Intr-una din multele mele zile, plimbandu-ma printr-un labirint cotidian, am dat peste un personaj extraordinar. Dupa cum spuneam plimbandu-ma prin labirint si admirand peretii de lut, am dat peste o fiinta care parea extraordinara, un corp de apolo si cu figura de tanar, pe corpul lui se putea face o adevarata lectie de anatomie in cel mai mic detaliu, alte parti ale corpului care de obicei nu sunt mentionate erau acoperite cu o toga albastra legata cu fire de apa intr-o amuleta de nisip, m-am apropiat de aceasta entitate si l-am intrebat: „Ce nume porti?”, el se intoarse si se uita la mine imi zambi cu un zambet a carei descriere nu poate fi transpusa in cuvinte, pentru ca nu s-au inventat inca cuvinte... „Eu nu am nume si nu am nici varsta”, „e imposibil”, am spus eu uimit. „Toti avem si nume si varsta”, el insa imi zambi din nou si ochii lui ca de clestar se uitara direct la mine si gura-i ca un mar in plin parg se deschise si imi spuse: „Eu nu am nevoie nici de nume si nici de varsta!”, „si atunci cum da de tine cine vrea se te gaseasca si cum iti masoara virtutile si intelepciunea daca nu in varsta?”, „eu sunt langa oricine care vrea sa ma gaseasca, eu nu am nume, pentru ca sunt al tuturor, sunt in numele cui ma doreste, sunt in numele cui ma vrea, sunt si in numele binelui si al raului, si nu am varsta, virtuti am si detin si intelepciune, dar virtutile mele sunt multe si intelepciunea mea este vasta, prea vasta ca un oarecare orologiu sa o poata masura, eu sunt dincolo de timp, fiindca am stiut cum sa trec dincolo de el, eu nu am nume, fiindca am renuntat la el, ca moartea sa nu stie cum sa ma gaseasca, umblu in acest labirint de cand el a fost construit, si va indrum pe voi, cei ce v-ati ratacit in litere si in cifre!”. „Dar eu nu m-am ratacit!”, „atunci de unde ai plecat, si unde te duci? Cand ai plecat si de ce?”, in mod ciudat in acel moment nu mai stiam, oare sa fi fost un lapsus?.
„Nu ai plecat de nicaieri, si nu vei ajunge in nici un loc!”, „e imposibil”, „nu, chiar de loc, te-ai invartit in cerc!”. Nu imi venea sa cred, atunci l-am intrebat:”Dar tu de unde stii?”, „pentru ca eu te-am chemat, iti era sortit in acest moment, in acest fragment al vietii tale sa ma intalnesti!”, „dar nu pe tine te cautam”, „atunci pe cine?” ma intreba el. „Toata lumea ma cauta pe mine, toata lumea vrea sa fie frumoasa si nemuritoare, vrea sa fie in mintea tuturor sa fie obsesia cea nepatrunsa si frumosul neatins, vrea absolutul!”, eram uimit „asa arata absolutul?” l-am intrebat inmarmurit, „in mintea ta asa arata! In mintea altora este o femeie frumoasa, in mintea altora este o sfera de aur, in mintea ta asa arat”, „dar... dar e... imposibil, nimeni nu a atins absolutul!”, „atunci,uita-te la mine, atinge-ma, simpte-ma, cerceteaza-ma, gusta-ma, miroase-ma, asculta-ma!”... am ramas inmarmurit .... „dar, esti, esti ... un barbat... e nefiresc! Suntem de acelasi sex!” El se uita la mine imi zambii din nou si imi spuse „eu sunt absolutul, eu nu am nume, nu am varsta, eu sunt tot ce ti-ai dorit tu, eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, bunul si raul, adevarul si minciuna!” Si nu puteam sa-l ating, nu puteam sa-l miros sau sa-l gust, era absolutul, care nu are varsta si nu are nume si eu nu puteam sa-l ating!
Am plecat mai departe, am mers si am mers si de departe el ma striga din ce in ce mai nervos: „eu sunt absolutul, eu nu am nume, nu am varsta, eu sunt tot ce ti-ai dorit tu, eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, bunul si raul, adevarul si minciuna!, vino! Vino inapoi, afla-ma!” Am avut un moment de ezitare, soarele apunea peste zidurile cotidianului, si la un final m-am culcat pe cimentu-i crapat si vocea absolutului inca se mai auzea: „eu sunt absolutul, eu nu am nume, nu am varsta, eu sunt tot ce ti-ai dorit tu, eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, bunul si raul, adevarul si minciuna!, vino! Vino inapoi, afla-ma!”
Insa capul meu era prea obosit de viata si cotidianul ei si corpul meu gasii confort in crapaturile asfaltului. Noaptea am simtit caldura, am deschis ochii si am vazut acea faptura care statea deasupra mea, a ridicat bratele si cu o miscare a strans toate stele din univers, le-a pus cap la cap si facu o patura din ele care apoi o intinse peste mine si intinzand-o spuse : „Fericit tu cel ce poti renunta la absolut, caci ale tale vor fii secretele universului!”, apoi ca o cometa tasnii direct pe cer unde se transforma in steaua polara si mai striga inca o data : „Eu sunt aici si te veghez, tu cerceteaza-ti premiul universal, iar cand vei fi terminat vino la mine!”