agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-03 | |
Rămân încă aleile alea care s-au trezit în crepusculul pleoapelor mele săpate de povestea cu magnolii a sângelui tău.Rămâne fereastra smulsă din plânsul unui înger care visează carnea rătăcit de partea cealaltă a soarelui.Ploaia care scurtcircuitează încheieturi sparte,care-mi înnegrește pe buze gândul tău și te minte că nu sunt.Refrenul pașilor tăi în amurgul ochilor mei nu lasă vara să doarmă,dar noi nu știm nimic despre asta.Mă zbat din ruinele pulsânde ale zâmbetului tău pe care îl aud cum arde toate stelele si nu-mi lași decât,la căldura șoaptei dintre două catafalce de versuri,să-ți ascund mâinile de sevă și litere -le știu pe dinafară- în nisipul necredințelor mele,să-mi pipăie dureroase de vină perlele,să-și înscrie capriciile fugare.Încet te dezleg și nu ști să dezertezi,mă întorc și mor,las spiridușii răutăcioși să râdă de tine,dar nu mai ești de mult,numai vântul îți zdrențuiește ochii de celofan.
Ochii tăi neiertați de un răsărit hibrid pentru a fi încălzit gâtuirile nopții organice,se vor dezbrăca în lumina geamătului meu;atunci ai să te îneci cu partiturile fericirii,atunci soarele își va pune mâinile la ochi și eu am să mă strecor prin plasa tăcerilor mele ca să-ți injectez antidotul în cerul târziu,stors din tâmplele tale eterice.Noi nu știm să ne recunoaștem decât cu obrajii devorați de lacrimi,să alergăm decât cu gleznele rărite de țiuitul vânăt,să ne jucăm decât în aerul de cenușă sidefie,să ne atingem decât cu degetele aprinse de vid,să ne ascultăm decât cu timpanele umflate de căderi furate,să ne iubim decât în așternuturile otrăvite de vise cu respirația de sânge sfârtecându-ne aripile. Timpul s-a înecat cu noi și ne-a scuipat într-o fereastră uscată de viciu,tumefiată de nimic.O căldură amnezică și aspră ne ascultă pântecele.Ceva hohotește fals în părul irealității noastre.Copiii bătrâni ai absurdului își vor înapoi noaptea.Până atunci ne leagănă credințele mucede de atâtea cuvinte,ne sărută cuminți jurămintele obosite de atâtea tăceri cărora am uitat să le mai cerem iertare;ei și le atârnă la gât și-ngenunchează.Își imploră în noi apostolii.Și noi care nu știm să-i învățăm tristețea,suntem doi muguri strânși într-un uter de gheață pe care,stupidă,moartea n-a mai ajuns să și-i recupereze din umbra turbată a secerării.Încă ne mai cere farsa hilară care ne-a suspendat,ne tot lăcuiește frunțile neînvinse,privirile neatinse,condamnate să vă lingă mai departe malformațiile;și trepidarea dintâi cu gust de teamă caldă,de psalm vinovat,de amurg în isterie,de ambrozie letală.Numai dacă ei,ostentații strâmbe,care-și plătesc chiria pe zâmbetul stricat cu non-identitatea,ar îngădui din tenebrele orbitelor lor sterpe o lacrimă să curgă pereții sentinței agregați de un rece nepământesc,pe care l-a asudat atunci amețeala frumuseții noastre înfiorate la neîncăput de ea însăși,și să-i toarne în suflet.Ne-am mai stinge atunci în depășirea -în stare de a virusa clipirile toate- a celor doi străini,ce agoniza să fie când noi ne-am pierdut de țipătul ei.Străpunși magnetic,însă,ne-am lăsa cununați cu spatele,carbonizați de neiertarea din ochii palpitând de gol,supurânzi de atâtea legăminte netraduse,hăituiți sub frământarea zărilor de sete,inundați de o amintire care n-a știut de noi,gestanți păgâni de cer prea greu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate