Abia mijesc zorii. La vecini cântă cocoșii, iar în ogradă, trezit din somn, Lăbuș latră la o frunză ce alunecă pe dalele aleii. Toamna pare a intra în drepturi. Mai este doar o săptămână până la începerea școlii. Tocmai de aceea, Bunicul s-a gândit că n-ar strica să repare raftul din bucătărie, pe care de obicei, Irina, ca să știe dintr-o privire ce are de făcut, își așează caietele și cărțile pentru a doua zi. Bunicul i l-a atârnat acolo, în spatele măsuței din lemn făcută special pentru ea, la înălțimea potrivită, cu sertare și suport pentru rechizite. Numai că într-o zi, Lăbuș, vrând să-și arate bucuria, a sărit spre Irina și l-a stricat. Bunicul l-a dojenit puțin, dar fetița l-a iertat imediat, doar e prietenul ei cel mai bun, nu?
Bunica a plecat deja la cumpărături, pentru ca Irina să aibă la micul dejun o cană de lapte proaspăt și o felie de pâine abia scoasă din cuptor, așa că Bunicul, după ce se învârtește puțin prin casă, negăsindu-și locul, se hotărăște să se apuce de treabă. Nu mai poate amâna, mâine cine știe ce se mai ivește...
Iese în curte, gata să rezolve totul până la întoarcerea bunicii, dar se oprește nehotărât: aleea e plină de frunze și vreji de la vița de vie. Cum s-o lase așa și să facă altceva? Nu, mai bine mătură întâi și apoi trece la restul de lucruri. Zis și făcut. Ia măturoiul din șopru și fluierând, adună frunzele căzute.
De peste gard, Nen' Niculae, vecinul din dreapta, privește curios, urcat - pentru ca să vadă mai bine - pe niște lemne lăsate intenționat acolo:
- Așa de dimineață te-ai și apucat de treabă, vecine?
- Apăi cum vrei tu, Niculae, să trec nepăsător și să las frunzele să se adune până nu ne mai vedem de după ele? Și-apoi, am planuri mari pentru azi, trăbă să gat de cules în grădină și să repar raftul din bucătărie...
- Ce raft? insistă vecinul, hotărât să știe absolut tot ce se întâmplă alături.
- Ãla pe care l-o strâcat cânele când o intrat în casă, nu mai știi?
Vecinul stă pe gânduri o clipă, apoi :
- Ba știu, domnu' Gheorghe, cum nu...și după o pauză scurtă:
- Nu vrei să te ajut? chiar nu am nimic de făcut acuma, mai ales că muierea mi-i plecată la mumă-sa.
Ãsta era un obicei al lui, deși toată strada îl striga Nen' Niculae, el se adresa fiecăruia cu „domnu'” și „doamna”, chiar dacă-i cunoștea pe toți de-o viață. Erau mulți aproape de aceeași vârstă cu el și copilăriseră împreună. Pe Drumu' Þării nu se prea schimbaseră locatarii, rămăseseră toți la casele lor.Chiar și dintre copiii plecați la școli înalte se întorseseră mai toți acasă.
Bunicul, care știe cu cine are de-a face, îi răspunde mieros:
- Lasă, Niculae, că nu trăbă, mă descurc eu sângur!
Vecinul însă nu se lasă, insistă, doar-doar îl înduplecă:
- Chiar vreau să te ajut, poate după aia, dai și tu un blid de zamă, că n-am mai mâncat nimic cald de când îs sângur și muierea nu vine decât săptămâna aialaltă.
La auzul acestui argument, Bunicul nu mai are ce zice. Cum să nu-i dea vecinului o farfurie cu ciorbă? Mai ales că făcuse Bunica o ciorbă de fasole, de să-ți lingi degetele, nu alta. Așa că, deși știe că Niculae e un încurcă-lume, care strică absolut tot pe ce pune mâna, zice:
- Vino, mă Niculae, că poarta-i deschisă și până gătăm cu lucru', vine și Nuși din oraș și ne pune de mâncare!
Nen' Niculae nu se lasă rugat. Deși trecut de 70 de ani, sare spinten de pe lemne și într-un minut apare în curtea Bunicului, vesel și hotărât să-și merite zama.
Ca nu cumva să strice ceva, Bunicul îi dă în mână măturoiul și-i zice:
- Uite Niculae, gată tu aci, că eu mă duc în șopru să tai scândura pentru raft. Am acolo o bucată de lemn numa' bună, rămasă exact din alea din care l-am făcut întâi.
Abia ajuns în șopru, până nici nu a găsit bine scândura cu pricina, Bunicul se și trezește cu Nen' Niculae lângă el:
- Faină scândură, vecine, tomna' bună pentru raft.
- Faină, zău, c-am dat o droaie de bani pe ea...oftează Bunicul care și așa se descurcă destul de greu cu gospodăria și toate cheltuielile.
- Apăi, măsurași raftu'? cât trăbă tăiată scândura? se interesează vecinu' Niculae spre disperarea Bunicului.
- Da, o tăiem de 70 de cm, să-ncapă fix.
Exact în acel moment, din curte de aud voci. Irina s-a trezit și a ieșit în curte desculță și numai în pijama. Pe când îi dădea binețe lui Lăbuș mângâindu-l cu drag, iată că vine și Bunica de la cumpărături, cu sacoșele pline și-ncepe din poartă cu reproșurile:
- Iar ai ieșit desculță în curte? Acum vrei să te răcești când azi-mâine începe școala?
Bunicul vine din șopru, gata să facă pace:
- No, lasă, că numa' acuma o vint afară și iote, țimentu' îi cald...
- Nu puteai să nu-i iei partea...mormăie Bunica prefăcându-se supărată și urmându-și drumul spre casă, continuă, cu privirea pe frunzele lăsate încă pe alee:
- Fain măturași curtea, Ghiță!
- Fain, că m-ajută și vecinu' Niculae, nu se lăsă Bunicul mai prejos...
- No, dacă-i și Niculae aci, atunci e oblu, nu mai zâc nimica, mă duc să vă pun ceva de mâncare, că parcă Măria-i plecată la cules de cucuruz și-apoi știu eu cum se descurcă bărbații sânguri...
Bunicul zâmbește pe sub mustață. schimbând priviri semnificative cu fetița. Știu ei ce știu, Bunica are o inimă de aur, chiar dacă-i mai ceartă uneori. Cu gândul ăsta, Bunicul dă să intre în șopru exact când Nen' Niculae dădea să iasă. Avea în mână scândura pentru raft și o mutră ce nu prevestea nimic bun.
Văzându-i privirea, Bunicul întrebă:
- No ce-ai făcut Niculae, gata-i raftu'?
- Apăi, stai să-ți zâc. Scândura care-o avuși nu-i bună, domnu' Gheorghe. De două ori am tăiat-o și tot îi prea scurtă!
După o clipă de stupoare, toți izbucniră în râs, spre marea nedumerire a vecinului.
- No, bată-te să te bată, Niculae, las-o-n supărarea ei de scândură și hai în casă, să mâncăm ceva, că luându-ne cu vorba se făcu de-amiaz' - zise Bunicul luându-l ușor pe după umeri pe vecinul buclucaș - c-apăi după aia, merem și mai tăiem o dărabă din ea, doară s-o potrivi...