agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-03 | | Înscris în bibliotecă de Onici Ana-Maria
- Cine vrea sa explice totul prin cuvinte, ajunge curand sa nu poata explica nimic! Eroarea incepe din clipa cand vrem sa identificam cuvantul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a intelege. Sufletul comunica direct cu lumea spirituala, cu lumea lumilor. Si doar spiritul e esenta, spiritul etern, infinit, cuprinzator a toate. Insasi lumea materiala exista numai in functie de perceptia omeneasca. Densitate, culoare, caldura, toate atributele materiei exista numai pentru om. In fond nu e nici o deosebire intre eterul sideral si corpurile ceresti: toate sunt, in ultima analiza, o forma de manifestare a spiritului. Modificarile aparente alcatuiesc si intretin atributele fara numar. Precum materia se transforma neincetat, dobandind, prin aceasta, o existenta efectiva, si spiritul are sa-si asigure echilibrul atributelor printr-o perpetua regenerare. Licaririle spirituale trebuie sa se imbine permanent cu schimbarile din planul material. Regenerarea spiritului nu se poate decat prin identificarea cu materia. Transformarile materiei sunt astfel infatisari diverse ale spiritului animator, incepand cu cele mecanice, incat gradul suprem ar fi omul in care spiritul se recunoaste pe sine insusi dincolo de scoarta materiala.
Daca materia e aceeasi in atomii ei, spiritul cuprinde virtual toata dumnezeirea. Intreg si parte sunt identice. Ca si atomii materiali, miliarde si miliarde de atomi spirituali se afla in miscare eterna intre lumea materiala si cea spirituala. Viata unui om e insasi viata universului. Unul e totul si totul e unul. Dar atomul material e echilibrul dintre doua energii. In atomul spiritual echilibrul il formeaza doua principii. Echilibrul principiilor e spiritualitatea. Cand atomul se rupe in planul spiritual, echilibrul i se frange, principiile se diferentiaza si se prabusesc in planul material. Timpul si spatiul devin realitati pentru partile intregului. Incepe viata materiala. Cele doua principii insa raman esenta spirituala si in transformarile pe care le indura ca animatori materiali. Spiritul pur palipta in ele ca un ideal spre care ravnesc necontenit. Intoarcerea in planul spiritual totusi e imposibila pana ce nu vor redobandi, prin unire, echilibrul pierdut. Ravna lor spre idealul spiritual se concretizeaza astfel in penibila incercare de a se regasi si de a se reuni. In planul material, cele doua principii reprezinta infinitele forme ale pozitivului si negativului, care, pe treptele mai de sus ale scarii vietii, se numesc masculin si feminin. Cand principiul isi recunoaste originea, apare sufletul si omul! Iata acum un atom spiritual pierzandu-si echilibrul. Cele doua principii se diferentiaza indata in doua suflete, barbat si femeie, sortite de-acum vietii materiale. Urmeaza cai diferite spre aceeasi tinta. Trebuie sa treaca prin toate planurile existentei pamantesti, purtand pretutindeni dorul lor de unire si permanenta nostalgie dupa lumea spirituala. In clipa cand sufletul gol se intrupeaza, incepe viata omului. Pentru suflet e incercarea suprema. Incatusat complet in coaja materiala, trebuie sa-si recucereasca anevoie cunostinta de sine, sa urmeze supus legile vietii materiale. Mereu treaza staruie doar trebuinta de-a gasi perechea lui de echilibru. Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e insusi rostul vietii omului. Pentru a inlesni cautarea aceasta se fac, se refac si se desfac toate legile si conventiile morale si sociale, tot ceea ce se numeste emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminiscenta originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul barbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumnezeu sub chipul iubirii traieste in om. Iubire si Dumnezeu, constient sau inconstient, trebuie sa alcatuiasca suprema preocupare a sufletului omenesc. Fara de ele omul nici n-ar putea exista! O viata omeneasca nu ajunge insa pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia. Spatiul si timpul sunt piedici de care sufletul strans in obezile materiale numai treptat le poate invinge. Apoi chiar cand le-a invins, intervin obstacolele conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decat puterile oricarui om. Avantul sufletului se sfarma in clipa prabusirii trupesti. Moartea materiala descatuseaza sufletul fara a-i inlesni posibilitatea de unire cu sufletul pereche. Unirea lor numai in viata materiala poate fi mantuitoare. Asa sufletul slobozit dupa intaia incarnare va pluti in alte planuri ale lumii ca o sarmana constiinta pura, asteptand prilejul unei noi intrupari omenesti. A doua viata pe pamant incepe, si moartea o curma iar, si sufletul tot nu si-a dobandit perechea adevarata. Apoi urmeaza a treia viata, secerata de a treia moarte. Apoi alta si iar alta. Poate ca in timpul unei reincarnari celalalt suflet a ramas in vreo sfera indepartata; atunci omul simte cumplit zadarnicia vietii pamantesti si a tuturor zbuciumarilor sale, incercand sa se apropie de Dumnezeu prin singuratate si meditatie. Cate vieti terestre alcatuiesc o viata adevarata? ... Sapte! ... De ce tocmai sapte? O, Doamne, Doamne, de ce sapte? Dar pentru ca sapte e numarul sfant! A fost sfant totdeauna, in toate sufletele! Fiecare moarte materiala pecetluieste regretul zadarniciei. In ochii muribundului, in lumina ultimei clipe, tremura durerea neputincioasa a sufletului. A trait in zadar. A saptea viata aduce de-abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia. Fiindca moartea a saptea inseamna sfarsitul existentei materiale si inceputul intoarcerii in lumea spirituala, sufletul retraieste intr-o strafulgerare toate vietile anterioare pentru a se putea bucura mai deplin de stralucirea vietii noi, eterne, ce-l asteapta. De-acuma nu va mai rataci in sferele lumii materiale, ci, transformat in principiu pur, echilibrat iarasi in atom spiritual cu celalalt suflet, redevenit de asemenea principiu, isi va relua existenta divina in planul spiritual. Si iata cercul inchis! Spiritul regenerat prin materie, materia animata prin spirit! Unitatea desavarsita prin dualitate. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate