agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-27 | |
Pasii rasunara cu scartaituri ritmice, secunda dupa secunda, pe parchetul laminat al incaperii luminata de o veioza albastra ce raspandea pe pereti o slaba, linistitoare. Intai ea, apoi el, urmarindu-i umbra ca pe un lucru deosebit de fascinant si hipnotic. Se opri in usa si o privi cum se piaptana, parul ei blond stralucea ireal sub lumina fantomatica a veiozei, un spectru -isi zise el. O creatura frumoasa, venita din alte lumi, tocmai la mine in camera. Apoi zambi, ca reactie la propriile ganduri de mai devreme. Ea nu-l observa venind. Si crezandu-se singura, se dezbraca, pregatindu-se de culcare. Bluza zbura intr-un colt al micii incaperi ca cuprinsa de o sfoara nevazuta. Capsele jeansilor sunara sec, rand pe rand iar el nu conteni sa o priveasca captivat, ca un spectator ce arunca priviri dragastoase idolului sau in spatele culisei. Pielea sa creola, de culoarea castanei coapte, il nauci incat ofta inciudat si satisfacut totodata. Fu cat pe ci sa fie auzit. Ea continua sa isi dezvolte numarul sau de dezbracare in atmosfera tacuta a aerului incins. Jeansii fura lasati sa cada si ei pe jos, el ramase intepenit langa usa, nestiind ce sa faca, sa se retraga sau sa indrazneasca sa intre... Corpul acela unduindu-se armonic in lumina albastra, ca un monument dedicat frumusetii ce-l nauci instanteneu. Era altfel decat si-o inchipuise in visele sale, mai tulburatoare, mai fermecatoare, mai...DIVINA.
El stinse lumina iar ea intoarse capul speriata inapoi dar nu apuca sa-i zareasca silueta slaba,ca batuta in cuie de pardoseala. Se apropie de ea, auzindu-i doar respiratia ce trada uimirea si teama ce-o invaluie usor ca o ceata tomnatica. Cine esti? vru sa zica dar cuvintele i se inpotmolira pe limba. Nu stia cine era dar teama i se risipi din suflet lasand loc doar aerului incins, poate prea incins pentru acea noapte de octombrie. Buzele lui se apropiara de urechea ei, mana i dadu la o parte o suvita invizibila si vorba ii iesi din gura ca o suflare neobisnuita, nu ca un grai omenesc: -Stttt, sunt eu...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate