agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2578 .



În zodia cancerului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Taisha ]

2009-05-13  |     | 



Foșnete, zumzete... nebunie-n stupul parcă făr’de matcă! Într-un sfârșit (ori poate doar sfârșită), am reușit de i-am băgat pe toți în pat, ordonați frumos, iar mai apoi amestecați-ntâmplător pe traiectul viselor comune.
Peste grădiniță se lăsă o liniște pufoasă, roză...
Gata, mi-am zis, astăzi a fost prea mult, durerea nu-mi mai dă deloc pace și, supărată că nu-i dau atenție, își depășise proprile limite, stabilind un nou record personal pe pielea altuia, adică a mea... Ei, asta mi-a fost, îmi voi lua concediul medical recomandat încă de când începusem chimioterapia. Nu-nțelegea nimeni ( n.a- dintre doctorul curant, soțul speriat și o cumnată descumpănită de noul subiect spinos, numai bun de dezbătut la o cafea, căzut pe neașteptat pe capul ei ș.a.m.d. ) de ce mai mergeam la grădi, de ce nu-mi luam nici o zi liberă, cu excepția zilelor de tratament. Ce le puteam spune, cum le-aș fi putut explica că, doar în mijlocul copiilor mei mă mai simțeam acasă, apărată de viselor lor serene, de răsuflările lor liniștite și de iubirile lor micuțe, dar atât de pline de viață, mă mai odihneam, ele făcând încă față-n locul meu, oricăror provocări nebune....inventate- din plictis- de proaspătu-mi musafir nepoftit!
- Doamna, strigă un copil. Vinooooo......! și alerg cu sufletul la gură, din celălalt colț al camerei, să-l ajut pe bălaiul supărat.
- Nu vrea, nu vrea să se desfacă portocala...! se-aude printre hohote de plâns, aleanul unui copilaș, de nici trei anișori ( și durerea ta insuportabilă parcă se mai umanizează un pic în fața ochilor albaștri supărați). Dau să-i desfac portocala, în timp ce cu cealaltă mână, mângâi de zor o codiță cârlionțată ce se cocoțase, fără preaviz, la mine-n brațe.
- Doamna... nu ești deloc atentă! mă taxează prompt bălaiul, supărat de proaspăta concurență, nou apărută pe piața mângâierilor pe care deținuse până atunci monopol.
- Ce-i, Dănuț, ce s-a-ntâmplat? dau să-l împac pe proaspătul detronat.
- Nu vedeți că... m-ați stropit cu gustul într-un ochi! se aude explicația supărată, iar apoi urmează o retragere strategică la o negocire de pe poziție de superioritate( ce nu poate schimba o portocală...) cu nou apărută concurență „cârlionțată”.
Brusc, din amintirile plăcut răcoritoare, mă trezește un nou val de căldură, chinuitoare, însoțită de o durere pe măsură. Îmi spuseseră de acest efect al tratamentului, dar parcă până acum nu-i simțisem prezența atât de vie, îmbrățișându-mă atît de larg... aproape drăgăstos, chiar! Mă uit în jur, colegele mele sunt plecate, copiii dorm adânc, toate mă-ndeamnă parcă, la gestu-mi necugetat... O mișcare bruscă... și gata, m-am eliberat! Lângă mine, pe măsuță, odihnea o perucă obosită de atâta purtat, recunoscătoare gestului făcut. Mult mai bine, îmi zic fericită, de răcoarea ce poposise pe capul meu proaspăt ras (cu gel senzitiv de la Nivea și aparat performant de la soț) și dau să mă odihnesc ușurată, câteva minute.
- Doamna, se aude un glăscior firav dar foarte treaz. Mă fac că nu aud, poate mi se pare mie... Aș, da de unde, artileria grea de-abia acum urmează.
- Doamna, mă privesc, doi ochi uimiți de bruscă mea metamorfozare- și nu de la omidă-n fluture- că atunci poate i-ar fi plăcut!
- Ce-i asta? și glasul nedumerit arată către perucă.
- O perucă, îi spun.
- Pot s-o ating? mă roagă brusc,- sfios- glăsciorul trezit prematur. Îi dau peruca ce-i întoarsă pe toate părțile, apoi-napoiată.
- Doamna, urmează sentința, mie-mi plăceai mai mult femeie!
- Dar acum, ce sunt? o-ntreb mirată.
- Bărbat, veni răspunsul, surprinzător de trist. Apoi continuarea:
- Dacă mă culc, te faci la loc femeie? mă imploră fetița, trezită la realitate, mult prea devreme.
- Promit! nu mă lasă inima s-o dezamăgesc.
- Bine, atunci mă culc! oftă ea liniștită și adormi repede cum numai copii pot.
Fidelă promisiunii, îmi pun la loc peruca, mă aranjez nițel ca bonus (pentru ea, pentru mine –greu de știut) și mă pregătesc pentru trezirea copiilor. Momentul trecu repede, fără alte incidente. La trezire, o privire scurtă(rotundă a mirare) de verificare- parcă pentru a se convinge că lucrurile sunt așa cum trebuie- mă tot însoți-n restul zilei... și-atât.
Copiii servesc gustarea, se face ora de plecare, părinții-ncep să vină la operațiunea de recuperare zilnică... alte zumzete și aceeiași nebunie controlată(zic eu, și sper că acesta e și adevărul).
Încerc să fac puțină ordine și- cu toți părinți pe lîngă mine și vreo două colege- mă vizitează brusc și neinspirat, o perfidă amenințare. Nu rezist și o lansez:
- Copii , fiți cuminți, altfel... și urma să le spun că nu vom mai merge la teatru, duminică.
- Măi, liniște, măi! se impacientează-n tandem cu mine, cârlionții supărați.Liniște... ,că dacă se supără doamna... odată-și dă jos peruca și se face bărbat! ne anunță fericită, micuța proaspat inițiată-n tainele publice, de-acum, ale vieții mele.
Toată lumea amuțește, iar tăcerea ce cuprinsese-ntrega grupă a piticilor este atît de nefirească, încât nu știe nici ea pe unde să-și mai scoată cămașa... de preferat albă și fără vreo pată!!
Ziua se termină firesc de anormal, cu o poveste adhoc a perucii năzdrăvane devenită deodată omologul turbincii lui Ivan, ce-mi șoptește tot ce fac micii mei năzdrăvani, chiar și acasă, cu părinții. Și este adevărat, câteva transformări succesive din femeie-n bărbat, bărbat-femeie, de mitul căutării androginului- e o palidă-ncercare de spectacol- în comparație cu reprezentația mea. Pesemne, trebuia să-i conving că stăpânesc bine această artă... să nu care cumva să rămân bărbat... Doamne ferește!
Grădinița e goală, jucăriile se odihnesc, scăunelele greu-ncercate, cască obosite, mă-mbrac să plec acasă... brrr, mă trece-n fior, mă uit repede-n oglindă... uff, e totul în regulă, sunt doar eu...!

P.S Mai trebuie, oare acum, să adaug că peruca e deja un personaj iubit, aflat la loc de cinste la grădiniță, iar cancerul- doar o poveste...?








.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!