agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-18 | | - Domnu’ Săndel, ce onoare! Cam rar pe la noi, sunteți bolnav? Că ultima comandă o făcurăți acu’ fro zece zile, am pe caiet. Cu ce să vă servim? - Bicuță, ce crezi tu că numai cîrciuma există pe lumea asta? mai are și omul treburi. Săndel se așeză lîngă domnu’ profesor și Mișu electricianul și comandă o cafea și un pepsi. La altă masă, Bidigaie se întreținea cu Dan a lu’ nașu. Poetul era tot singur, la masa lui, sorbind absent dintr-o cană de cafea albastră, primită cadou de ziua lui, pe care scria „azi poet mîne cotlet”. „Bă voi sunteți ardeleni de scrieți mîne?” îi întrebase el cînd i-au oferit cana. „Fir-ar al naibii, domnu poet, facem alta, da’ numai săptămîna viitoare cînd ajunge văru-meu la Pitești. Ce să-i fac dacă aia de la magazin așa știe să scrie? Sau poate e din Ardeal, cum ziserăți dumneavoastră” - Cafea și pepsi, domnu’ Săndel? Am zis eu că sunteți bolnav. Hai că vine. - Nu sunt bolnav Bicuță, sunt citov. Săndel întoarse privirea și spre ceilalți care așteptau o explicație despre absența lui îndelungată din cîrciumă și despre starea lui de sănătate. Îl știți pe Fane Tergal? Ãla care repară ceasuri. Lîngă piață, în fosta ghenă de gunoi. Ceilalți încuviințară din cap, ceea ce putea însemna ori că-l cunosc pe Fane Tergal, ori că știu ghereta. - Așa, și? Îl știm pe Fane Tergal, dar parcă era mecanic pe locomotivă, zise profesorul. - L-au dat afară că fura ulei și motorină, interveni Dan a lu’ nașu. Da’ el zice că s-a pensionat pe caz de boală. Așa, și ce-i cu el? - Soacră-sa e din Ardeal, de lîngă Reghin. M-o rugat, el nu soacră-sa, să merg cu mașina mea la casa lor de-acolo, tot aveam eu o deplasare în zonă, la Tîrgu Mureș, avea de reparat un gard, de adus niște piatră, chestii gospodărești, știți voi. Dar eu cred că mai mult să-i țin de urît, că e greu să stai de unul singur într-o casă pustie. Că soacră-sa s-a mutat la ei de cîțiva ani. Și mai eram și cu mașina, asta era cel mai important. - Se vede că ați stat atîtea zile pe-acolo. Ați început să vorbiți cu accent, interveni poetul. Și cum a fost? - Păi cum să fie? Cred că am băut o uiagă de palincă, dacă nu chiar două, așa că pentru o vreme nu vreau să aud de votcă. Am stat mai mult mahmur, dar mi-am notat în fiecare zi într-o agendă, să vedeți și voi ce program am avut eu acolo. Săndel scoase o agendă din 97, cu coperți verzi, de plastic. Da’ nu prea am pornire, poate vrea domnu poet să citească, nu sunt chestii personale sau intime, că altfel nu aduceam agenda aici. - Dă-o încoace. Poetul întinse mîna peste masă și luă agenda. Ia să vedem…unde zici că ai notat? - E o hîrtie acolo, un bon de benzină. De acolo începe. - Aha. Ia să vedem…prima zi. „pe nevastă-mea a iertat-o Dumnezeu, e la menopauză”. Asta? - Nu, nu…nu acolo, mai dați cîteva pagini, v-am spus că la bonul de benzină nu la poza lui fi-miu. - Așa… ia să citim… „prima zi. 2 octombrie. Mă întîlnii cu Fane Tergal în parcarea din fața hotelului Continental din Tîrgu Mureș pe la 11,30. Veni cu două genți mari. Le puserăm în portbagaj și plecarăm. Șoseaua fuse bună, Fane avea chef de vorbă deși nu dormise toată noaptea, pe tren. Oprirăm la selgros și cumpărarăm mîncare și băutură. Pînă la el sunt vreo 30 de kilometri. Ajunserăm repede, descărcarăm bagajele și ne instalarăm în casă. - Cum are casa? întrerupse poetul povestea. - Îi faină. Mai mult lemn, dar acu’ vrea s-o modifice, să-i facă o bucătărie de vară. - Să continuăm „merserăm la un prieten de-al lui, din sat, Gicu. Gicu ne-a dat repede cîte o palincă, dar eu n-o băui că eram șofer. Mîncarăm la el niște carne din gîrniță și ouă mestecate. Ne dădu și la pachet, două sticle, să avem ce bea acasă. Fane a făcut niște măsurători la gard, apoi am mîncat cîrnați și am băut două pahare de palincă. Seara s-a lăsat răcoare, așa că am mai băut un pahar și ne-am culcat. La televizorul lui nu se prindea decît un post maghiar, m-am uitat nițel și dacă am văzut că nu pricep nimic, că eu nu știu decît „ighen” din limba lor, m-am culcat. Cred că era ora nouă jumate” - Cam devreme, zise Bicuță. Păi aia e oră? Matale te culcai după doișpe noaptea. - Așa am zis și eu prima zi, că din cauza oboselii. - Pot să citesc mai departe? întrebă poetul? Și fiindcă toți dădură din cap, continuă: A doua zi pe la 8 dimineața bate cineva la ușă. Deschid eu. În prag un bătrînel „ziua bună la dumnevostră. Domnul Fane nu-i?” „aici, nea Horga, vin imediat” se auzi din casă vocea lui Fane. Nea Horga este un vecin maghiar, în sat majoritatea sunt unguri. Este pensionar și mai ajută pe alții cînd