Femeia


E o zi toridă. Ajung acasă obosit și simt ceva uscat în gât. Parcă aș bea o bere rece. De fapt orice răcoritor e bun. Mă îndrept spre frigider cu ultimul meu strop de viață. Dar în drumul spre răcorire, cineva îmi oprește calea. Un chip obosit și un trup istovit și el de muncă. E doar nevasta. Un pupic scurt pe frunte și o întrebare seacă despre ziua de azi. Atât primesc de la ea. Dar ochii ei mari, așteaptă și de la mine un gest. Orice schițare pe chipul meu că nu am uitat de ea. Se pare că azi nu am de gând să mă răcoresc cu o femeie fierbinte ci cu o bere rece. Apuc în cele din urma, sticla de bere și ca un om fără minte, privesc puritatea berii. Parcă văd în paharul meu sensul vieții. Astăzi am muncit doar pentru sticla aceea.
Ies din bucătărie și nici nu mă uit pe masă, unde parcă observ o farfurie plină. Nu știu ce e în ea și nici nu mă interesează. Apuc în mână un ziar. Nu citesc prea multe rânduri.Simt că nu am poftă. Nu respir odată, că în brațe mi se aruncă aceeași necunoscută din bucătărie. Îmi vorbește parcă de planurile ei. Pardon, de planurile noastre. Cine e femeia aceasta?
Nu mă gândesc deloc la ce îmi spune plină de entuziasm, și din reflex scot portofelul din buzunar. Pun pe masă teancul cu lei. E ziua salariului. Ea numără banii nemulțumită și îmi amintește că salarul meu e mai mare decât ce are ea în mână. Am uitat să îi spun că am fost cu băieții la o bilă aseară. Daca spun așa ceva, din nou se apucă de morală că ies cu toți netrebnicii și nici măcar nu m-am maturizat. Dar iată că că seara mea e salvată de telefon. Sună scurt. Plin de nerăbdare apăs pe taste și aud vocea unui subaltern care mă cheamă urgent înapoi la firmă.
Nici nu închid apelul că deja mă și văd la volan. Dar când să pornesc motorul, o voce din casă îmi cântă o listă de cumpărături. Nu mă chinui să notez nimic. Daca țin minte, bine, dacă uit, ghinion.Oricum în frigider tronează 5 sticle de vin și 5 beri. Altceva nu văd ce ar lipsii.
Valuri reci îmi vin pe drum. Memoria se joacă cu mine prea dur. Femeia aceea care îmi ia banii, îmi arunca în sila pe masă o farfurie, și îmi planifică zilnic viața, e tot una cu șatena care în urmă cu 10 ani, mi-a sucit mințile. Povestea e parcă de ieri…
Nu pot uita cum stăteam seara impreuna, povestind orice prostie care să aduca vorbe din gura noastră. Pe coridoarele liceului, priveam cu invidie orice băiat din preajma ei. Farmecul ei îmi lumina zilele. Era de ajuns să aud vocea ei pentru o clipă sau doar să o simt lângă mine, că uitam orice problemă din suflet. Mereu în minte îmi alerga parfumul ei dulce-floral. În nopțile ploioase de vară scriam poezii, pe care dimineața le aprindeam plin de durere, cu bricheta. În timp ce plin de visuri îmi făceam planuri despre viața mea, dintr-o nebunie o includeam și pe ea. Eu făceam planuri pentru NOI, iar acum e invers.
Pe ușa companiei unde intru deja de 5 ani, același băiat de la pază, beat care îmi cere chiar mie buletinul. A uitat că sunt șeful. Ah… de multe ori am zis că îl voi da afară pe netrebnicul acela. Dar trebuie să câștige și el ceva. E student în anul I. Ajuns în biroul meu, uit de ce am fost chemat. Încep să mă joc obsesiv cu tastele de la laptop. Dar o brunetă ucigătoare îmi intră în birou fără să bată la ușă. Ea mă chemase, să îmi arate ceva rapoarte urgente. Nu știu cât de urgente erau, dar știu că deodată simt că cineva se joacă cu buzele mele. O plăcere uitată de mine. De câțiva ani, obsesia mea a fost să pun pe picioare firma. Mă cuprinde “incendiara” de șolduri. Cred că știu ce vrea. Sex, plăcere maxima, nebunie? Nu ! Doar mărire de salar… Doar eu și ea știm cum a fost la aniversarea primului milion de dolar al firmei. Ce am făcut în separeu…Și săraca mea șatenă mă aștepta atunci acasă mereu stresată… Nenorocita de brunetă are salariul cel mai mare dintre toate șefele de departament. Brusc am un impuls de economist. Fata asta e ca o curvă. Iar din câte văd, și-a găsit și fraierul. O împing violent în spate. Am să o dau afară, deși e vina mea că mă las dus de ea pe alte valuri.
