Se implinesc doua minute de cand am plecat din casa. Bagajele ma cocoseaza si imi dau disconfortul vietii cotidiene care poate fi observat in societatea taratoare de sacosi din trolebuze, autobuze si metrou. Ca furnicile harnice fiecare isi cara sacosile, isi cara in ele truda de o viata intreaga care o va duce acasa, o va baga in oala si o va prepara. O duce de o viata, de o vesnicie. Fiecare duce cate o sacosa, in care poate isi ascunde vise, ganduri, randuiri, nevoi si aspiratii, tine sa o duca , sa se tare cu ea, sa lupte pentru intaietate cu ceilalti, imbrancindu-i, inghiotindu-i, luptanduse ca somonul impotriva curentului apei ca sa ajunga in omega, punctul terminus, in care incearca de o viata sa ajunga, o destinatie absoluta in care va prepara ceea ce se afla in sacosa. Visele se vor implinii, gandurile vor devenii realitate. Se va ajunge acolo in barlog unde toate sunt posibile si unde sacosa aduce confortul. Va incuia usa, va fereca ferestrele si va savura cu volupatate continutu-i ravnit care de o viata il cara, se lupta pe acest drum mereu nesfarsit, plin de lume care este impotriva sa. Tu moara care lupti contra vantului...
Si cand seara se va lasa, cand destinatia va fi atinsa si continutul pentru care ai luptatat sa-l aduci in adapostul tau dupa o asa multa vreme, vreme in care ai umblat insinguratule. Atunci iti vei deserta continutul, il vei prepara si il vei savura pentru o eternitate, gandindu-te ca maine o alta vreme va venii, un alt capitol care se va transforma intr-o epoca a vietii tale. O epoca in care vei cara alta sacosa, dar nu pentru tine ci pentru odraslele tale, o zi in care vei parcurge din nou acel drum al supravietuirii, al protectiei, si vei ajunge acasa, si vei deserta continutu-i si il vei prepara si il vei savura impreuna cu odraslele-ti infometate de cunoastere. Si iar te vei gandii la eternitatete, si odraslele tale se vor gandii si ele cu tine si iti vor completa gandurile si visele ca ii alaptezi doar din aceeasi sacosa si iar va mai venii inca o epoca, o noua epoca iluminata de speranta in care odraslele tale vor avea si ele odrasle si va trebuii un nou drum parcurs intr-o noua epoca, cu aceeasi sacosa in care vei cara iarasi vise si ganduri si sperante, si in portofel vei avea numai supravietuirea si amintirile care iti dau putere sa parcurgi drumul in care iarasi trebuie sa te lupti ne avand siguranta ca progeniturile tale vor lupta alaturi de tine, ci vor avea si ele un drum cu o sacosa care le-ai invatat sa-l duca ca sa aduca si ele ordaslelor ganduri si vise si aspiratii si sperante ca drumul in epoca de maine va fi mai usor, sau nu va mai fii necesar.
Si ajungi acasa si rastorni sacosa si prepari continutul in oala seculara ce fierbe pe flacara ancestrala lasata din generatie in generatie din stramos in stramos din epoca in epoca ca sa fiarba si sa contopeasca dulcele-i continut pentru nepotii tai. Si stai si te gandesti :”ce lunga-i eternitatea”. Si iti vin acasa copii si le dau si ei copiilor lor continutul dulce si stati toti cinci si va ganditi la eternitate, in aceasta lume in care vremea trece si vine alta si drumul nu se schimba ci alunga numai o umbra care se numeste speranta ca maine, in epoca urmatoare drumul va fi mai usor, vremea drumului vine dar nu ramane locului niciodata in aceasta societate in care lupti cu vremurile mai bune.
Te gandesti : „Da-mi Doamne o parama si o ancora si ca un titan sa pot sa arunc ancora pana la vremurile acelea mai bune si sa le aduc acum, aici in barlogul meu langa odraslele mele si langa mine ca se le fie copiilor lor vremea mai buna si epoca mai usoara si drumul mai scurt, ca sa numai care sacosa, impotriva curentului si impotriva vantului, impotriva tuturor, pentru supravietuire!”
Vremea ta trece si tu apui, apoi epocile se succed ca zilele si apoi ca orele, mai tarziu ca minutele si intr-un BIG BANG ca secundele si tu stai si privesti din barlogul tau, cu sacosa langa tine care trebuie sa-o maresti pe epoca ce trece, ca vremea trece, alta vine, nu se opreste nici o data si eternitatea nu se mai termina.