au nevoie de el. Bem cafeaua împreună și ne apucăm de lucru, de fapt Fane mai face un rînd de măsurători, iar nea Horga îl secondează. După vreo oră, Fane se oprește, și ne spune „hai bă să mîncăm ceva”. Numai puțin, să spălăm pe mîini, spune și nea Horga, cu accent pe „pu” și „spă”. Mă distrează la culme, păcat că nu pot să-l înregistrez. Mîncăm niște slană și zacuscă, bem și vreo trei ciocănele de palincă, eu îi urez lui nea Horga sănătate el îmi răspunde „mulțumesc semenea”, cu accent pe „mu”, evident. Fane se îmbracă, trebuie să cumpere din oraș niște piese, platbandă și șuruburi. Eu rămîn acasă, am băut, nu pot conduce. „vin în două ore, să dai foc la grătar peste o oră jumătate” îmi dă el indicații. No așe, îi zic, stai liniștit. Nea Horga pleacă și el acasă, are porci de hrănit și o vacă. Mă întind și eu nițel, adorm repede, cînd mă trezesc era aproape pe înserat. Fane nu venise. Aprind focul, aștept, fac și niște cîrnați de Pleșcoi, mai aștept, îi mănînc, mai aștept, mai beau niște palincă cu nea Horga…Ce-o fi cu el? îi întreb. Îmi răspunde să nu-i port de grijă, că se descurcă el. Sau cel puțin așa am înțeles eu. Mă culc singur, las o lumină aprinsă afară, pe prispă. - Adică rămăseși singur acolo? întrebă Mișu. - Da. Și a doua zi la fel. Pînă la urmă, pe la prînz, m-am urcat la mașină și m-am dus la Gicu, prietenul lui. I-am spus că Fane nu mai venise acasă, dar m-a liniștit. „lasă c-o veni el, musai să vină, că doar Reghinul e la doi pași. Vin pe la dumneavoastră după amiază să mai bem ceva”. Și a venit. Am băut amîndoi cam vreo patru-cinci păhărele de palincă, pînă ne-am făcut la mustăți și ne-am înveselit, așa că m-am culcat mai liniștit, Fane tot nu apăruse. Și tot așa încă vreo șase zile, că îmi venea să mă duc la poliție să-l dau dispărut, dar m-au oprit Gicu și nea Horga. „A sunat acasă la mine, a vorbit cu muierea, e bine, caută niște piese”, m-a liniștit Gicu. După o săptămînă apare și Fane, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. L-am certat nițel, dar l-am lăsat pînă la urmă în pace, mi-a spus că a fost pe la niște prieteni, s-a îmbătat și a ținut-o așa, tot într-o beție. M-am supărat rău, dar nu i-am spus-o, oricum trebuia să ne întoarcem împreună, altfel poate că aș fi plecat singur acasă cu toate că nevastă-sa îmi atrăsese atenția să am grijă de el că la beție nu se mai controlează. No, mi-am spus, asta îi. Om mere acasă cînd om găta treaba. Treaba am gătat-o într-o zi, ne-a ajutat și Gicu și nea Horga, seara am terminat palinca, Fane nici nu s-a atins de uiagă. Dimineață am strîns bagajele și am pornit la drum. „bei juveților, mergeți sănătoși, fuse mișto cu voi aici”, ne-a urat nea Horga. „Kõszõnõm” îi răspund și eu. - Asta e tot? întrebă poetul. Și unde e acțiunea? Că ați reparat un gard? - Ei… mai e ceva, dar n-am mai scris eu în caiet, că cine știe pe măna cui apucă. Fane are o vecină, o unguroaică tinerică. Se pare că între ei a fost ceva, adică ce se pare, femeia mi-a și spus, dar el nu recunoaște. M-a vizitat chiar de-a doua zi, m-a întrebat una-alta, că unde e Fane, că de ce a venit, cît stă… La un moment dat, după vreo cîteva păhărele (n-am mai pomenit femeie să tragă așa la măsea, doar o lipoveancă, în tinerețe, care da gata sticla de votcă într-un sfert de oră) a început să se încălzească, să-mi povestească de bărbatul ei care e la muncă în Ungaria și vine abia de Crăciun, cît de greu îi este la țară, așa că mi s-a făcut milă de ea și am invitat-o în casă. - Hopa! sări Bicuță. Devine interesant. Și? Vreo ghidușie? - Ba chiar mai multe, că la un moment dat nu mai scăpam. Cum ieșeam din casă, ea cu ochii pe mine, că ce mai fac, unde merg, chestii de-astea...începusem să-mi fac griji. Și Fane nu mai venea odată, eram cam stresat, recunosc. Pînă la urmă m-am certat cu ea, adică am zis să fac pe mîrlanul, i-am spus că nu am timp și nici plăcere. În final am și înjurat-o. - Chiar? Cum ai înjurat-o? - I-am zis: „du-te fă de-aici, f….-te-n cur”. Cu asta mergeam la sigur, mă lăsa naibii în pace. Eu nu înjur femeile, doar pe nevastă-mea, în glumă. Acum însă era chestie serioasă. - Cred că s-a simțit tare jignită. Cum să spui unei femei așa ceva? Adică spui că erai beat, înțeleg. Și nu ți-a tras o palmă? - Jignită pe naiba. Știți ce mi-a răspuns? Mi-a răspuns „interesantă propunere”. - Bravo domnu’ Săndel, dar știu că te-ai petrecut nițel. Să-l aduci pe aici și pe Fane Tergal, că pare client serios, concluzionă Bicuță. - No... om trăi și-om vedea. Hai, Bicuță, adu o votcă mare, parcă mi s-a dezlegat gîtul. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate