agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-01 | | Rămăseseră doar ei pe ringul de dans și erau învăluiți în acordurile catifelate ale unui tango languros... În brațele sale, ea părea un fulg refugiat într-o stare de bine continuu, iar privirile cu care îl mângâia transmiteau martorilor nocturni de la mese că poveștile iubirii perfecte nu sunt doar invenția unor scriitori pierduți definitiv în lumi personale rupte de realitate. Bărbatul o conducea atent, abia atingându-i mijlocul, simțind sângele fierbinte pulsând sub rochia de mătase neagră. Orchestra uitase să se mai oprească, chelnerii rămăseseră pironiți cu tăvile în mâini, iar un vânzător de iluzii se așezase pe o margine a ringului și împărțea la toată lumea, gratuit, lozuri în plic. Era o seară în care îndrăgostiții reînvățau să se țină de mână, pășind pe lumina lunii, cu picioarele goale, iar marea trimitea val după val către plajă, acord înspumat după acord înspumat, dor de întâlnire pasională în obscuritatea unor camere în care preludiul devenea întotdeauna prea scurt... Tangoul revărsa sentimente trezite la viață în pofida războiului permanent din jurul lor, iar bărbatul și femeia, ca și cum ar fi avut de înfruntat împreună o apocalipsă inevitabilă care nu putea să fie amânată decât prin dans, continuau să danseze uitând de tot și de toate, de durere și de mirosul de praf de pușcă, de atacul final de a doua zi și de posibilitatea ca unul dintre ei să devină doar amintire și fotografie îngălbenită de trecerea timpului. Și-ar fi dorit să moară împreună, dansând acel tango până în clipa finală, strângându-se în brațe pentru a fi lipiți unul de celălalt chiar și dincolo de ringul de dans, în decorul traumatizat de bombele căzute... Când sună alarma de luptă, bărbatul sărută mâna femeii, apoi – topindu-și privirea în ochii albaștri – o apropie de el până se contopiră și îi murmură la ureche acel „Te iubesc” pe care dorise să îl rostească din prima zi în care o întâlnise, pe peronul unei gări de provincie... Înfiorată, femeia încercă să nu plângă. În uniforma de ofițer care îi întregea atât de bine personalitatea, bărbatul merse la șeful orchestrei și îi ceru respectuos încă un tango. Ultimul. Și acel ultim tango, în care bărbatul și femeia se pierdură tratând cu indiferență primele bombe căzute peste orașul asediat, deveni strigăt de luptă împotriva tuturor războaielor care interzic oamenilor să danseze pe un ring de dans, cu șoapte de valuri în ureche și pasiune stoarsă picătură cu picătură în timp ce limbile ceasului se deplasează indiferente către un alt război...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate