agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-01 | |
Minunea din Vinera mare
A trecut atâta vreme și încă mai sunt sub impresia momentului. În ziua aceea am plecat la țară să facem pregătirile pentru Paște. Pe drum am avut parte de o .. Mai bine să vă povestesc. Minunea d’aia îi spunem așa, se întâmplă, o consemnăm dar nu o înțelegem. Poate cineva să explice vindecarea unor oameni cărora doctorii nu le mai acordă nici o șansă? Sau cum a ars o biserică din temelii și în cenușă a fost găsită o biblie neatinsă? Sau întâmplarea din antichitate când păstorul și-a condus prin deșert semenii și, ajungând la mare, a dat cu toiagul în apă și aceasta s-a despărțit lăsând pe bieții oameni să treacă? Tata îmi povestea aceste întâmplări când eram copil, nu știu câți ani aveam și cât puteam să înțeleg atunci! Credința i-a salvat, îmi spunea el. Mi-a cerut să învăț Crezul , să-l recit duminica la slujbă, voia să se bucure de reușita mea. Am fost cam dezamăgit, oamenii murmurau o dată cu mine și asta chiar nu îmi plăcea. “Oare câți sunt pătrunși de credință dintre toți aceștia care îl spun odată cu mine ?” mă întrebam. Am mers la râul Argeșel, aveam nuielușa de alun în mână, era nuielușa mea fermecată, că eu credeam tot ce mi se povestise! Priveam apa cum se învolburează și eram convins că o să trec pe malul celălalt fără să mă ud! Am dat cu nuielușa în apă și-am zis: “Acum se va face o cărare și-o să trec dincolo!” Am intrat îmbrăcat în vâltoare. Puhoiul m-a răsucit, m-a tras în adânc de nici nu mai știu cum am scăpat de la înec! Chiar că asta a fost o minune, am făcut pneumonie doar la plămânul drept! Dar m-am îndepărtat de subiect! Minunile de azi se petrec pe alte planuri. Cum spuneam eram în drum spre casă, cu mașina, vremea era plăcută, ca de vară, aparatul de radio era acordat pe Cultural, că la ora 19 se transmitea Concertul pentru vioară și orchestră de P. Nardini, Rapsodia Română pentru vioară și orchestră de E. Elenescu și Simfonia I-a a lui G. Mahler. Toată atmosfera transmisiei era îmbrăcată cu bunăvoință! Prezentatoarea, cu o voce plăcută, convingătoare a anunțat că publicul meloman din sală dar și radioascultătorii participă la un moment unic! Se va demonstra în direct că numărul prim este totodată și număr par și egal cu radical din pi!!! Am rămas perplex Puteam considera afirmația drept o metaforă! Sau de ce nu o …! Să mă explic. Număr prim înseamnă numărul care se divide cu unu și cu el însuși. Numărul par se divide cu doi. Iată deja o contradicție! Iar afirmația că același număr este egal cu radical din pi era dincolo de puterea mea de înțelegere! Deși mă repet, minunea d’aia e minune, nu trebuie s-o înțelegem! Doamna prezentatoare a continuat solemn: P Nardini a conceput un concert monopartit alcătuit din trei părți, după schema lent, repede, lent! Cum nu ascultasem până atunci acest concert am fost numai “urechi” și prima parte a fost lentă, ca și a doua, iar partea a treia, ei da, a fost vivace, rapidă! Dar conținutul? Fusesem invitat de aceiași prezentatoare să surprind pe lângă echilibrata concepție preclasică, o învăluire expresivă romantic-brahmsiană cu inserții baroce! Așadar concertul era preclasic, romantic și baroc în același timp! Cine să fi fost de vină că n-am priceput metafora spusă de erudita prezentatoare? Știți cum e, cu înaintarea în vârstă devenim iar copii! Iar eu asta sunt și nu mi-e rușine. A fost așa plăcut ca în calitate de copil să rămân extaziat de eclatantul interpret care, după cum afirma aceiași doamnă aleargă pe arcuș când cântă Paganini, Wieniavski, Sarasate sau Elenescu precum un motociclist la zidul morții, adică ne ține cu sufletul la gură. Nu îmi propun să devin iar adult (din păcate e imposibil) pentru a face analiza concertului, oricum nu mă pricep, deși puteam să consemnez părerea soției, era în dreapta mea și ea e de meserie. Întreg universul era numai bunătate în preajma Paștelui. Trăiam bucuria și aveam credință ca în copilărie că doar peste o zi era Învierea. Nicio sărbătoare n-o egalează pe aceasta, chiar și dușmanii se îmbrățișează și strigă în ziua Învierii, fraților să ne bucurăm și să ne ospătăm! Murmuram doar, păcat că ăștia din țară n-o mai programează și pe fie-mea! Și pe la ora 22, în aceiași seară, sună mobilul! “Alo? Sunt directorul artistic de la.. Ce face violonista?” (fiică-mea) “Păi …tot în Italia, duminica trecută la ei a fost Paștele.. și a cântat Brahms, Frank, Hindemit la un festival al vinului!!” “Bravo, felicitări! În luna iunie e în țară?” “Va veni dacă i se propune ceva.” “Despre asta e vorba!. Vom organiza un concert de concerte cu tinerii și am propus-o și pe ea.. Peste patru, cinci zile, dacă nu intervine ceva special, va primi confirmarea!” Aștept cu nerăbdare, au trecut mai multe zile și telefonul a rămas mut. Iar mă îndoiesc, oare s-o împlini minunea? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate