elemente care, conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001 înlătură caracterul contravențional al faptei:
- legitima apărare (am fost atacat cu un pantof);
- starea de necesitate (era absolut necesar ca femeia aceasta să primească o corecție);
- constrângerea morală (tradițiile românești m-au constrâns să-mi apăr onoarea, deși eu nu urmăream așa ceva).
În ce privește scandalul, tot tradițiile românești au consacrat faptul că, aici, apărarea onoarei nu se poate face fără strigături, cum se pot face anumite tratamente, ca ale soției mele.
Față de cele de mai sus vă rog să-mi admiteți plângerea și să anulați procesul verbal contestat. În subsidiar solicit înlocuirea amenzii cu un avertisment, sancțiune care cred că mi se potrivește mai bine, fiindcă, dacă eram avertizat din timp, nu mă mai însuram și nu ajungeam să fiu amendat.