Capitolul XII

Casa de piatra!
- Mă, băieți, ce credeți că mi-a zis Petrică? spuse Lascu intrând în magazia lui Talabă, unde se încinsese un campionat de table.
- Că se însoară, răspunse calm Costandache.
- Trei-cinci. Și că te cheamă la cununie; poartă-n casă, completă Talabă.
- De unde știți? se miră Lascu.
- Păi cum să nu știm dacă povestea asta ne-o spune și nouă de vreo două săptămâni, îl lămuri Grigoraș.
“Povestea” era adevărată, Tuteașcă și Ileana hotărâseră, în sfârșit să se căsătorească.
- Deageaba mai așteptăm, pledase subofițerul. Ǎia de la garnizoană mi-au spus că sunt destui care nu au casă de loc, pe când eu am, și dacă eu pot să stau într-o cameră cu acces și nevastă-mea trebuie să poată.
- Păi, da, într-o cameră de trecere și cu trei gazde ca ale tale? protestă fata.
- Și ce să facem? Dacă lent-colonelul Negrea mă mai ține încă zece ani la săsoaice, așteptăm atât de mult?
- Ai și tu dreptate, admise Ileana, dar mai pistonează, poate pănă la urmă găsești ceva mai bun.
Așa încât au fixat data, au rezervat o sală la restaurant ..
- Tovarășu colonel, vă rog să-mi permiteți să raportez, spuse Tuteașcă într-o zi, intrând în biroul comandantului.
- Ai grijă să fie ceva important, că am multă treabă, răspunse Marica ascunzănd o revistă sub masă.
- Tovarășu colonel, vreau să mă însor.
- Să fii sănătos, ce mă doare pe mine?
- Păi, raportez, aș vrea să vă rog să-mi aprobați să mă cunun în biserică.
- Ce, ce? Nici să n-aud așa ceva! Noi suntem militari și comuniști, biserica pentru noi nu există.
- Am înțeles, tovarășu colonel, dar viitoarea mea soție vrea neapărat să se cunune cu un preot.
- Ea n-are decât, dar tu nu ai voie.
- Păi cum, să se cunune singură?
- Găsește și tu vreun civil, să meargă-n locul tău.
Așadar, Ileana și Tuteașcă fură nevoiți să renunțe la cununia religioasă. Aveau să se mulțumească cu binecuvântarea ofițerului de stare civilă, iar după ceremonia de la sfat urma cea de la restaurant, unde voiau să-și invite neamurile și câțiva colegi de sreviciu.
Până la 25 noiembrie nu mai era mult. Timpul trecea repede, dat toate pregătirile erau în grafic.
- Când ai, bă, nunta? îl întrebă într-o zi Stroe pe Tuteașcă.
- Raportez, tovarășu maior, peste vreo două săptămâni.
- Am auzit că faci masă mare.
- Nu tovarășu, câteva persoane, rude apropiate și prieteni.
- Și printre ei nu se numără și șeful de stat major?
- Ǎăă ... nu m-am gândit ... dar ...
- Lasă, bă, că am glumit. Deci când zici că e, peste două săptămâni?
Înseamnă că poți să pleci mâine într-o delegație.
- Tovarășu maior, raportez, mai am de alergat pentru ...
- Bine, atunci alergi până la București și aduci treizeci de cuțite din alea noi, de inox, pentru popota ofițerilor.
- N-ați putea să trimiteți pe altcineva, că eu trebuie să ...
- Hai cu mine să-ți fac ordinul de serviciu și nu mai tot comenta!
Deplasarea la București a durat trei zile. Cuțite de inox erau prin toate magazinele, dar exact în ziua când a juns Tuteașcă la București se terminaseră din depozitele armatei, până au adus altele, plutonierul și-a petrecut timpul la sora lui, Florica. Dacă n-ar fi fost gândul la Ileana, obligată să rezolve singură toate problemele la Brașov, poate că cele trei zile ar fi fost o vacanță agreabilă pe banii armatei. Până la urmă cuțitele sosiră, Tuteașcă execută misiunea și se întoarse la unitatea sa.
- Pe unde umbli, plutonier? îl abordă Marica. Nu te-am văzut de câteva zile.
- Raportez, tovarășu colonel, m-a trimis tovarășu maior la București, după niște materiale, și a durat până le-am obținut.
- Cât ai stat acolo?
- Raportez: trei zile.
- Dar nu aveai tu nunta zilele astea?
- Ba da, sâmbăta viitoare.
- Știam eu ceva. Vezi că mă preocupă problemele subalternilor? A, apropo, vezi că la Spitalul militar au ăia probleme cu un aparat de făcut raze.
- Ei, îl repară Patriche.
- Ba nu, că-i în concediu. Au dat telefon după tine. Mâine te prezinți la ei.
Pentru Tuteașcă, un aparat de Roentgen nu era ceva greu de repus în funcțiune. Dar exact acum defecțiunea era mai dificilă, și cum fără serviciul de radiologie un spital e ca și paralizat, plutonierul s-a văzut prizonier două zile.
- Alo? Cu tovarășa Ileana, vă rog ... alo! Ileana? ăăă ... da știu ... cum? ... păi da, dar ... aoleu! Azi? ... dar stai să-ți spun ... e un roentgen la spital ... știu, dar ... hai, că te descurci tu ... cum? A, restaurantul? ... știam eu ... bine, te mai sun ... da, mă găsești aici, la spital ... și eu ... servus.
Binețeles că aparatul a fost reparat, desigur că șeful de sală s-a lăsat convins, normal că bucătarul avea tot ce-i trebuia ... săptămâna dinaintea cununiei începea fără nici un obstacol previzibil.
- N-are ce să se mai ivească, o liniști Tuteașcă pe logodnica lui. Stroe și-a făcut damblaua, m-a trimis la București aproape degeaba, Marica cred că s-a ostoit și el, m-a trimis la spital, cred că de-acum ne lasă în pace.
- Ba să nu fii atât de sigur, spuse Ileana. Vezi aparatul nu s-a stricat de mâna Mareșalului, deci te mai poți aștepta la vreo minune de la el.
- Știi ceva? Tu nu mai cobi. Gata, toate sunt puse la punct și sâmbătă facem nunta.
Dar socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din cazarmă. Luni dimineață. La adunare, comandantul anunță:
- Tovarășilor, ofițerii de serviciu săptămâna asta vor fi: locotenentul major Cocoș, sergentul major Grigoraș, adjutantul Lascu, locotenentul Dominte, plutonierul Tuteașcă și căpitanul Pârvu.
- Când sunt eu? sări ars Tuteașcă.
- Parcă al șaselea, nu? răspunse Talabă. Înseamnă ... sâmbătă?!
- Tovarășu colonel, izbucni Tuteașcă, m-ați pus de serviciu sâmbătă.
- Bă, bă, ia vezi cum vorbești cu un superior! se burzului Marica.
- Bine, raportez, dar eu am nunta sâmbătă, nu pot să intru de serviciu.
- Ce să-ți fac, așa era rândul
- Da, dar eu am nunta!
- Stai, că n-am înțeles, tu pui interesele personale înaintea datoriei de
militar al armatei române?
- Tovarășu raportez ... ăsta, colonel, raportez ... că ... se bâlbâi Tuteașcă.
- Vă rog să-mi permiteți să raportez, se ridică politicos Talabă, mă ofer să fac schimb de serviciu cu tovarășu Tuteașcă.
- Ai vrea, tu, Talabă, dar nu se poate, îl contră comandantul.
- De ce, tovarășu ... ?
- Pentru că ești invitat la o nuntă, și nu-i frumos să nu te duci, de-aia!
- Păi Tuteașcă?
- A, la el e altceva, el nu e invitat, e ginere.
- Dar cum naiba să fiu ginere dacă nu mă pot duce la nunta mea, tovarășu?
- Bă plutonier, tu nu respecți regulamentele militare. Nu ai voie să vorbești în felul ăsta cu un ofițer superior decât dacă ești ofițer și mai superior. Ia să te duci o zi la arest, să mai citești RSI, iar voi, ăștia, batalion, treceți la program. Executarea!
Tuteașcă o anunță pe Ileana că mai are de ispășit o zi de singurătate și se duse din nou la “hotelul” garnizoanei.
A doua zi, când scăpă de la “țambal”, își aminti că, cu cinci ani înainte, tot de-acolo ieșise când maiorul Negrea i-a dat repartiție la săsoaice. Își zise că poate se mai întâmplă un miracol și urcă din nou la biroul de cadre.
- Da, domne, știu ce vrei. Dar tot nu ți-am găsit nimic, îl anunță locotenent-colonelul Negrea.
- Dar credeți că e vreo șansă în viitorul apropiat? Știți, sâmbătă mă însor.
- Să fie într-un ceas bun! Ai nuntă mare?
- Nu tovarășu colonel, și nici nu știu dacă mai am nuntă.
- De ce, domne? Te-ai certat cu fata?
- Nu, dar m-a pus de serviciu exact sâmbătă.
- Spune-i, domne, comandantului că ai nuntă, nu se poate să nu te-nțeleagă.
- I-am spus.
- Și?
- M-a băgat la arest.
- Nu-i sănătos! Adică, vreau să spun, nu-i sănătos pentru tine ... Chiar nu te lasă să faci schimb?
- Nu vrea ... și știu eu de ce, nu m-a avut niciodată la inimă.
- Domne, eu zic să te duci la unitate și să nu te mai pui cu șeful. O să-ncerc eu să-ți fac un bine. Hmm, cum să nu te duci la cununie?!
A doua zi Marica trimise după plutonierul Tuteașcă.
- Bă, tu te-ai dus și m-ai reclamat peste tot?
- Eu, tovarășu colonel?
- Bă, bă raportează!
- Raportez, dar nu v-am reclamat. Doar i-am povestit tovarășului colonel Negrea că nu mă pot însura că sunt de serviciu exact în ziua nunții mele.
- Și asta nu înseamnă că m-ai turnat pe mine? Dar n-are nimic, uite, sunt băiat bun și te las să-ți schimbi tura la serviciu. Și pentru asta nu-ți cer nimic, dar nu crezi c-ar trebui să mă inviți la nuntă?
- Aveți dreptate, tovarășu colonel, dar eu mai știu ... ?
- Ce vrei să spui?
- Raportez, mi-e teamă că n-o să vă simțiți bine printre ceilalți invitați... Știți .. ei îmi sunt prieteni ...