fragment 4
&

Realizase ca timpul nu avea sa il lase niciodata sa scape din ghearele sale. In reflexia sa euforica, Noe statea cu fata spre rasarit, privind spre scapararea din celalalt sine. Acolo inca era o lumina... "Au mai ramas sapte!" isi spuse, si apoi isi intoarse privirea spre nori. Sapte randuri de aripi se coborau catre el, iar umbrele lor erau de foc. Cu un ultim sarut, furat violet, Noe isi desfacu si el aripile cele noi, luandu-si zborul. Privea cum cei sapte aprindeau pamantul in calea sa. Foc de un violet mut...

&

- Nu deschideti focul pana nu ajungem in centrul lor! Repet, nu deschideti focul pana nu ajungem in centrul lor!
- Scuturile din sectoarele A si F aproape ca au cedat, capitane!
- Letah, subsistemul trei!
- Da capitane.
- Ramai la conducere.
- Capitanul iese de pe punte!

De data aceasta insa, nu exista nici un salut. Nio iese in fuga de pe puntea de comanda, indreptandu-se spre una din navetele de lupta.

- Regina Noria, daca doresti sa lupti, acum este timpul. Merlin si rebelii lupta chiar in acest moment cu asupritorii tai. Adunati oamenii, regina! Lupta!

Noria il privea tematoare. Poporul al carei regina devenise cu milenii in urma incetase a fi unul razboinic cu ere inainte de venirea asupritorilor.

&

Linistea il zavorase intr-un final... Ramasese doar el. Unul singur in tot Raiul si unul profet isi era numai lui. Focurile se stinsesera de mult, iar sarutul violet il uitase intr-o clipa, cucerit de propria-i viziune. Singuratatea era la un pas de a se indragosti de fiinta lui de ceata.

Pierdut de sine, Noe plangea. Intors inapoi, pe arca sa cea pustie, implora pentru o minune. A ceea de a crea lumea dintr-un fir de sine, caci totul dinaintea luptei cu Dumnezeu se pierduse.

Cerul nu a stiut sa ii raspunda decat printr-un cantec vechi si uitat - viorile din Chi Mai... A fost secolul in care Noe a aruncat blestemul asupra numarului sase.

Iar el incepuse sa se nasca.

&

Dulce iubita,
ma aflu in mijlocul unui razboi pe care nu il inteleg. Am inteles ca ai acceptat postul de pe Merlin IV. Iti multumesc, iubito. E greu sa te stiu departe, dar gandul ca te stiu departe de planeta aceea aproape moarta ma face sa ma simt mai bine cu toate ca am schimbat un pericol cu altul. Poate ca pericolul acesta e mai mic. Cum te simti? Am primit ultimile fragmente din povestea ta. Nu inteleg unde bati, iubito. Iti inteleg furia, dar...

Stau si ma intreb cine sunt. Stau si ma intreb de ce Dumnezeu m-a ales pe mine sa nimeresc in mijlocul acestui razboi. Oare acesta e modul Lui de a ma pedepsi pentru ca am incercat sa imi salvez semenii? Oare salvand aceste fiinte, capat dreptul de a-i ajuta pe cei de acasa? Ce pret poate plati un om pentru a salva ceea ce iubeste mai mult?

Inca nu am primit nici un raport de pe Merlin IV. Am inteles ca oamenii de stiinta de acasa au descoperit doua planete ce satisfac conditile de dezvoltare a vietii. Aici am descoperit viata, dar si durere. Poate voi veti avea mai mult noroc. Scrie-mi, te rog. Eu raman ingropat in acest razboi, in care azi am castigat prima victorie, poate.


- Ce este cantecul acesta, straine Nio?
- Cantecul viorilor din Chi Mai, regina. Un loc de acasa. E cantecul preferat al sotiei mele. Din pacate in lumea mea acel loc nu mai exista. A fost inundat de ape.
- Inteleg, straine Nio. Iti este dor de ea...

Omul ii arunca o privire inexpresiva, de soldat, apoi comanda trimiterea scrisorii. Se intreba de cat timp era regina prezenta in camera aceea. Incerca sa isi limpezeasca mintea, sa isi alunge gandurile despre cei de acasa. Trebuia sa termine ceea ce incepuse acolo.

- Sa mergem, regina. E timpul sa ne infatisam consiliului.

&

- Cat timp, vom mai suporta asuprirea lui Noe? Doamne, cat timp va trebui sa ne ascundem de acest monstru?