25.01 – 10.02.2004


ÎN CERCUL NOSTRU STRÂMT


Întâmplările de mai jos s-au petrecut într-o țară îndepărtată și n-au nici-o legătură cu unele persoane în viață din România. Acțiunea a fost totuși plasată în București la un centru universitar doar pentru comoditatea autorului.

Se spune că dacă trei români vor să facă un lucru de seamă nu reușesc, că fiecare vrea să fie șef. Nimic mai fals! Sper ca exemplul ce urmează să fie concludent.
S-a întâmplat într-o zi, era mohorâtă, chiciură și umezeală de îți îngheța sufletul, nu numai mâinile și picioarele. Probabil influențat de vreme, un Nimenea a strănutat contra vântului! Așa ceva era de neconceput, normele de igienă socială interziceau strănutul în bătaia vântului! Microbii puteau migra în cele patru zări mai repede decât virușii din calculatoare. Se impuneau măsuri urgente.
Atât s-a înfuriat domnul Ü (căruia în particular i se spune Maestre) de necuviința aceluiași strănut încât repede a numit o Comisie alcătuită dintr-un Prostălău, un Orgolios și un Răzbunător, cam nătărău acesta din urmă și mai ales necopt la minte ...
Mai erau doi inși în comisie, dar aceștia nu contau, pentru că Axis Mundi era reprezentată doar de triada celor amintiți, parte a echilibrului universal, cum ei însuși se defineau.
După ce comisia a fost afișată la vizier s-a întrunit în mare grabă.
Prostul zice: Toți se cred deștepți și vin să ne scârție în cap. Asta e menirea noastră, să stăm aici să-i ascultăm?! Cine e pe listă, e, și gata! Propun să limităm participarea punând condiția ca numai cei care au trei picioare să se prezinte la concurs.
Orgoliosul îl privea cu un dispreț profund. Totdeauna considerase că e sub demnitatea lui să discute cu acesta. Acum însă avea un interes comun cu dumnealui, voia să plătescă o poliță și-a încuviințat din cap, fără să deschidă gura.
Ultimul, cu o uitătură goală, mai mult a mormăit, eu vă susțin. Clocotea de furie. Se trezise de câteva ori în miez de noapte și se certase cu nevasta din cauza acelui Nimenea! Auzi dragă, să îndrăznească să-mi pună la îndoială obiectivitatea mea de Profesor, șef de catedră care știe ce va să zică un repertoriu, că doar în tinereațe am urcat de atâtea ori pe scenă! Neobrăzatul! Mi-a zis că programul vizează pe cineva anume, că bursa cu pricina e cu dedicație! Îi arăt eu! Să stea în pătrățica lui și să nu mai îndrăznească nici privirea s-o ridice din pământ. Ce, noi organizăm concurs de masă?!
A mai fornăit de câteva ori, s-a uitat la ceas, era abia două noaptea și-n cele din urmă s-a băgat în plapumă, nu înainte de a-și promite că va fi neîndurător.
A doua zi, cei trei s-au întâlnit iar. Secretara le-a adus la cunoștință că s-au înscris la concurs cei vizați, aducând ca dovadă declarația pe propria răspundere, cum că au o excrescență la noadă, aceasta reprezentând al treilea picior. Avem și o surpriză, a mai spus ea, în afiș nu s-a specificat cum să fie al treilea picior, așa că... un student și-a confecționat la scară redusă un picior din lemn și l-a prins cu o sârmuliță de cureaua pantalonilor. Pentru a nu mai avea astfel de situații în viitor, vă orientați la ... codul numeric personal...
În mod democratic, cei trei au încuviințat din cap.
Deși nu comunicau între ei, (se aveau ca șoarecele, pisica și câinele), acum se înțelegeau de minune. Unul, încruntat, având o poziție în scaun pentru a-i releva importanța, își mesteca gânditor Prostia, celălalt, aproape neîncăpând în fotoliu de îngâmfat, își rumega Măreția, iar ultimul își înghițea sacadat el știe ce, poate Șefia, că mărul lui Adam îi făcea curse non stop.
Pe toți însă îi anima un gând, aproape nobil. Să-l educe pe acel Nimenea să nu mai strănute contra vântului, cât o trăi el.
Și cum pe domnul Nimenea nu aveau cum să-l educe, nu intra în sfera lor de autoritate, au hotărât, din nou unanim, să-i facă acest serviciu fiului său!
Într-un fel, fiecare își refula o neîmplinire. Primul ar fi vrut să fie un dirijor celebru, dar își încropise o orchestră din surdo-muți, adică făceau și ei figurație când venea câte unul din străinătate, sau dădeau câte o reprezentație, pe ici, pe colo. Al doilea, deși umblat prin toată lumea, după ce i se furase instrumentul, în loc să-și cumpere altul pe măsura faimei sale, își băgase banii în ...șapte băi îmbrăcate în marmură neagră. Când diriguitorii se-ndurau să-l programeze pe tataia (atinsese și el o vârstă venerabilă) cu un concert solistic, vai și amar!
Ar fi dat din el mai mult ... era un rafinat al nuanțelor dar nu-l asculta muzicuța, instrumentul ăla de doi bani pe care îl avea! Colac peste pupăză, un coleg (ovaționat la recitaluri și concerte) îi luase studentul cel mai bun. Lucrurile astea nu se uită! Acum era momentul să plătească o triplă poliță. Să-l îngenuncheze pe acel Nimenea, să-i taie nasul studentului care îndrăznise afrontul de a-L părăsi și să-i arate colegului ovaționat că nu e bun profesor, că studenții acestuia sunt mai prost pregătiți decât ai lui!
Dincolo de toate aceste fleacuri avea o inimă uriașă, simțea enorm, manifestând o pasiune și-o grijă nebună pentru cea de-a treia nevastă, mult mai tânără ca dumnealui. Dacă tot nu reușise ca proprii copii să devină instrumentiști, cel puțin pe tânăra nevastă o voia hartistă.
Oriunde era solicitat, punea condiția, dacă mă vreți pe mine, programați-o și pe Ea!
Ultimul îi întrecea însă pe toți! Avea șapte vieți în pieptu-i de aramă, și șapte norme la diverse facultăți! (pe scenă nu mai urca, făcuse gută la mâini și picioare) iar pe studenți îi vedea doar la examene sau când binevoiau ei să vină la lecțiile particulare.
Deși împlinise bine cincizeci de ani făcea încă pe junele sportiv, chiar dacă avea gută! Ca să-și arate bărbăția, urca pe o bicicletă semicursieră și pedala în neștire zece ore pe traseul București - Urziceni-Constanța și încă pe atâta și ceva la înapoiere! Ar fi ajuns mare fondist dacă n-ar fi fost Hârciog la suflet. Fostul șef de echipă universitară (fie-i țărâna ușoară că între timp s-a prăpădit) propusese pe alții doi în această funcție, dar aceștia se daseră la o parte ca apucați de streche.
Nu același lucru s-a petrecut cu omul nostru, domnul Muc Nătărăul! El vedea în această funcție posibilități neexplorate de predecesor. Și pentru a căpăta o aparență de om cumsecade și familist onorabil, a pescuit o nouă nevastă (fosta fugise speriată de mușchii să-i pedalieri) tânără, frumoasă, ochioasă și cu ... alte calități. Cuplu de milioane! Ea ținea evidența meditațiilor și dezamorsa cu multă diplomație ieșirile intempestive ale părinților nemulțumiți de rezultatele odraslelor. Cea mai spectaculoasă realizare fusese cu ani în urmă când o familie din orașul de reședință al Ei, (pe vremea aceea domn profesor făcea naveta la viitoarea nevastă), își vânduse apartamentul ca să-i plătească lui meditațiile și odrasla nu avusese norocul să intre! Nu dispera însă. Zicea, poate la anul!
Vedeți ce redutabili sunt dumnealor când îi unește ceva mai presus de ei?! Nu-și vorbesc, se disprețuiesc și totuși acționează uniți, pentru un scop comun! Și care este acest scop? Cumva să pregătească virtuoși care să urce pe scenă și să-i facă să deosebească esența de ceea ce este derizoriu și perisabil? Vai nouă muritorilor de rând! Scopul lor este ca nimenea să nu sufle în front, să nu-și manifeste personalitatea, iar studentul să intre în turma de necuvântătoare. Dacă cineva îndrăznește vreo abatere, corecția trebuie aplicată imediat și să fie radicală! Iar domnul Nimenea, să le de-a lecții de viață și să le spună că a fi Sever înseamnă în primul rând a fi Drept, ar fi inutil! Ei nu sunt Mari Profesori, cum se pretind a fi, sunt doar geambași! Le plâng de milă. Tocmai de aceea le mai spun ceva!
Domnilor, ce vă pasă de vorbele unui Nimenea care strănută contra vântului? Strănutul lui nu v-a murdărit cum încercați voi prin nedreptăți strigătoare la cer, chiar să frângeți destine.
Iar dacă faceți pe mafioții,deși nu sunteți, mai școliți-vă în probleme de-astea mai subtile, că vă miroase oricine de la o poștă ce vă poate pielea!

Zece ani mai târziu, gloabele cu ifose de armăsari, au îmbătrânit urât. În loc să fie înconjurați de afecțiunea și considerația celor din jur, au devenit ținta ironiilor și bătaia de joc a studenților. E adevărat, nimeni nu le-o spune în față, studenții au și ei nevoie de o diplomă!
Prostul ține prelegeri despre arta dirijatului în loc să dirijeze, orgoliosul a fost părăsit și de a treia nevastă, iar copiii abia așteaptă să moară ca să-l moștenească. Cât despre domnul Ü Nătărăul, a rămas și el singur și povestește, cui vrea să-l asculte, ce mare Profesor și biciclist a fost odată!
Și-acum la sfârșitul vieții tot uniți sunt, prin singurătate și înăcreala din suflet. Și toți sunt convinși că reprezintă o Axis Mundi, modele demne de urmat.








Nicolae Aurelian Diaconescu