agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-17 | |
Cu nasul lipit de vitrină și cu ochii înroșiți de frig și de oboseală privea cu atenție cutiuța muzicală cu o scoică rotitoare în mijloc. Își băgă mâinile în buzunare și se îndepărtă. O altă jucărioară care încântă ochii copiilor. Ca fericiți sunt copiii! Se joacă toată ziua, mănâncă ce le dau părinții, sunt pupați și răsfățați pentru orice fleac, și, cel mai important, nu știu aproape nimic despre lume și nici nu pare să le pese. Când crești, înțelegi. Înțelegi de ce nu aveai voie să spui acele cuvinte, de ce nu trebuie să umbli la priză, de ce apare luna noaptea, de ce nu poți mânca dulciuri tot timpul. Te bucuri când începi să cunoști, dar nu simți cum o parte din tine se pierde, se dezintegrează, este redusă la un gaz incolor, inodor și insipid. Pe măsură ce anii se adună, știi din ce în ce mai multe, dar intri în automatism, uiți să te joci și să te bucuri de ceea ce ar trebui să te bucure. Nu mai reușești să alergi și să te cațeri în toți copacii cu aceeași veselie.
În acea zi simțea cum de fiecare cută a pielii îi atârnă anii de plumb și cum bucățica de copil din ea se autodistruge cu totul. Simțea cum efervescența și bulele colorate îi ies prin pori și se răspândesc în atmosferă. Se ținea de mână pe ea însăși, o copie mai mică, mai inocentă, cu ochii albaștri căscați de uimire și încântare. Și mergeau pe străduța cu un covor gălbui de frunze moarte. Vorbeau despre lucruri pe care le știau numai ele și pe care altcineva nu le-ar fi putut înțelege. Dar cea mică a tăcut subit. S-au oprit. Ea s-a aplecat și a privit în ochii albaștri. Vedea cu disperare cum lumea se schimbă în acele pupile deschise larg. Apoi fetița s-a smuls din mâna ei. Ea a simțit o împunsătură în piept s-a dat cu un pas înapoi. Copilița s-a încruntat și scoțând limba la ea ostentativ s-a dizolvat în aer cu un foșnet. Ea a rămas pe loc, în mijlocul străzii, cu vântul șuierând prin golul lăsat în suflet, singură într-o mulțime gri care o înghițea încetul cu încetul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate