DRAGOȘ
NONCIU


CÃLÃTORIA

Căci tot ce există în mod absolut
necesar este etern, iar realitățile eterne
sunt nenăscute și indestructibile.
ARISTOTEL

Colindă, căci visele,
nu sunt realitate.
DRAGOȘ NONCIU
2006.



Dacă cineva se contopește
cu vreun personaj, este numai
problema dumnealui, eu nu am
dorit-o!
Autorul




Capitolul 1

E una din zilele acelea. Un început de vară, când mintea ți-o ia razna, după amețeala de primăvară. Castanii abia înfloresc și încă nu ești sigur că ai scăpat de iarnă. În fiecare zi treci pe sub ei și îți dorești ca totul să rămână așa. Încă nu te-ai obișnuit cu căldura, corpul tău realizează greu. Poți să visezi, de acum totul e posibil, optimismul este la el acasă. Zâmbești școlărește și aproape că-ți vine să faci pasul ștrengarului. Și de ce nu, până la urmă!
Mașini și femei frumoase. Iată două lucruri care-ți sar în ochi. Și nu ști unde ai greșit, când te gândești acasă. Dar poate că… Da, una din ele ar putea fi schimbată. De cealaltă, e legată întreaga ta existență. O viață în doi, trăită cu emoții deosebite, la viteze anormal de mari. Aproape că nici nu-ți vine să crezi când a putut crește atât de mare progenitura de lângă tine. Te uiți în spate și te compari cu el. Totul e doar o secundă, cât ai clipii și a trecut, e fulger. Așa că lași totul așa cum e la capitolul acesta și-ți începi socotelile.
Toate sunt bune atâta timp cât singur, tu gândești. Deja îți vine a râde. Răspunsul pe care l-ai putea primi, ducându-te acasă cu întrebarea, stil propunere. „Vrei să vindem mașina?” e mai ceva ca un act de teatru. Comedia apare abia atunci când aude și progenitura, și sare și se-nvârte în jurul tău, cu tot felul de propuneri, care mai de care neacoperite. Abia după ce le spui despre ce salt este vorba, ești privit cu atâta milă, încât n-ai să ți-o ierți curând.
Bineînțeles, cine a zis că „noaptea este un sfetnic bun”, nu a greșit. Visele își fac aripi și ațâță mintea slabă, punând-o la încercare.
Dimineața te faci mic, sperând că n-o să-și mai aducă nimeni aminte de propunerea ta. Te scoli chiar mai dimineață și mergi pe vârfuri, ușor, ca să nu faci gălăgie. Renunți chiar și la cafea. Îți iei tăcut geanta și dai să ieși, dar cum nimic nu este perfect pe lumea asta, nici ție nu-ți iese. Ridici privirea și crezi că ai scăpat, dacă zâmbești frumos, fluturând o mână amical și țugui buzele. Greșeală fatală, deja după atâția ani toate acestea nu mai au efect. Atunci ridici ușor din umeri și aștepți cu zâmbetul pe buze resemnat, să se termine războiul. Dai să-i arăți ceasul, dar ai încurcat-o și de data aceasta, deja observă că e prea devreme și alta e grija de acum. Deja intră la bănuieli. Degeaba îi explici că e dimineață și ai de lucru, că o faci pentru a venii mai devreme sau măcar la timp, cu toate că nu s-a mai întâmplat asta demult, acasă discuți problema.
Tocmai ai deschis capacul la canistra cu benzină și nu ți-ai dat seama. Combustibilul deja a luat foc, spiritele sunt pe cale să se încingă la maximum. Trebuie să te ferești din calea prăpădului și încerci din nou cu trucuri fumate de acum, dar poate, poate. În ultimă instanță cedează și te miră faptul, pentru că nu s-a mai întâmplat de mult. Dar totul e fals. Instinctul de conservare e mai puternic și îți arată ceasul că e târziu și trebuie să pleci la seviciu. Te bucuri ca un copil că ai scăpat doar cu atâta, și mulțumești celui ce a descoperit serviciul, mai ales celui care te ține în el. Ieși aproape zâmbind, salutându-ți vecinii voios. Ea o face la fel, în spatele tău și te bucuri de imaginea ta, ce dispare odată cu intrarea în mașină.
La serviciu muncești de zor. Oricum, moaca ta serioasă, dă bine colegilor și mai ales șefului, care crede că te preocupă producția. Ceea ce îl și faci să înțeleagă, asta pentru derută. Numai colega ta, cu care îți mai petreci unele după amiezi și alte minute, te observă. Pe ea nu poți s-o minți, căci te cunoaște „gol”, și vine ca o vulpe șireată lângă tine, încercând să afle ceva, ca să te vândă. Însă tu o cunoști, tot la fel de încărcată de haine, precum ea pe tine și îi bați obrazul. Tu ști că trebuie să trăiască și ea cumva și atunci îi arunci o pastilă. Colega simte capcana și o scuipă rapid, arătându-ți degetul amenințător. Este real faptul că nu cedezi și te apropii de ea îmbătând-o cu apă rece. Nefiind decât o biată singuratecă, visătoare, liberă; dar la care totul este doar întâmplare, cedează. Ești bucuros de luptă și îi propui un premiu, drept recompensă, pentru purtarea bună. Ea e languroasă, te întreabă… „când?” Imediat însă, îți aduci aminte că ai treabă și ai să-i comunici atunci când poți. Ea se retrage aproape speriată, crezând că a fost descoperită și-ți face ochi dulci, și-n aer îți trimite un sărut. Tu faci la fel, dar cu prudență de asemenea.
Ziua este aproape închisă și-ți faci planuri ce și cum să dregi pentru a ieși din încurcătură. Un telefon, aproape în ultima clipă, te salvează. Ești chemat. În drumul parcurs până la telefon deja îți faci planuri; dacă e colega, eșuezi cu ea într-un loc pustiu. Dacă e soția, îi spui că ai treabă la serviciu și nu poți veni la timp. Îți pui repede mâna la gură și te gândești cum va fi dacă este soția și e de acord cu tine, să vindeți mașina. Deci ești optimist.
-Alo!
-Bună, tuu…! M-am gândit la propunerea ta mai bine și sunt de acord.
-Bună! Foarte bine! Te iubesc! Hai că vorbim acasă, tocmai mă pregăteam de plecare.
Deja cercul tău s-a închis, ești bucuros, și te duci în cea mai mare viteză acasă, uitând de toată lumea din jur. Colega e tristă, te citește imediat. Dar ție nu-ți pasă, vei schimba mașina!
-Alo! Bună Lucian! Sandu sunt la telefon. Știi de ce te-am sunat? Vreau să-mi schimb mașina! Adică, pardon, vreau să vând mașina. Mă gândeam că poate îmi dai o mână de ajutor, asta așa ca între frați. Dacă vii la mine e perfect. Te aștept!
Lucian, fratele mai mare al lui Sandu, se bucură nespus de mult auzind că acesta vrea să vândă mașina. Problema era, că Lucian nu prea mai ținea la tăvăleală, inima îi făcea probleme.
Traiul libertin, cu toate că avea familie bine închegată, munca până la extenuare, l-a cam pus pe chituci. Dar optimismul lui, experiența de viață și faptul că nu lăsa niciodată nimic neterminat, l-a determinat pe Sandu să-i ceară ajutorul.
-Lucian, m-am gândit ca în vara aceasta să-mi schimb mașina!
-Dragul meu, dar este o idee foarte bună! Zise Lucian. Un singur lucru nu pot să înțeleg. Cum ai să te desparți de mâna ta dreaptă?!
-Asta nu știu nici eu. Cu mare greutate, dar trebuie să o fac. Zise Sandu.
-Tocmai de aceea, trebuie să ne gândim la o strategie, prin care să ieșim învingători.
-Păi eu, de ce ți-am cerut ajutorul!
-În cazul acesta, un lucru este sigur. Trebuie să ne alegem cu atenție Târgul.
-Aici sunt de acord cu tine Lucian. Un Târg bun face aproape toată treaba.
-Mai ales, vom căuta un loc cu mașini scumpe, Săndele!
-Cum vine asta?
-Foarte simplu! La o comparație rapidă vei putea să ceri măcar un sfert!
-Ha, ha, ha…! Hai că a fost bună Lucia mi-a plăcut!
-Dar să știi că se poate aplica, domnule!
-Ideea nu e rea. Și chiar merge luată în seamă.
-Sandule! Până la sfârșitul săptămânii mai sunt câteva zile, mai bine ne gândim ce este de făcut.
-Ai dreptate, trebuiesc valorificate, dar cum?
Lucian se scărpină în cap, uitându-se lung la Sandu.
-M-am gândit! O dăm la ziar, și facem niște afișe pe care le atârnăm pe geamurile din spate
-De ziar mă ocup imediat cu telefonul. Așa că Luciane, tu ai scrisul mai frumos! N-am ce să-ți fac!
-Încă de mic copil mi-a plăcut să scriu. Acesta e defectul meu. Lasă că-ți fac eu niște afișe, dacă nu ți-o place, să nu-mi dai nici un ban!!
-Lucian, am mai auzit-o p-asta, nu știu, cred că pe la bunici. Ești tare!
-Hai mă, că glumeam!
-Și eu!
Lucian montă deja anunțurile, scrise cu tuș negru, ce conțineau aproape toate informațiile necesare. Nu mai rămânea decât să întrebe cineva de mașină.
Acum Sandu nu mai lăsa mașina acasă, circula aproape în fiecare zi cu ea, pentru a-i face reclamă. În una din zile, trase mașina unde o trăgea de obicei și se simți urmărit. Curiozitatea îi era atât de mare, că după primul colț se întoarse rapid înapoi, așezându-se astfel încât să dea nas în nas cu urmăritorul. Nu era decât un moș, destul de bătrân, ce părea puțin dezorientat. La ciocnirea celor două fețe, moșu’ făcu ochii atât de mari, că dădu să se întoarcă aproape instantaneu, dat fiind târziu, dădu să zâmbească nemulțumit de ceva, probabil imaginativ, întorcându-se către Rulota de la care pornise. Sandu, nu-l iertă și se grăbi să intre în vorbă cu el.
-Probabil că mă doriți să vinde-ți Rulota aceea, de la care v-am văzut că plecați?
-A nu! Nici gând! La vârsta mea e foarte greu să mai cutreeri lumea, fără să ai un loc, unde să pui capul jos.
-La cum arătați, nu prea ar trebui să mai plecați de acasă!
-Auzi tinere, nu-ți permit!
-Nici eu, nu-mi permit să plec de acasă!
-Dumneata poate nu-ți permiți, pentru că nu ai cu ce, dar eu am.
-De, este și asta un mod de a vedea lucrurile. Însă tot nu mi-ați spus cu ce ocazie vă țineți după mine.
-Dar cine se ține după dumneata, eu tocmai mă duceam acasă, locuiesc chiar aici în spatele dumneavoastră!
-Vă rog să mă scuzați domnule! Însă știți, vreau să-mi vând mașina și tot am senzația că cineva mă întreabă ceva de mașină!
-Acum, înțeleg tinere! Vânzare plăcută în continuare!
-Mulțumesc!