Totul a început în momentul când s-a trezit într-o baltă de sânge, undeva pe la patru dimineața, într-o casă străină... Cei doi prieteni de nădejde dormeau în camera lor... el și ea. O casă mică și sărăcăcios mobilată în care de mulți ani nu mai locuia nimeni. Doar din când în când - și mai mult, acum când era locuită de oamenii ce veniseră din depărtări…, mai venea gazda ori câte un sătean ce aducea mâncare ori avea nevoie să ia câte ceva de prin gradina curții.
Nimic nu anunțase această întâmplare. Nimic nu fusese nelalocul lui. Seara, după ce veniseră de la lucru, mâncaseră ceva și mai stătuseră la un păhărel de palincă ardelenească de' a locului. Tocmai avea loc strânsul prunelor și cam de pe la orice casă venea, împrăștiat de vântul domol, câte un damf de răchie proaspătă.
Ea îl ținea strâns de mână, tremura toată, îl îmbărbăta cum se pricepea mai bine. În timp ce el plecase după singura mașina existentă în sat, la îndemnul rece al suferindului. Era frig și ploua mocănește, în această zonă muntoasă și deja se instalase toamna.
………………………………………………………………………………….
Călătorea în acest tren de noapte de câteva luni. O femeie de înălțime medie îmbrăcată într-un pardesiu ce părea a fi
negru... Ieșise puțin pe coridorul vagonului să mai ia o gură de aer și să mai ,,pipe'' o țigară. Purta pălărie în stil franțuzesc, dar nu mereu aceeași. Tunsoarea retro - și ea franțuzească o arăta a fi o veritabilă pariziancă. Eșarfa ce o purta permanent la gâtu-i rotund îi flutura în curentul făcut de fereastra deschisă pentru a ieși fumul. Din când în când își mai mișcă picioarele încălțate în cizmulițe de culoare gri. Se mișcă pe loc pentru a se dezmorți. Chipul rotund– ochii căprui, buzele dulci ca dulceața de vișine a copilăriei și nasul puțin cârn, văzut prin fumul țigării părea a fi o Fata Morgana. Știa că la capătul drumului își va întâlni iubitul. Lăsase în urmă un soț ce nu o mai iubea. Purta în suflet și în gând îngerașul zămislit în urma cu patru ani, dintr-o dragoste ce se stinsese pe parcurs. Trenul mergea pe șinele trosnind,
aproape ca și gândurile sale:,, Tot timpul m-am gândit, dacă mă voi întâlni vreun pic cu tine într-un loc intim, cum am să rezist eu... să nu fac dragoste cu tine!!!!'' Femeia fuma și mergea înainte spre un viitor pe care-l vedea fericit alături de omul ales și de superba sa fiica. Trenul mergea... Gândurile-i așișderea: ,,… ai devenit omul pentru care mă rog ,omul lângă care adorm și mă trezesc, literele mele, alfabetul meu, partea inefabilă a lui doi, pe care încetasem să mai cred că o merit, trăiesc o minune aproape în fiecare secundă, așteptată o viață!!!''
…………………………………………………………………………………….
Gândul răzbunării pe oricine îi încolțise în minte… Minciunile îi cotropiseră întreaga existență și o făcea din ce în ce mai neatentă cu cei din jurul său. Își găsise o țintă și lovea fără încetare, era tocmai persoana ,, așteptată o viață!’’. Iubirea pasională pentru ea nu avea nici o relevanță, dorea acum să se răzbune pentru viața searbădă trăită alături de soțul ce nu o mai iubea. Poate că niciodată nu o iubise…. ceea ce nu era adevărat!
…………………………………………………………………………………..
Trenul se oprise într-o gară pustie. Aceeași…de unde plecase. Trenul se oprise… Gândurile-i la fel: ,,… nu există decât o soluție. Să rămână totul cum era înainte de… Ca și când am visat amândoi același lucru, și să nu mai amintim niciodată. Da,înainte să te chem eu, când te-am găsit mergând spre casă abătut. Cât o fi de atunci… Și niciodată să nu-mi mai amintești de sentimentele tale! Când cineva te iubește nu-ți cere nimic, să știi! După asta recunoști dragostea adevărată!’’
Asta fiind filosofia de viața a acestei ființe suave, ce se credea venită din alte lumi și care trăia numai în sfere
poetice,fiind o poetă prin excelență. Iubirea soțului încetase la primul contact cu această latură continuă și inflexibilă. Nici măcar o urmă de pragmatism!
Cineva o iubește așa cum e ea și încă mai speră într-o revenire… terestră.
Viața ei (,,o pierdere de timp’’), se oprise… în aceeași gară de unde plecase!

Fericirea trece, singurătatea rămâne!