agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-01 | |
La 2 dimineața, după spectacol, duminică spre luni, am luat un taxi, nu din ușa hotelului nostru ci din fața altui hotel de la capatul celalalt al statiunii, unde erau sanse sa nu ne cunoasca nimeni și ne-am dus la gară. Am luat rapidul spre Buzău. Mai înainte umplusem o sacoșă cu valută forte: săpunuri Rexona și Lux, țigări Kent, două sticle de wisky. Am liniștit-o pe Miranda că voi da eu părinților ei banii pe care ei îi așteptau lunar de la ea. Nu știa cum să-mi mulțumească. Cînd și cînd își amintea și i se umezeau ochii.
-Stai liniștită draga mea. Ar fi fost de datoria fratelui meu să te ajute. Nu fac decît să-i acopăr lui greșala. Părinții noștrii au bani... Altceva ne-o fi lipsit sau nu în viața noastră, mie și lui Codrut, dar banii nu ne-au lipsit niciodată. Dacă ne vor lipsi în viitor poate vei avea tu și va fi rîndul tău să ne ajuți atunci. Sau poate vei ajuta pe alții, la rîndul tău. Nu te mai gîndi la nimic, caută numai să fii fericită și să te bucuri că ești mămică. E mare lucru... Cred că ar trebui să caut și eu un individ cu care să fac un bebeluș că tare îmi plac... - Esti asa de buna, Nicoleta, asa de buna, ai un suflet asa de nobil!!! As vrea ca copilul meu sa-ti semene! - Pusche pe limba, Miranda! Fii serioasa! Pe Eva n-o mai vazusem de cind terminasem liceul... Ba mint, o singură dată, pe cind picasem a treia oara cu succes si eram deprimată și în principiu nu voiam să mai stiu de nimeni, mai ales de prietenele studente eminente din anul trei... A îndrăznit atunci să rupă tăcerea de după liceu și să mă sune probabil doar fiindca avea mare nevoie de tata. Cu mare jenă m-a sunat. Tatăl ei fusese arestat pentru niște afaceri dubioase cu aprobări pentru conducte de gaz. Era în vremea cînd Ceaușescu "atacase" poporul cu economii la combustibili sub pretext ca trebuie sa plateasca datoriile externe. Era destula bogatie in tara aia sa le plateasca si fara sacrificiile alea criminale. Dar cine indraznea sa-l contrazica?! Cum nu puteau sa se incalzeasca in mod legal, cum nu puteau sa faca nimic ca lumea in mod legal in tara aia si cum erau inventivi destul, bietii oameni nascoceau cai laturalnice de a-si rezolva problemele... În 40 de ani de comunism "glorios" se obisnuisera cu o multime de ilegalitati, chiar si cei cu constiinte mai alerte. Pentru a putea supravietui inchideau tot mai mult ochii si ingrosau tot mai gros obrazul. Desi unii realizau ca pe masura ce aceasta obisnuinta se generaliza nu facea decit sa afunde tara tot mai mult in noroi material si moral, lipsindu-le genetic romanilor stofa de eroi, se balaceau neputinciosi ba ciriind in subsol, ba facind bancuri comform versului proverbial, "o, tara trista, plina de umor"... Intre anumite limite puteai inca sa fii corect daca voiai cu tot dinadinsul, dar aceste limite deveneau din ce in ce mai strimte si mai greu de observat la lumina difuza ce se lasase peste plaiurile mioritice (sau poate peste intreaga lume?!)... Tatal Evei lucra in miniserul Gazului si Minelor si desi in general nu se amesteca in mafia de acolo o singura data se bagase ca sa ajute o matusa de-a zecea spita, vaduva si bolnava, sa traga si ea in casa gaz natural pentru incalzire de la o teava care trecea chiar prin fata casei ei, bagata de niste vecini pilosi, tot semi-legal, care locuiau cu citeva case mai sus. Probabil fiindca nu era obisnuit sa faca treburi din astea, de obicei hotii inraiti cu cit erau mai mari cu atit infloreau mai fara probleme, el a fost desconspirat cu usurinta si bagat la inchisoare ca si cum ar fi fost cel mai mare criminal. Urma sa il condamne la sapte ani de inchisoare ca sa devina pasa-mi-te un exemplu si pentru alti raufacatori... (Avertisment ca ori sa se apuce de hotie mai serios ori sa se lase?!...) Era (desigur!!!) o simpla intimplare ca postul lui era vinat de un coleg, fiu de securist... Eva ma sunase sa ma roage sa-l rog pe tata sa-i ajute macar sa-l poata vizita mai curind de trei luni pe tatal ei, cind avea sa fie prima infatisare, ca asa era regula pentru cei fara de pile si noroc, sa astepte pina dupa prima infatisare la proces mai inainte de a-si vedea familiile. Lui tata i-a facut placere sa-si arate muschii, bunavointa si dragostea-i de parinte fata de mine, mai ales ca nu-i dadeam prea des ocazii de felul asta. A doua zi a luat chiar el pe Eva si pe mama ei pina la inchisoare sa-l vada si sa-i duca ceva mincare ba chiar a adaugat si el la pachetul cu chec si piine de casa si chiftele (din parizer!!!) un salam de Sibiu si o rotita de cascaval din propria noastra camara. Apoi intr-o saptamina a aranjat sa fie eliberat. La proces a fost scapat bazma curata si fara cazier, postul insa nu si l-a putut recupera. Tata n-a vrut sa-si supere colegul de breasla, (ce crezi, meseria asta are si ea codul ei etic!) dar l-a ajutat pe tatal Evei sa gaseasca un post mai bine platit si mai lipsit de responsabilitati si de griji, macar ca mai putin glorios, la o centrala. Desi venise la tata dupa aceea cu o damigeana de vin de la niste rude de la tara, Eva mi s-a considerat de-atunci datoare pe vecie. Eu socoteam ca facusem totul din dragoste. Acum insa aveam si eu nevoie de ea. Si cum imi trimetea de fiecare data de ziua mea cite o felicitare in care pomenea mereu ca tot ce vreau eu ea este gata sa-mi ofere, am socotit ca la ea este locul ideal sa o ascund pe Miranda de frate-meu in caz ca el s-ar fi gindit sa actioneze totusi in stilul lui mafiot si dupa sufletu-i crud. Eva se casatorise cu un coleg de facultate (facusera silvicultura) si se mutase in satul in care locuiau parintii lui. Oare erau fericiti?! Aveau o fata si un baiat, pe fata o chema in mod "suspect" Nicoleta... Pe moment il potolisem eu pe Codrut dar stiam ca rautatea din el va birui curind increderea sa subreda in mine. El era ca mama. Din fericire insa nimeni nu stia cit de puternica era legatura dintre mine si fosta mea colega, nici securistii lui tata si mama, nici frate-meu, nimeni, doar ea si eu, pentru ca la ora aia din punct de vedere a ce se vedea cu ochiul liber relatia noastra se rezuma la cele citeva felicitari la care eu ii raspundeam prin cite un telefon destul de sec... Nu-l cunoscusem niciodata pe sotul ei. Eram curioasa daca avea sa-mi placa. Cind vizualizam reintilnirea noastra in gind imi batea inima. Oare il iubea?! Ma intrebam cit de mult s-o fi schimbat... S-o fi ingrasat? O fi mai avind ochii aia albastrii vii si pielea aia ca soarele care ma facusera sa o invidiez si sa o ador in pruncie?! Ma simteam tulburata... Gindul ca o voi revedea imi punea un nod in git. Nu mai fusesem niciodata dupa aceea indragostita de vre-o fata, dar pe ea se pare ca inca nu o putusem uita. In subconstientul meu cel mai freudian si mai adinc imi producea inca vibratii. Si mi se taia respiratia. Numele fetitei ei imi spunea ca poate si ea...?! Micul nostru accident din copilarie, inocenta noastra joaca secreta dupa modelul propus ei de un var de-al ei de la tara, apoi rusinea resimtita instantaneu, fara sa stim de ce, instinctiv, sentimentul ala de pacat producind automat alungarea noastra din paradisul primei copilarii, transformarea prieteniei in acel sentiment ciudat, pasiune amestecata cu dusmanie, si apoi iarasi a sentimentului ciudat in prietenie cind ne-am hotarit sa punem capat acelei monstruoase forme de iubire, de fapt ea s-a hotarit si eu am acceptat, si efectul "cumintirii" asupra prieteniei noastre, devenind ea acuma parca si mai puternica, indestructibila, de cea mai buna calitate, desi zgura pacatului pe mine cel putin urmarindu-ma inca ca o mama de zmei scotind pe nari flacarile razbunarii, gata sa ma inghita in orice moment... Ani de zile am fost obsedata ca nu trebuie sa ma apropii prea mult de ea si nici ea de mine, nu am mai putut sa ma apropii cu inocenta de nici un om de fapt, pentru mult timp, nici sa ma uit in ochii oamenilor cu inocenta n-am mai putut o vreme indelungata, si totusi Eva a ramas pentru mine cea mai frumoasa fata din lume, cea mai stralucitoare, as fi vrut sa fi fost eu ea ani de-a rindul, dragostea noastra ma indepartase brusc si de mama, probabil ca sentimentele pe care i le datoram mamei se impletisera cumva cu cele pentru ea, nu-i vorba ca mama nici nu ma iubise prea mult, Codrut fusese intotdeauna falitul ei in masura in care mama putea sa mai iubeasca si pe altcineva decit pe ea insasi... N-am mai fost atrasa practic de femei in felul "ala" de-atunci, ea inca nici nu era femeie de fapt si nici eu, era asa de tulbure totul, e bine acuma ca e tulbure, nu vreau nimic mai clar de-atit, mi se pare ca trebuie sa ma gindesc serios la toate intr-o buna zi ca sa pot uita apoi definitiv, dar mi-e frica, asta e poate limita mea, frica aceasta colosala de aceasta imensa prapastie... Unii sustin ca te nasti cu atractiile tale dar eu am simtit intotdeauna ca m-am pricopsit cu a mea, asta, asa cum ramii handicapat in urma cite unei boli grave, dificultatile mele in a ma apropia de barbati le-am simtit cum ar simti cineva lipsa picioarelor sau a miinilor, si asta nu fiindca m-a influentat careva sa gindesc astfel... Cu un tata ca al meu era greu sa-ti fie frica de lege in zona lui de influenta, legea erai tu, cel care erai iubit destul de cineva asa de puternic cum era el, cu toate astea cu nici un pret n-as fi vrut sa fiu lesbiana, si nici fiindca n-as fi gasit femei dispuse, sint aproape sigura de cel putin citeva colege ca s-ar fi bucurat sa le doresc, le simteam ca erau in stare de orice in intimitatea unui pat la capatul caruia puteau face doar atita lumina cita voiau, poate chiar si olandeza, care semana putin cu Eva, da, cred ca asta-mi placuse la ea, nu fiindca era blonda si cu ochi albastrii, nu la infatisare, semana cu Eva mai ales prin fragilitate, desi olandeza nu parea chiar asa de fragila, mai ales cind isi rasucea barbateste tigarile alea cu tutun, ce caraghios mi se parea gestul ala barbatesc la ea, o fetita care se prosteste in oglinda purtind nu juvaerurile mamei ci palaria tatei, ha, de unde am scos-o pe olandeza fragila, dar cred ca fusese cindva, cred ca inca era in adinc, cind ma uitasem mai bine la ea avea intr-adevar ceva barbatesc pe chip, dar cred ca era ca o mustata desenata cu creionul de ochi, o culoare vulgara adaugata peste o pictura originala semnata de un mare maestru pentru a putea fi ascunsa cit mai bine de hotii de tablouri la vama... Joaca noastra "vinovata" incetase indata ce incepusem sa mergem la scoala, era greu sa ne abtinem cind eram singure dar Eva era o fata de mare caracter, eu cred ca n-as fi reusit niciodata daca nu ar fi spus ea ca nu, ca sa incetam ca altfel nu vrea sa mai fie prietena cu mine... Si ea simtea ca este ceva rusinos si handicapant... oare Miranda ma preocupa atita tot din cauza viciului meu ascuns?! Oh, nu, nu putea fi asta, ar fi fost groaznic! Na ca acuma eram gata sa fac eu insami ceea ce o convisesem pe Miranda sa inceteze sa faca si anume sa ma autoflagelez, sa ma urasc, sa doresc sa ma sinucid, as fi vrut sa-mi pot permite sa pling dar nu voiam sa ma trezesc cu o ploaie de intrebari, trebuia dar sa tac... Din ziua aceea intotdeauna am avut momente din astea, din ziua in care am descoperit "marele secret" in modul acela pervers... De-aia simteam poate si atita compasiune pentru fiintele invinse si slabe cum incercam sa ascund ca si eu sint... Si eram lucida cind am ales sa-l cunosc, numai atit de lucida cit sa stiu ca-mi asum o imensa responsabilitate, dar nu cit sa stiu si exact ce consecinte va avea curiozitatea-mi... Ziua in care am privit prin gaura cheii in "camera interzisa"... "oare Miranda are si ea un secret ca al meu...? E posibil ca mai multi oameni decit imi inchipui sa aiba..." "Oricum, chiar daca ar avea, n-am nici un chef sa-l aflu!" mi-am zis. "Am destul de furca cu mine insami! Trebuie sa pun ochii pe un barbat care sa ma poata face sa uit toate acele prostiute, sa le dilueze gustul, sa ma ajute sa devin femeie adevarata... Da, desigur, nu mai sint fecioara, dar asta nu are nici o insemnatate, dezvelirea facuta fara urma de iubire, numai o dorinta trecatoare, deja trecuta in momentul patrunderii tariei lui fara de suflet precum burghiul unui dentist intr-o masea stricata dar cu toti nervii vii si fara anestezie... Trebuie sa gasesc un barbat care sa-mi intre intii in creieri, in suflet apoi si binisor pe sub piele si abia pe urma in trup, sa scoata de acolo pecetea pacatoasei uniri dintr-o copilarie insuficient supravegheata de educatori neglijenti... Un barbat capabil sa ucida Minotaurul din adincul meu... Pina atunci va trebui sa ma comport cum se cuvine cind o voi revedea pe Eva... Dar de ce nu m-as comporta cum se cuvine?! In fond ce-a fost a fost demult, nici una din noi nu mai sintem azi cele care eram... Oare sper ca pe mine sa ma iubeasca mai mult decit pe sotul ei?! O, ce nebunie!!! Nu, nu, asta nu poate fi adevarat!!! Nu vreau sa fie asa!!! Timpenie! Nu vreau sa ma mai gindesc o singura clipa la timpeniile astea! Cu cit ma gindesc mai mult cu atit ma imbolnavesc mai tare! Ce-as putea face? Unde sa fug de mine?! Ma urasc, ma urasc groaznic. Si asta este rau totusi. Dar cum sa ma iubesc asa daca ar fi sa fiu? Niciodata, niciodata, niciodata nu ma voi accepta sa fiu asa! Nu vreau! Punct!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate