„Limba lui maternă sună ca slănina cu boia si smântână” (Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă)





rareori mai ajunsese amiaza atât de aproape de marginile cartierului Decedaibă. Se făcuse amiază chiar și în spatele garajului doamnei Anamariada, acolo unde înfloreau de 30 de ani forme de viață blănoase cu gheare și înotătoare zimțate. Și oricum, chiar dacă ajungea amiaza pe aici, asta nu se întâmpla niciodată duminica dimineață.

Clanul Nuibai ieși din bloc cu două sacoșe de rafie toate numai pătrățele roșii. Înauntru: doi porci și o coadă de vacă sub formă de carne tocată sau cotlete. Îțibagdouă îi ajunse din urmă și scoase de sub geacă un butoiaș de bere și două butelii de vin galben, așa cum îi plăcea lui nenea Nuibai. Îțibagdouă era viitorul său ginere, deși nu părea să aibă mai mult de o bicicletă și două perechi de adidași vopsite. Treaba însă era ca și făcută: Acetona era în trei luni și depășise cu bine primele două încercări de avort organizate de tatăl ei. Pentru o clipă au dispărut după colțul blocului, dar am alergat la fereastra din bucătărie și i-am văzut cum mută două-trei garaje, cum deschid capota de la Dacia verde, cum conectează la bateria mașinii grătarul electric.

n-am mai putut răbda. E adevărat că eu insistasem pe lângă Neluțu să ne petrecem duminica în balcon, unde puteam să sortăm butoaiele cu varză și borcanele cu sfeclă în timp ce ascultam Spărgătorul de nuci. Cumpărasem de vineri programul de la Radio Cultural, iar amiaza precoce e posibil să fi ucis încă de sâmbătă câteva borcane de murături. Eram conștientă că trebuie să salvez sufletul murăturilor, că voi da socoteală pentru neglijența și răceala mea. Dar pur și simplu nu m-am putut abține. L-am luat pe Neluțu un televizor de fotbal două pungi de piept de pui și un borcan de gogoșari și hușșști! la pădure.

pe malul Glogovățului copacii sunt mai rari și pajiștea e mai multă. În spate e un mal râpos și, sub el, o stână. De la intrarea pe drumul de țară care duce la stâna lu’ Brânzanu’ Neluțu m-a lăsat pe mine să conduc. El s-a mutat pe bancheta din spate să urmărească un meci de paint-ball. A fost un dulce – i-am dat voie să mănânce și semințe pentru asta. Fantastic ce bine se aude Leonard Cohen în mașină.
Neluțu a plecat în pădure după așchii. L-am întrebat cât de mult mă iubește. Mi-a zis să țin scorul la meci. Să-l strig dacă sunt faze tari.
bine
m-am întins pe șezlong și m-am uns cu ulei de plajă. Știu că asta adună muștele, dar fumul de la grătar o să mă scape. Aș vrea să citesc puțin din Aglaja Veteranyi, însă lacul e prea îmbietor cu sclipirile lui. Papura se îndoaie sub săriturile broaștelor. O fetiță își spală pudelul; curând vin și măgarii de la Brânzaru’. Intră în lac până la gât. Apa se înroșește în jurul trupului lor. Valurile miros a măgar. Picnicarii strigă la ei, aruncă pietre: huuo! lua-v-ar ciuma! cum dracu’ mai spălăm noi mașinile-acuma? Măgarii rag și în ajutor le sare turma de oi. Intră în apă, dar numai până la glezne, așa, de ciudă. Berbecii au testicole uriașe – li se bălăngăne între picioare; copiii le zic coaie (hotărât n-o să mă inec în apa asta când îmi va sosi clipa...)

„doamna Mireasmă, doamna Mireasmă!” Întorc capul surprinsă, îmi acopăr goliciunea. O formă grasă, cu șuncile peste slipul din dantelă, se apropie cu soarele-n spate. Nu pot vedea nimic. Sosește. A, da! madam Chiznoveanu.
„Ce faceți?” „Bine”. „Și eu”. „E și dl. Mireasmă?” „Da, e după așchii”. „După așchiuțe? he he!” „Mda, adevărat că-i plac așchiuțele! Nu știu dacă se dă în vânt după bucățile prea vârtoase”. „Ãăă, doamna Mireasmă, nu veniți cu noi pe pătură? Mai schimbăm o vorbă cât Gigi spală mașina. E cam nașpa muzica asta de la dumneavoastră. Haideți la noi. Tocmai am făcut rost de niște manele de anul ăsta”. „Aaa, mulțumesc mult, dar știți, m-a rugat Neluțu să-i povestesc meciul când se întoarce”. „Of, bărbații ăștia! Numai meci, bere și muncă!” „Ați uitat femeile...” „A, da! niște porci. Dar dacă nu veniți, cel puțin s-o cunoașteți pe Suzana mea. Suzanaaa! Suzanaaa!” Fetița vine alergând. Pe cap are un arici. „Ãăă, așa a vrut taică-său s-o tundă”. „Cum te cheamă, frumoaso?” „Suzana Chiznoveanu, da’ tanti Þițica de la grădiniță îmi zice căcăcioasa!” Și fuge după ce mă privise ca pe un animal înspăimântător. Când mă privește așa un copil am senzația că sunt buzunărită.

Neluțu iese din pădurice urmat de doi țigănuși pe care-i plătise să-i care surcelele.
„scoru’, care-i scoru”? strigă în timp ce traversează turma de oi.
„8 la 9”.
scoate pieptul de pui și-l întinde pe fundul de lemn de nuc. Îl bate cu gâtul unei sticle. Îl taie ușor și presară curry și delikat. Căldura devine tot mai înăbușitoare. „Mă iubești? De ce nu mi-o spui mai des? Þi-ai găsit pe alta”? „Ce naiba tot vorbești acolo? Iar mă țaci la cap? Vrei sau nu să frigem odată carnea asta”? „Vreau, vreau, hai nu te supăra”.
adevărul e că suntem amândoi mari carnivori. Seara, după ce vine fiecare de la muncă, ne așezăm în fața televizorului. Eu curăț cartofii, Neluțu împănează carnea. Mâncăm uitându-ne la film. Cina e delicioasă, e dumnezeiască. Imediat după asta ne băgăm în pat. Dormim fără vise. Dacă totuși ne bântuie vreun coșmar pac! două laxative și gata. Noroc că nu avem coșmar deodată – apartamentul nostru are o singură budă.
Neluțu rupe și aranjează surcelele într-o piramidă apetisantă. Canicula e insuportabilă. Din cauza păcatelor ei carnea va sfârâi pe rug. Iadul e un barbecue. Pasărea intră în stomacul meu și se mântuie. Eu sunt Purgatoriul păsărilor (și al cartofilor). Din burta mea ele sar direct în Paradisul Orătăniilor. Dar cât chin până să ajungă acolo!

un nor imens ridică piciorul deasupra pădurii. Stejarii încep un dans ciudat, cu influențe orientale. Cărăruile se iau de mână, se ridică în chip de fantome de praf. Vântul nu numai că dansează pe călcâie, dar și șuieră înfiorător. Neluțu zbiară: „Furtunaa! Să ne cărăm cât mai avem timp”! Aruncăm în portbagaj și pe bancheta din spate de-a valma grătarul surcelele încinse cărnurile cartofii pătura. Demarăm în trombă. În urma noastră un val uriaș spală plaja, ducând în străfundurile iazului pături gunoaie oi mașini...
odată întorși cărăm totul la 6; dar Neluțu e pornit rău. Salivează și balele îi curg în josul cămășii. De mic i se spunea „geniul gastric”. Zice: „hai Mimi, fii tu bună și deschide ferestrele și ușile ca să aprindem grătarul în bucătărie”. „Cum adică în bucătărie? Păi de-abia am schimbat bufetul”! „Nu contează! Ce, vrei să facem ulcer acuma”? Mă uit pe fereastră. Plouă revoltător. Între garaje, baricadați în vechea Dacie verde, cei din clanul Nuibai înfulecă de zor mici cu muștar. Rabla se zguduie de manele. Niște oameni fericiți!
„bine”, zic, „dar mă iubești”? „Sigur că te iubesc. Adu și niște praf de usturoi din debara”. Neluțu încinge focul, surcelele scapără, carnea sfârâie. „Eu zic să coacem și niște ouă”. Soneria de la intrare sună prelung. Când colo e Suzana Chiznoveanu: „m-a trimis mama să văd dacă ați luat foc. Vecinii vor să sune la pompieri”. „A, nu, puișor! Spune-i mamei să nu se sperie. Am uitat doar niște carne pe foc”. „Bine, da’ să știți că v-am păcălit: nu mi se spune Căcăcioasa, ci Pișăcioasa. Sâc”!
Neluțu, care a stat pitit în bucătărie, iese și mă roagă să mă duc pe balcon. Să citesc ceva acolo (că tot nu scap eu de viciul ăsta), să se liniștească vecinii. „Bine”, zic. N-am încotro, mi-a spus că mă iubește. Iau de la baie Gargantua și Pantagruel și mă tolănesc în balcon sub o ploaie năprasnică. Din când în când un fulger brăzdează zarea. Puțin mai târziu tunetul se prăbușește lângă mașina-bufet și îi zgâlțâie pe cei șapte Nuibai înscoicați acolo.
iese pe balcon și madam Chiznoveanu: „ce fum iese de la dumneavoastră? Sigur n-ați luat foc”? „Nu, nu, stați liniștită. E de la citit. De aia am ieșit pe balcon – acolo mi se aprinseseră creierii”. „???”. „Ãăă, glumeam. E Neluțu. Știți, peste cinci săptămâni e ziua femeii și vrea să-mi facă o surpriză culinară”. „Să nu ne facă nouă o surpriză incendiară! eu deja am cărat mobila în camera din fund. Oare în cât timp ajung pompierii aici?”. „Cred că mai greu; azi e duminică”.

ne adunăm în fața televizorului. Închidem telefoanele, tragem obloanele. Mâncăm cu poftă, fără tacâmuri. E delicios. Am mai văzut filmul ăsta de două ori. La sfârșit ne pupăm cu buzele grase, unse. "Mă mai iubești?”, întreabă nesperat Neluțu. „Sigur că te iubesc, minune pofticioasă! da’ cum de mă întrebi tu așa ceva? ce pui la cale, golanule...”. „Nu e așa de târziu. Hai să spălăm pereții din bucătărie – sunt plini de funingine”. Spălăm pereții. Se face două noaptea. Mâine la birou – opt ore de facturi. Ne spălăm pe dinți. „Da, te ...