agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-03 | |
Mergand pe aleile acoperite cu un covor de frunze uscate... inconjurat de culorile toamnei Chris incerca sa isi potriveasca pasii in urmele pasilor vechi... era un drum pe care il strabatuse de atatea ori si totusi parca nu mai era el... Parca era intr'o scena dintr'un film. In ultimii ani doar asta facuse... Avea doar 16 ani si totusi deja jucase in nenumarate filme... Deja se saturase, parca nu mai avea o viata proprie. Astazi era cineva, maine altcineva dar niciodata nu era el insusi.
Cu 8 ani in urma cand mama lui murise tatal lui il trimisese la o scoala cu internat undeva in Marea Britanie. Doi ani de zile nu a mai vorbit cu nimeni de acasa, nu ca nu ar fi vrut, dar tatal lui parca uitase de el, adica nu... ii trimitea bani, haine si altele de genul asta. Dar niciodata nu suna sau nu ii trimitea vreo scrisoare. Apoi intr'o zi in timp ce era in parcul din apropierea scolii un barbat mai in varsta, inalt, imbracat in costum cu cravata, foarte prezentabil s'a apropiat de el si intinzandu'i mana i'a spus numele lui si i'a dat o carte de vizita. Apoi a adaugat "Sunt regizor." Chris l'a privit incurcat cateva secunde, nu intelegea ce legatura avea tipul asta cu el. Dar Richard, asa il chema, continua "Uite ce e pustiule, tu esti intruchipare personajului principal din urmatorul meu film, sunt si scenarist sti... Si as vrea sa aflu mai multe despre tine. Asta bineinteles daca accepti sa joci in filmul meu. Despre salariu vom vorbi cu parintii tai." "Nu stiu ce sa zic... Eu as vrea... dar nu stiu ce va zice tata..." raspunse Chris inca socat... Cred ca v'ati dat si voi seama ca pana la urma tatal lui a acceptat si asa si'a inceput Chris cariera de actor. Iar acum dupa numai 6 ani deja se saturase de interviuri, filme, premii, cine si restu. Voia doar sa fie un copil normal. Doar aici... la mormantul mamei lui se simtea asa. Chiar si de miile de fane care se aruncau la picioarele lui se saturase. Trebuie sa recunoastem ca era un baiat foarte dragut, dar toate erau interesate de el doar datorita faptului ca este faimos si sperand sa primeasca si ele vreun rol intr'un film. Dupa ce a colindat o jumatate de ora pe aleile cimitirului a ajuns la mormantul mamei sale. S'a asezat pe bancuta din spatele lui. Nu a mai fost aici de multa vreme, dar totusi parca aici timpul statuse in loc, in cimitire timpul nu trece niciodata, totul este mereu la fel. Ca de obicei nu era nimeni acolo. Chris a inchis ochii ascultand vantul si frunzele care cadeau. Dintr'o data auzi o bufnitura si un mic tipat. Deschide ochii speriat incercand sa isi dea seama ce s'a intamplat. Cateva morminte mai incolo o fata zacea pe jos. S'a ridicat repede sa o ajute. Ajungand la ea a intins mana si a ajutat'o sa revina la pozitita initiala. "Imi cer scuze. Nu am vrut sa te sperii..." zise ea curatandu'si hainele. "Nici o prob..." dar restul propozitiei se pierdu undeva... intre uimire si incantare. Fata ridicase capul si se uita la el cu un zambet minunat pe fata dar cu ochii rosii... plansese... "O doamne! Am murit si am ajuns in rai! Fata asta e un inger..." Chiar semana cu un inger. Dar nu asha cum va inchipuiti voi. Nu semana cu una din acele actrite blonde cu pielea alba si cu ochii mari albastrii. Ea... ea avea o frumusete aparte... Avea parul lung usor ondulat saten. Si niste ochi superbi verzi, un nas potrivit si niste buze care conturau un zambet care ar face si inima celui mai rau om de pe planeta asta se imoaie. Ceea ce nu stia Chris era ca si in mintea fetei era cam aceiasi chestie. Dupa cazatura fiind putin ametita pentru o clipa chiar a crezut ca viseaza, avea in fata baiatul visurilor ei. Era inalt cu parul tuns scurt blond si niste ochi albastrii ca cerul intr'o zi senina de vara. "Cleo..." "Poftim?" spuse Chris fiind trezit din visul sau cu ingeri care cad in cimitir. "Numele meu..." raspunse ea zambind, "este Cleo" "Chris" spuse el cu un zambet si intinzandu'i mana. "Scuze inca o data. Chiar nu am vrut sa te sperii." "Nici o problema. Sigur te simti bine? Nu te'ai lovit sau ceva de genul asta?" o intreba el ingrijorat. "Sunt bine, nu iti face probleme." "Dar totusi, pana la urma ce s'a intamplat?" "Pai... nimic. Adica am fost la mormantul bunicii mele. Si cand am vrut sa plec m'am impiedicat de radacina copacului acela." raspunse ea aratandu'i un copac nu foarte departe de acolo. Dar Chris... ei, bine... el era prea fermecat de ea, de ochii ei si de zambetul ei minunat ca sa se uite dupa cine stie ce copac. "Aha" spuse el absent... "Doamne ce dragutza e" isi spuse el. "Eu tocmai plecam. Asa ca nu te mai retin." spuse ea timid. "Ne... ne mai vedem. Ciao!" Si s'a intors sa plece. "Stai!" spuse el cand isi dadu seama ca ingerul era pe cale sa il paraseasca. "Si eu plecam. Asteapta un minut." S'a intors spre mormantul mamei sale pentru a'si lua la revedere si pentru a multumi lui Dumnezeu ca ii trimisese un inger. S'au plimbat fara cuvinte pe aleile cimitirului pana au ajuns la iesire. Chris voia sa spuna ceva dar nu putea, era prea fermecat de ea. Pana la urma reusi sa spuna: "E o terasa in apropiere. Poti sa vi cu mine la un suc?" "Scuze. Chiar nu pot." spuse ea intristandu'se. "Mda..." "Nu e vorba ca nu vreau. Dar chiar nu pot. Si asa am intarziat." "Unde?" Dar ea deja alerga in josul strazii "Ne mai vedem!" striga ea facandu'i cu mana. Chris ii facu si el zambind cu mana spunand ca pentru el: "Sper." Apoi se indrepta usor spre casa. "Probabil ca tata a inebunit deja, nu i'am spus ca plec" gandi el si se grabi spre casa. Deja au trecut trei zile de cand a intalnit "ingerul din cimitir" cum ii placea lui sa ii spuna si nu a mai revazut'o, in realitate, caci mintea lui si visele lui erau pline de "ingeri cazatori". S'a plimbat mult prin oras, parcuri oriunde se gandea el ca ar putea sa o reintalneasca pe Cleo. Deja isi pierduse speranta si incepea sa creada ca de fapt atipise pe banca in cimitir si totul fusese un vis, dar cum se explica faptul ca a ajuns la poarta? poate era somnambul si nu stia, orice e posibil. Dar nu putea sa se resemneze. In mintea lui era doar ea, si nimeni altcineva. Si astfel in timp ce ii treceau toate astea prin minte se plimba tacut pe strazile orasului. Si apropiindu'se de un magazin de haine vede dintr'o data cazand literalmente o multime de culori din cadrul usii. Pe moment s'a blocat si apoi s'a apropiat sa ajute in momentul in care si'a dat seama ca multimea de culori era de fapt o fata cu foarte multe pungi in maini. A ajutat fata sa se ridice si sa stranga bagajele. Dar cand i'a intins una dintre pungi a ramas incremenit. "Cleo?" a intrebat el nevenindu'i sa creada. "Chris!" a raspuns ea entuziasmata. "Mi'a fost dor de tine." spuse el intr'un moment de spontana sinceritate. "Si mie de tine." raspunse ea cu acelasi zambet minunat pe buze. Parca lumea se topea intr'un invelis de culori in jurul lor. Nu mai existau oameni, masini, strazi, nimic! Doar ei doi. "Acum ai timp de un suc?" nedezlipindu'si ochi de la ea in timp ce ii intindea ultima plasa. Ea se uita fermecata la el, dar cand sa raspunda un claxon se auzi undeva pe marginea drumului in spatele lor. "Cleo! Ai adormit? Hai odata!" striga un baiat de cel mult 19 ani de la volanul masinii. "Minunat! Are prieten!" isi spuse Chris imbufnat. "Cum de nu m'am gandit?" dar nu apuca sa isi termine fraza ca tipul claxoneaza din nou. "Trebuie sa plec. Imi pare rau. Ne vedem alta data!" spuse ea fugind spre masina. isi arunca toate plasele pe bancheta din spate si asezandu'se langa tip. Il saruta pe ambii obraji si il ia de mana. "Mi'a fost dor de tine David!" "Si mie de tine! Hai nu plange!" spuse el stergandu'i o lacrima zambind. "Nu a trecut asa mult. Cat a trecut? Doi ani? trei?" "Doi ani si sapte luni!" raspunse ea zambind. "Chiar ca mi'ai simtit lipsa!" "E cam greu sa nu simt. Te iubesc!" Chris fierbea. Voia sa plece si totusi nu putea. Voia sa auda ce mai aveau de spus. "Logic ca iti simt lipsa! Nu sti ce greu e sa fi singura la parinti. Nu mai pot da vina pe tine. Si in plus cum fac ceva incep "David asta, David aia, el nu facea asha" se pare ca au uitat ce faceai la liceu. Andra ce mai face?" "Bine." Spuse el in timp ce pornea motorul. "Tu mai ai prieten?" "Nu." mai auzi Chris si apoi a demarat in tromba. "Era fratele ei!" isi spuse el si rasufla usurat. "Nu are prieten!!" Porni spre casa cum nu se poate mai fericit. Cleo era reala, nu era un vis. Si in plus nu avea nici prieten. Aceasta era cu sigurata cea mai frumoasa zi din viata lui. Ii venea sa zburde. Sa sara in sus de bucurie. Urmatoarele zile le'a petrecut ca intr'un vis, se plimba pe strazi fara nici o tinta plin de o fericire fara margini. Si intr'o zi in timp ce se plimba prin parc admira peisajul din fata lui, apoi inchise ochii si trase aer adanc in piept pentru a simti aromele toamnei. Dar cand a deschis ochii a avut parte de o imensa surpriza. Pe o banca la cativa metri de el sedea citind o fata. Dar nu orice fata. Era chiar... Cleo! si zdup! se impiedica de o bordura pe care nu o vazuse in timp ce se apropia de ea. "Oh, my god! Te simti bine?" spuse ea sarind de pe banca si ajutandu'l sa se ridice. "Chris!" tipa ea cand il vazu si il imbratisa. Prima oara nu isi dadea seama ce s'a intamplat dar apoi a luat'o si el in brate. Avea un parfum discret dar incredibil. De fapt totul era incredibil la ea... ea era... incredibila. Intr'un final s'au despartit din lunga lor imbratisare. "Vino!" spuse el repede. "Unde?" intreba ea needumerita in timp ce isi lua jacketa si cartea de pe banca. "La un suc!" spuse el luand'o de mana si tragand'o dupa el. "Imi datorezi asta de cand ne'am intalnit prima oara. Nu te mai las sa imi scapi." Ea incepu sa rada incet dar alergand in continuare dupa el. "Ce ras frumos are. Parca sunt niste clopotei." gandi Chris. In sfarsit au ajuns la o terasa, au luat doua sucuri, s'au asezat la o masa si se uitau unul in ochii celuilalt fara sa zica nimic. "Deci?" "Deci ce?" "De ce m'ai adus aici? Doar ca sa te uiti in ochii mei?" "Nu de asta. Desi nu m'ar deranja daca as face asta tot restul vietii mele" raspunse el zambind. "Oh doamne ce zambet minunat are!" isi spuse Cleo. "Uff! Asta imi mai lipsea. Sa ma indragostesc!" si fara sa isi dea seama a ras la propriul ei gand stiind foarte bine ca era adevarat. "Ce e?" o intreba el. "Nimic. Ma gandeam doar. Asa. Si ce vrei sa sti?" "Poftim?" "Pai daca m'ai adus pana aici ma gandesc ca vrei sa sti ceva. Nu?" "Da. Asa e. Spune'mi mai multe despre tine." Ea ii spuse povestea vietii ei. Era fiica mai mica a unor oamenii de afaceri importanti, avea un frate mai mare David care fusese plecat sa studieze in strainatate si acum venise pentru o