fragment 5
&

Trecusera nouasprezece ani de la prima sa plecare de pe Pamant. In cele trei calatorii ale navei sale intre Terra si stelele din Narilium reusise sa salveze cateva sute de mii de oameni. Inca cinci nave spatiale fusesera construite in timpul acesta, si toate faceau eforturi disperate de a transporta cat mai multi oameni catre Scorpion si Sagetator. De nouasprezece ani de zile nu isi mai vazuse sotia, insa o stia in siguranta.

Fusesera construite opt nave pana cand Pamantul fusese acoperit total de ape. Un ultim bastion, construit aproape de varful Everestului, fusese acoperit de ape cu un an in urma. Urmau sa faca ultimile doua calatorii. El si Merlin IV urmau sa transporte ultimile doua sute cincizeci de mii de oameni, de pe statia orbitala Nur catre cele doua galaxii catre care acestia pornisera. Aveau sa ajunga pe Nur in acelasi timp. Avea sa isi intalneasca, in sfarsit, sotia. Dupa nouasprezece ani avea sa o revada pe Naamah.

&

- Cine indrazneste sa imi framante linistea?
- Noe! Ucenicul pierdut.

Noria se ridicase din tronul sau, privind cu interes batranul din fata sa.

- Nu am mai auzit de mult numele acesta. Vino! E timpul sa iti vezi regatul!
- Nu pentru asta am strabatut Narilium pana aici, paznicule!

Noria il privi contrariata. Bucuria regasirii ucenicului rege pieri cand ochii celor doi se intalnira.

- Ai venit pentru mine...
- Si pentru linistea cerurilor, paznicule! Cele cinci pietre, te rog!

&

- Capitane, Nio. Intra in birou, batrane. Ia loc.

Noe il asculta pe prietenul sau, asezandu-se pe fotoliul din fata acestuia.

- Ce este Letah, prietene? Ce s-a inamplat?
- Vor sa te puna dupa gratii, Nio. Am aflat la doua zile dupa ce ai plecat in ultima misiune.
- Sub ce motiv.
- Tradarea misiunii la inceputul sau. Spun ca din cauza ta au murit milioane de oameni pe care ii puteau salva. Spun ca implicarea ta intr-un razboi care nu ne privea a dus la intarzierea misiunii tale.

Nio se ridica de la masa furios, vrand sa iasa din acel birou insa se opri in fata usii. Momentul de tacere se prelungea din ce in ce mai mult, pana cand...

- Probabil ca asa as face si eu.
- Omule, ce tot bombani acolo?
- Poate ca au dreptate, Letah... Am intarziat acolo unde trebuia sa ma grabesc! Milioane de oameni contau pe ajutorul meu.
- Ai salvat mai bine de doua miliarde de oameni, omule! Ai facut tot ce ai putut! Cine stie cat de mult am mai fi cautat, daca nu incheiai acea alianta!

Omul se intoarse catre prietenul sau cel mai bun. Privirea neputincioasa se accentuase. Parea ca nu mai stie unde se afla si in acelasi timp, in mintea sa rasuna un singur nume. Cel al sotiei sale.

&

"Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, contopiti amandoi de o singura - insangerata si nesatioasa gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna moartea. N-am stiut ca poate fi atat de ispititoare, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare..."
(Mircea Eliade - Nunta in cer)

Citind aceste randuri ei ii aparu in minte cea mai puternica idee de pana atunci. Revelatia de care avea nevoie. Moartea!...

Lasand cartea, pe nisip, langa ea, Noria privi catre zare. Cei sapte, blestemati acum a trai vesnic in pasari marine, zburau catre zari. Probabil era ultima lor sfortare de a se elibera de blestemul cumplit pe care Noe il adusese asupra lor.

Intr-adevar... daca ei faceau lucrul acesta, ea de ce sa nu se elibereze astfel?

"Adio tuturor celor ce ai fost, Noria..."