La 2 minute dupa ce a ieșit din biroul meu, scot și eu capul afară pe ușă. Deodata ochii mei se întâlnesc cu ochii șefei de la contabilitate. E cumnata mea. Fug la ea în birou. Așa am simțit, că mă cheama la ea. Era deja 10 noaptea și ea în loc să mearga acasă, la soțul ei, mai stătea și întocmea bilanțul pe luna iunie. O fată eroică…
Când a venit Administrația Fiscală în control, toate contabilele au dat vina pe ea, iar draga de ea, a evitat eroic o amendă cât salarul ei pe câteva luni. Odată, din pură nebunie, m-am apucat să verific toate contabilele din firmă. Am observat că toate mă furau lunar cu câtiva zeci de lei. Doar ea nu a luat nici un leu. Când a contabilizat primul milion de dolari, am vrut să îi măresc salarul și am pupato pe obraz. Dar ea mi-a spus atunci sec, că mai bine aș merge acasă, la sora ei (nevasta mea), să o strang pe ea în brațe că ea are mai multă nevoie de mine decât întreaga companie. Nu am înțeles vorbele ei atunci. De data aceasta, după ce a văzut-o pe șefa de la marketing ieșind de la mine din birou, cu rujul de pe buze mânjit, șefa de la contabilitate mi-a dat în mână un parfum de la ea din geantă, fără să scoată un cuvânt Era o sticlă veche, cu eticheta căzută deja. Mă dau încet pe mână cu acel parfum și deodată mirosul îmi intră ca un țăruș în inimă. Era acel parfum dulce-floral, care îmi furase tinerețea. Apoi la câteva clipe, scoate din mapa ei, o parte din raportul pe luna iunie. Îi spun că nu am chef acum de așa ceva. Eram deja prin vise după acel miros. Dar îmi arată un extras despre fetele pe care le tot favorizez eu. Cele de la marketing. În luna iunie, au consumat zeci de mii de lei pe benzină și bonuri de restaurant. Până și țigările și trusa de cosmetice era pe banii firmei. Sunt gata să ridic vocea la contabila-șefă care aproba aceste prostii, când deodata îmi aduce aminte că chiar eu am zbierat la toate contabilele ca orice investiție în marketing trebuie aprobată. Apoi incepe să îmi povestească de vremurile în care stăteam la ea în birou, și dădeam cumnatei-contabile, sfaturi pentru inima ei. Alb la față nu mai scot nici un cuvânt. Mă întreabă cum mai merge iubirea mea cu surioara ei.
Văzând că mă bâlbâi mult, pune mâna pe telefon și o sună. Îmi dă și mie o cască de la telefon să aud. După o scurtă discuție ca între fete, cumnata întreabă de mine. Am aflat atunci că sunt un alt om. Am aflat că vin seara de la birou, și nici măcar nu mă uit în ochii ei. Că azi a stat 3 ore în bucătărie doar să îmi plimbe papilele gustative printr-o rețetă nouă, iar eu nici măcar nu am gustat. Apoi că de la o vreme încoace, pe jos în dormitor nu mai sunt ca pe vremuri, florile pe care I le așterneam uneori la picioare, seara. Mai nou pe jos sunt numai ziare economic-financiare. A încercat să discute despre planurile de vacanta dar eu nici măcar nu mi-am scos ochii din ziar. Nici nu a numărat banii pe care i-am pus pe masă, și a stat în brațele mele doar să vadă că mai simt ceva pentru ea. Iar când am ieșit pe ușă în fugă, cu telefonul în mână, ea nu a apucat nici măcar să spună că și ea ar merge un pic prin oraș, pentru cumpărături. Dar mă așteapta acasă plină de entuziasm cu cumpărăturile, pe care era convinsă că le-am notat. Nevasta mea o întreabă sec pe contabilă dacă mai sunt în firma. Ea răspunde că am ieșit rapid din firma și i-am promis că voi merge acasa pentru că îmi este dor de nevasta mea. Apoi spune cu o voce răgușită, că ceea ce credea ea despre fata de la marketing sunt prostii. Sunt șocat de cumnata mea, care în loc să bîrfeasca surorii ei, prostile mele, ea s-a gândit la ceea ce a fost în inima mea, și are o vagă speranță că totuși se mai poate salva ceva. Nu apuc să clipesc odată, că am și scos din casierie, câteva zeci de mii de lei. La ieșirea din firmă, agentul de pază beat se ia iară de mine. De data asta îi zâmbesc scurt, îl las în treaba lui. Urc în mașină iar pe cealaltă parte a drumului fata de la marketing cu prietenul ei in Dacia 1300. Iubitul ei e un fost coleg de liceu cu mine.Obișnuiam să fumăm împreuna după ore. Băiat frumos dar fără șanse în viață. Un simplu muncitor toată viața. Deci banii mei dați pe săruturile ei merg în acel idiot. Mă simt ca o cârpă, chiar în ultimul hal. Parcă aș vrea să plâng. Dar țin minte o vorbă dulce “Bărbatul adevărat nu plânge, pentru că în momentul în care varsă o singură lacrimă, el își arată slăbiciunea” Contabila avea dreptate. Dau talpă la merțanul meu, dar simt că merge la fel de bine ca Dacia 1310, în care ne plimbam in tinerețe,eu cu fata aceea din visurile adolescentine și nu îmi pasă că trebuia să umblu după mine cu trusa de scule. În drum spre casa mam oprit să cumpăr niște trandafiri albi, cu multe petale. Ce ma apucat? Din managerul care ține toată compania în frâu, am ajuns un romantic pierdut de viață!
A fost o zi toridă. Ajung acasă obosit și simt ceva uscat în gât. Orice răcoritoare e bună. Mă îndrept spre frigider, cu ultimul meu strop de viață. Dar în drumul spre răcorire, cineva îmi oprește calea. Îmi întinde sticla de bere, dar o scap din mână ca un copilaș de 3 ani. Admir puritatea ei. Privesc în ochii ei și parcă văd sensul vieții. Din nou după câțiva ani… Se pare că azi am să ma răcoresc cu o femeie fierbinte nu cu o bere rece. O strâng puternic în brațe. Nu am uitat de EA. Se așează în brațele mele, și din reflex o sărut pasional. Am uitat de portofel. Așa că mi-a scos ea portofelul, și a aruncat cu leii spre tavan. Îmi simte pe mână parfumul ei din tinerețe. Știe ea ceva…
Împreuna cu draga mea contabilă. Mi-au făcut faza dar nu simt nici un gram de ciudă. Azi inima mea e mai mare ca și orgoliul. Și așa va fi mereu de azi înainte. Scot din servietă trandafirii albi. Sună telefon din nou dar îl arunc pe birou. Îmi spune de planurie noastre, dar nu o las nici de data asta să termine. Mă ridic brusc și sub zâmbetul ei misterios,scot din frigider toate sticlele și le arunc la gunoi. Nu am nevoie de ele. Alarma de la merțan sună. Nu îmi pasă, probabil niște copii se joacă cu mingea. Cum am putut fi atât de prost?
Apoi pentru o clipă memoria se joacă cu mine. Șatena de acum 10 ani e chiar în fața mea. Visul meu îl vad azi cu ochii. Nu firma, nu banii. Acum realizez că fără ea, nici firma nu ar fi. Nu ar fii nimic în viața mea. Mă văd și pe mine, din nou tânăr cu multe vise și buzunarele goale. Iar acel parfum dulce floral îmi face din nou trupul să transpire de emoție. Cuprind în mână ziarul dar îl rup fără să îmi pese ce scrie. O prind în brațe și o duc în locul nostru secret. Petale de trandafiri cad ușor pe jos. Ploaia de săruturi și de îmbrățișări e întreruptă doar de vocea ei care spune încet “Să uităm de tot și să fim doar noi împreuna mereu. Noapte de noapte, zi de zi.”. Aș vrea să fie cum a spus ea. Această clipă să fie veșnică în inimile noastre...


Andrei Ghitea,