agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3340 .



Fericirea are ochi de copil (II)
proză [ ]
Pseudo-amintiri din copilărie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [odin ]

2006-08-22  |     | 



Din anii de cămin nu-mi mai amintesc de nimic. Mi-a rămas doar o poză alb-negru în care aveam o căciulă prea largă pentru capul meu, lucru de care aveam să-mi amintesc cu drag chiar în momentul când preotul îmi punea pirostriile , acestea fiind mult prea mari pentru debla mea. Haios este că nu-mi mai aduc aminte mare lucru nici despre primii ani de școală, în care, în afara unor mici conflicte trecătoare cu două-trei fetițe, nu am trăit cine știe ce experiențe relevante. Þin minte doar că prin clasa a doua, m-am împrietenit cu Paul, alt tip obsedat, de data asta de fotbal, care mi-a făcut capu’ calendar cu o echipă căreia îi spunea Olimpia Cospireu și despre care se zvonea că ar fi fost cea mai tare din lume. Vax! S.C. Bacău era cea mai tare și eu chiar fusesem cu tata la un meci în care S.C. – ul bătuse cu vreo trei goluri diferență o echipă din București. Marcase vreo două goluri Chitaru, vedeta echipei. Celălalt gol fusese înscris de un fotbalist cu nume ca de articol de încălțăminte, sau așa ceva: Șoșu, pare-mi-se. Oricum, dintre toate numele echipierilor, cel mai mult îmi plăcuse al portarului: Mangeac. Îmi suna mie ... altfel. Și măcar pe S.C. îi puteam vedea pe viu, Cospireu ăia nici nu știam că există cu adevărat.

Cu fotbalul nu prea le aveam. Când se făceau echipele, la ora de sport, mă puneau în poartă sau mă lăsau pe bară. Cică nu eram bun! Adevărul este că eram tare slabi la sportul ăsta, ne băteau celelalte clase la diferențe astronomice, dar noi tot nu ne lăsam. Paul era căpitan și ne încuraja și el cum putea:
- N-are nimic, băi! Data viitoare luăm mai puține și o să le dăm și noi măcar două.
- Da, biine! Două Gumela, ziceau ceilalți.

În clasă nu eram prea activ. Îmi plăcea să visez și mă trezeam pe la sfârșitul orelor că tovarășa mă muștruluiește:
- Copile, ai scris?
- Da, toarșa!
- Ia să văd! Deschide caietul!
Îl deschideam cu prudență și, contrar așteptărilor mele, în starea aceea de semitrezie în care pluteam toată ora scrisesem tot. Oricum, o remarcă bună tot nu primeam. Dimpotrivă:
- Când ai să-nveți și tu, măi băiatule, să scrii îngrijit? Ce, nu vezi bine la tablă?

Îmi cam venea să-i spun că nici din banca a treia nu vedeam mare lucru, dar rușinea și frica de urecheală mă blocau. Tăceam privind-o prin lentilele groase și așteptând un fel de izbăvire. Târziu, după ce-mi făcea capu’ calendar cu diverse observații, se ducea înspre fundul clasei, unde avea clienții ei permanenți. Răsuflam ușurat și așteptam să sune de ieșire, timp în care suportam privirile disprețuitoare ale celor din primele două bănci. Când se auzea soneria, o zbugheam în curtea școlii, care avea un teren de fotbal betonat mare cât unul adevărat. Așa credeam eu, pentru că în realitate nu era mai mare decât unul de handbal, dar avea porți mari ca pe stadion. Probabil că de aia luam goluri multe noi, dar era inexplicabil cum nu puteam și noi marca la poarta adversă. Mă rog, inexplicabil pentru unul ca mine, care habar n-aveam de fotbal și m-am chinuit să învăț cum e cu ofsaidul ani la rând.

În curte mă uitam cum jucau cei de la clasele mai mari și mă minunam la vederea artificiilor tehnice etalate de unii. Văzusem eu S.C. Bacăul pe viu, dar unii de aici parcă jucau mai bine ca fotbaliștii adevărați în meciurile din Divizia A.
Ceilalți vorbeau cu fetele. Le auzeam chicotind, dar mă făceam că nu-mi pasă. Trecusem peste faza cu „ochelaristule, pe tine nu te place nicio fată, bă! Ai să rămâi neînsurat!” Dar eu știam că nu va fi așa: la bloc mă așteptau și Crina și Dorina să ne jucăm și îmi era de ajuns. Fetele din clasă erau prea "fandosite". Așa îmi spunea mama, care mă sfătuia să mă joc cu prietenii de la bloc și să nu mai bag în seamă prostiile altora.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!