Sunt un bulgare de lumina, sunt o petala de floare, sunt o lacrimă, sunt un suspin, sunt pură, sunt albă, sunt albastră, sunt o ploaie, sunt un tunet, sunt o cascada, sunt un izvor, sunt un fulg...

Mă poți zdrobi cu pantoful sau doar cu un cuvînt.
Mă poți tăia în bucăți, mă poți arde, mă poți alunga.
Mă poți privi o clipa, mă poți observa.
Îmi poți da un an de atenție, sau doar o secundă.
Eu nu vreau nimic.
Eu nu pot face nimic, dacă tu nu mă vezi.
Dacă tu nu mă crezi eu nu pot sa mă arăt.
Dacă tu m-ai uitat, eu nu pot apărea fără voia ta.
Dacă nu vrei sa te trezești sa mă vezi,eu nu te pot trezi.
Dacă eu te vreau, tu nu mă poți vrea în schimb.
Dacă tu nu deschizi ochii, eu nu pot sa ții deschid în locul tău.
Eu sunt muzica nemaiauzita.
Eu sunt răspunsul la toate întrebările.
Eu sunt piticul din copac, eu sunt floarea soarelui.
Eu sunt macul.
Eu sunt trandafirul și soarele.
Eu sunt parfumul care nu se termina, eu sunt gustul amar și dulce, sărat sau piperat.
Eu sunt de miere și lapte.
Eu sunt durerea și vindecarea, eu sunt lacrimile, sau zîmbetul perfect.
Eu sunt ceea ce cauți de nebun cu ochii închiși.
Eu sunt peste tot, printre flori, prin praf și mizerie.

Tu mă poți lovi, mă poți jigni, mă poți ignora, mă poți alunga, mă poți distruge.
Eu sunt fericirea.
Eu pot sa sufar pentru tine, eu pot sa plîng pentru tine.
Tu poți sa rămîi orb, tu poți sa cauți mereu .
Poți sa mă cauți în lanul cu porumb, poți sa mă cauți în nori, în orașe.
Poți sa mă cauți în oameni, sau în aer.
Poți sa mă cauți în flori, sau în ploi.
Poți sa mă cauți în haos, poți sa mă cauți în liniștea pădurii.
Poți sa mă cauți în cărți, în poezie și în formule.
Poți sa mă cauți în substanțe, în celule, în nou născuți.
Poți sa mă cauți în noianul cu informații.
Poți sa mă cauți în lumea largă, peste mari și oceane.
Poți sa mă cauți peste tot.
Poți sa ajungi în fata morții, și sa spui ca nu m-ai găsit.
Poți sa vezi atunci, ca în căutările tale ai fugit de fapt de mine.
Poți sa simți gustul sfîrșitului dezamăgit, și sa privești în urma cu cea mai mare tristețe și amărăciune pe care nu ai simțit-o niciodată pană atunci, și cu lacrimi de foc, sa plîngi și sa regreți...sa regreți anii daruiti ...daruiti cu mine..
Sa vezi atunci în neputinta nemiscarii, neputinta neputinței, și pierderii iminente a ființei tale, ca totul a fost în zadar, toata căutarea răspunsurilor, eforturile, nebunia, rasul și plansul...tot, în momentul iminenței despărțirii de viața.....
Sa afli ca ea a fost zambind cu cel mai minunat și mai plăpînd zîmbet de floare tînăra, dansînd dansul fericirii, luminînd cu lumina dumnezeirii în întunericul zadărniciei.

Sa afli ca ea te-a înfășurat, și te-a mîngîiat...sa afli ca ea te-a privit îndelung cu ochii
luminii, cu ochii plăpînzi ai frumuseții perfecte, ca ea te-a chemat în frumusețea ei..ca ea a vegheat atat de aproape, atat de aproape, ca ochii tai nebuni, nu au putut sa o vadă, ca mîinile tale nervoase, nu au putut sa o atingă, sa buzele tale nu au gustat-o....
Sa afli ca ai fugit cu pași mai repezi ca vantul de minunăția ei, sa afli ca ti-a fost frica de ea ca de nimic altceva.
Pentru ca numai privind-o și strangand-o la pieptul tău, în pieptul tău, și venerand-o, și ridicand-o la cel mai înalt nivel mai presus de toate...însemna distrugerea tuturor iluziilor din jur, însemna dărîmarea tuturor minciunilor vopsite cu măiestrie, însemna calcarea peste mizerii...

Dar ea a stat mereu langa tine cel mai aproape cand tu cautai nebun în ceruri după ea.

Și secunda în care sa vezi asta, sa îți dorești sa îți scoți inima din piept și sa o pui în alt corp ca sa îți mai creezi o șansă, plin de durere nemaivăzută și de lacrimi care ard.

Și ea...................a fost mereu în tine.