scurta vacanta. Fusese crescuta mai mult de bunica ei dar dupa moartea acesteia parintii ei au inceput sa se ocupe de ea si s'au apropiat foarte mult. In rest nimic anormal. "Dar tu?" "Eu ce?" o intreba el. "Tu! Care e povestea ta?" "Pai... nimic neobisnuit. Mama mea a murit acum opt ani, tata m'a trimis la studii in Marea Britanie, la 12 ani l'am cunoscut pe Richard, un regizor destul de faimos, dar de fapt el m'a cunoscut pe mine" si apoi ii spuse cum il cunoscuse pe Richard. "apoi am continuat sa joc in filme." "Desigur!" exclama ea. "Nu stiam unde te'am mai vazut!" "Poate! Sau poate iti aduci aminte de mine de cand ai cazut in cimitir, sau la magazin!" ii spuse el zambind. "Ha ha! Ce sa zic! Ai de gand sa imi scoti toata viata ochii cu asta?" "Pai nu stiu, ai de gand sa te mai intalnesti cu mine? pentru tot restul vietii?" "Nu stiu... Anything is posible!" ii raspunse ea zambind. Si au continuat asa ore intregi. "Tu ai observat ca de fiecare data cand ne intalnim cineva trebuie sa cada?" "Da. Dar nu ar trebui sa facem un obicei din asta. Inca ma doare genunchiul. Numai din vina ta!" ii spuse el. "Nu e vina mea ca tu esti ametit!" ii spuse ea zambind. "Nu sunt ametit." ii raspunse el apropiindu'se de ea "sunt doar... indragostit." mai spuse el si apoi o saruta. "Cred ca si eu as putea spune acelasi lucru." ii zise ea si il saruta la randul ei. "Nu spui asta doar pentru ca ai aflat ca sunt actor si alte alea. Nu?" "Bineinteles ca nu! M'am indragostit de tine cu mult inainte sa aflu asta!" "Si eu. E foarte ciudat. Nu este prima oara cand ies cu o fata. Si totusi este pentru prima data cand tipa nu iese cu mine pentru ca vrea vreun rol in nu stiu ce film, si este pentru prima data cand sunt indragostit de fata respectiva." Ea a zambit si a cazut pe ganduri. "La ce te gandesti?" o intreba el. "Incercam sa imi dau seama cand m'am indragostit de tine. Inainte sau dupa cazatura din cimitr." si a inceput sa rada. "La mine e simplu. Dintotdeauna. Mereu am visat ca un inger va cadea din cer si va vorbi cu mine." Apoi au plecat hoinarind pe aleile parcului. Intr'un tarziu s'au hotarat sa plece acasa. Dupa ce a condus'o pe Cleo Chris s'a indreptat incet spre casa. Trebuia sa se gandeasca ce motiv v'a gasi pentru tatal lui pentru a'si prelungi vacanta si cum il va convinge pe Richard ca Cleo nu este un pericol pentru el, ca ea nu il va distrage de la munca. Eh, erau multe de rezolvat. Dar nu acum. Era o zi prea frumoasa pentru asa ceva. Da, se va gandi la asta maine... sau poimaine... sau in alta zi... era prea frumos sa poata fi langa fata de care era indragostit... nu trebuia sa fie decat el insusi, nu trebuia sa joace nici un rol. Era o zi frumoasa, mult prea frumoasa pentru a petrece ce mai ramasese din ea gandindu'se la tatal lui si la Richard. Trebuia sa ajunga acasa sa o sune pe Cleo, dar mai intai trebuia sa afle numarul ei de telefon. Vezi? Exista probleme mult mai importante decat tata si Richard, isi zise el si isi continua plimbarea spre casa. Asta e cu siguranta cea mai frumoasa zi din viata mea. Dar HEY! maine va fi si mai bine, se va intalni iar cu Cleo, si poimaine! Se anunta o prognoza cu zile fericite.. si isi imagina vocea tipei de la meteo: "Chris va avea o gramada de zile fericite alaturi de Cleo in urmatoarea saptamana, luna sau poate chiar in urmatorul an... sau doi... sau zece!" nu conta, cu cat mai mult timp petrecut alaturi de ea cu atat mai multe zile fericite. Si el avea nevoie de cat mai multe pentru a recupera ultimii opt ani. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate