Chinezul se uita la mine cu un aer iritat, gata să mă și pocnească dacă era nevoie. Nu era solid, dar știam că nu e nevoie, mai mult ca sigur îmi spărgea fața cu un picior bine țintit în gură. În gura măsii de dobitoc! Am zis că-i închid standul, dar el își vedea mai departe de zaruri cu clăpăugul de la cealaltă tarabă și mormăia ceva de o valiză și nu știu ce lac. Cu alte cuvinte să tac că mă face arșice! Mă uitam la fața ăluia lărgită într-un zîmbet fără dinții din față și cu ochii prinși în agrafe. Bolborosea ceva în chineză și mă arăta cu degetul, așa că, înainte să mai zic ceva, mă pomenii cu un teanc de bani pe tarabă. Ia-i ți pliaca pana nu-ți șifonez ambalaju’! a îngâimat piticania slabă. Mă tu te faci că nu pricepi? am țipat. N-am nevoie de banii tăi, io vreau ceasu’ înapoi! Ce ceas nene, că a început să debiteze ceva de neînțeles și scuipa printre buzele subțiri: ceas, ce ceas, nu eu luat ceas, eu facut nimica la tine, control daca vrut! Compatriotul deja o ștersese la taraba lui, suspect de preocupat. Văzusem eu încă din tramvai că se tot lipea de mine, dar ce dracu’ să-i spui omului în aglomerație. Probabil ăsta sfrijitu’ operase liniștit cât mă uitam eu la știrb. Dar nu voia în ruptul capului să recunoască! Deci, îmi dai ceasu’ sau chem gaborii! Nu dat bani, ia bani, nu dau alt geaca! Ce geaca, vere!? Instantaneu am avut în față imaginea gecii care s-a rupt la vreo trei zile după ce o cumpărasem, da’ nu de la el, ci de la alții, tot cu ochii în agrafe. M-am prins! Prostu’ era un papagal care învățase lecția pe de rost și gecile de piele date la preț de nimic aveau ceva probleme și cand venea lumea înapoi cu ele sau fără, ăștia, ca să nu le strici șandramaua, îți dădeau despăgubire, vezi doamne! Lasă banii, ceasu’ e la tine? Sau la știrb? Chinezu’ intră în baracă și nu mai ieși. Știrbu’ plecase și al naibii dacă nu mă ofticam. Unde era ceasu’, ce era cu geaca? În ce mă băgasem!? Am luat banii de pe tarabă și am plecat grăbit să scap mai repede de arșiță. La colț, un tip masiv, mai negricios, cu lanț mare de aur la gât: domnu’, domnu’, staț’ puțin, nu vă grăbiți, am un ceas, mișto, elvețian, cel mai bun preț, eftin, trăiască familia lu’ matale! Era al meu! Nici nu știu când i-am dat un picior în zona sensibilă. A căzut în genunchi, am luat ceasu’ și fugi.
Am descuiat ușa și m-am trezit cu pistolul în față. „Domnul Curea?” „Eu! Da’ ce e? Ce-am făcut?” Mă percheziționă și scoase teancul de bani din buzunar. Vă rugăm să ne însoțiți la secție. Posesie și trafic de droguri de mare risc!
Geaca era pe jos și pachetul alb lângă ea. Gâtu’ măsii de chinez!