De câteva zile mă tot întreb dacă a venit timpul să scriu despre casa din debara. Despre femeia din debara. Și stau în cumpănă pentru că în engleză cuvântul se traduce “closet”. Iar în românește l-am auzit prima dată pe tata folosind cuvântul, era supărat tare și vorbea despre cineva care bine ar face să-și ia cina de acolo. Acum dacă stau să mă gândesc debaraua sau closetul nu sunt totuna. Debaraua de care vreau să-ți vorbesc nu e una obișnuită. La mărimea casei mele, există câte o debara, hai să zicem atât de mare încât ai putea pune o saltea, un dulap și poți sta rezemat cu laptopul pe genunchi și scrie ore întregi fără ca cineva să știe că ești acolo. Și poți chiar comunica în afară cu lumea pentru că Decebalus are grijă să fie conectare fără fir în toată casa. Decebalus a început să-și radă mustața de câteva zile, imaginează-ți, Decebalus al meu, folesește lama de bărbierit și eu care de câteva zile țipam la el să nu mai plece de acasă cu cățelul, să nu mai plece la școală cu temele nefăcute și mai ales să nu sărute fetele așa din senin…
N-am întors bine capul și au trecut zece ani…
Dar hai să vorbim de femeia din debara, am pus-o acolo de vreo două luni și am lăsat-o să aștepte și în fiecare zi mă strigă, zice, hei, mi-ai promis că mergem undeva…
Zic unde să mai mergem, am crezut și eu că mergem, însă nu de drum vreau să mă plâng, nu mai mergem, pur și simplu nu mai plecăm pentru că ție femeie din debara ți s-a împietrit inima. Și eu cred că o inimă se poate împietri, destul de ușor, însă cum stă ea împietrită acolo, știi, sub multă presiune, se face un diamant din orice fel de piatră… Dar despre diamante un pic mai încolo, îți spun că nu ți-a venit timpul; timpul tău femeie din piatră, a pietrei, împietrită nu este încă aici, nu poți pleca la drum pentru că drumul nu este pregătit pentru tine… Și încă o dată spun drumul este acolo, însă când faci un pas el dispare, pur și simplu nu mai este acolo și eu nu te pot duce așa să te țin în locuri care nu există… Eu te duc când știu că se vede lumină la capăt și un fel de lumină de la soare și nu se pune ceața și nu se aud vietățile întunericului pândind să te înghită. Așa că tot ce pot face pentru tine este să stăm noi amândouă la sfat, seara, în fiecare seară, să ne gândim la drum… O să te las din când în când să ieși. Doar atât de puțin încât să nu ți se facă dor de ducă. Dar atât de mult încât să nu uiți că avem o misiune sfântă și anume să străbatem drumul până la asfințit.
Și pentru că tu, femeie, știi acum totul despre mine, o să te las din când in când să mă ajuți să scriem despre cele petrecute înainte ca tu să locuiești în debara.
Mai întâi zic să începem despre vremurile în care noi două ne-am cunoscut… Cât o fi trecut de atunci? Mai întâi a fost Carmen. Hai să zic că îmi amintesc cum tu veneai cu Carmen în livada cu pruni și voi două vă făceați de cap cu Olguța la Medeleni… Eu vă ascultam cuminte și tăceam. Îți aduci aminte cât de mult tăceam? Știam că într-o zi o vei trăda pe Carmen și vei rămâne definitiv cu mine. Ce s-a ales de Carmen? Știu că a murit, nu știu când anume exact… Poate atunci, poate de zece ani ori poate de douăzeci. Și cât de mult am crezut în ea… Ascultam poeziile pentru Dănuțul ei, ce șocată a fost când i-am zis că trebuie să mă mărit… Ea a crezut atunci că eu plec și nu te voi mai știi niciodată, însă doar ea s-a înșelat. Eu n-am plecat. Am tăcut douăzeci de ani. Doar am tăcut. Nici eu n-am mai pictat, nici tu n-ai pictat. De câte ori pun mâna pe pânză și pensulă mă opresc. Ultima pânză pe care am pictat-o e încă la Carmen, e ultima pânză în care am pus toată culoarea din inima mea, atât de pur ca trupul meu de-atunci. Ultima pânză, apoi am știut că voi purta în pântec un copil. Apoi m-am măritat. Apoi n-am mai auzit decât un sunet surd timp de treisprezece ani. Până noi două ne-am reîntâlnit. Și nu ți-am mai dat drumul. Și acum după încă șase ani tu ai venit să locuiești în debaraua din casa mea…


Așa vorbesc eu cu femeia din debara, dacă vrei să știi mai mult spune-mi… E uimitor cât de multe vrea să spună despre toate câte i s-au întâmplat. Tu dă doar un semn și o s-o las să vorbească cu tine chiar și când eu nu sunt acasă. Tu dă doar un semn.