Adevărul e că mă simt bine, minunat, până la urmă. Nu că s-a ivit cineva, dar îmi cer dreptul meu. Mare filosofie, viața asta. Cine nu vrea viață veșnică, până la urmă și la urmă. Viața e veștedă, iar trecătorii sunt grăbiți. În parc e mare transpirație. Frunzele sunt roșcate, iar ochii verzi se învârt pe după semne. Tot ce este original mă doboară. Pomii s-au uscat, iar pantofii maro se usucă crăpând. În parc e mare agitație. Ochi albaștri pe după voal. Parfum de Veneția- o picătură pe mânecă. Paloare peste acest univers, până la urmă. Văzduhul se închide cu gene negre. Întunericul se lasă ca o boare pe câmpii… E frig, e cald. Universul se colorează în verde crud. E o vreme antipatică, până la urmă. Balurile, valsurile te înconjoară cu admirație. Văzduhul e roșu, iar îngerii se miră plângând. E o vreme inspirată. Abia se culcă zorii albaștri că morile macină semințe. Cocoșul scormone mici gropi în care se odihnesc șoarecii mărunți. E o energie cosmică în care norii odihnesc albastru. Butoaiele pocnesc de vin roșu și alb. Șerpii mișună mărunt pe sub găuri… Încet-încet, se face verde peste lume. E un întuneric prost și înfundat. Gheara cocoșului strânge semințe pe drum.
În seara aceea, soarele răsărea pe stânga porții, iar lemnele trosneau duios. Cărbuni încinși peste vatră fâsâiau pe sub cântecul greierilor. Era seară și ningea. Oile ocoleau stâna, iar câini lătrau zgomotos. Sirenele fluierau pe culoarea roșie, iar vântul se zbătea pe sub ziare. Era noapte, poate, dar ziua plângea din capul norilor. Alergie, alergie. Albinele zbârnâiau în toate direcțiile, prin pădure. Zmeura sclipea prin tufișuri, iar vaiere foșneau prin văzduh. Bondarii vâjâiau în preajma albăstrelelor, iar un parfum delicat încețoșa un buchet de coada-șoricelului. Era farmec peste undele albastre. Mătasea-broaștei plutea prin ochiuri de apă limpezi. Era soare, era un aer blond. Raze roșii țâșneau dintr-un soare fierbinte. Nori plumburii se agățau de văzduh cu greutatea unor purcei răsăriți. Era soare peste noapte. Florile îngânau în surdină descântece sfinte. Era toamnă și frunze smulte se clătinau peste ape răcoroase. Flăcăi cu cușme argintii încingeau puști negre pe un jar sfințit. Locomotive cu mecanici bruni anunțau ora șapte douăzeci. E vânt, e văzduh roziu. Florile picurau lacrima Maicii Domnului. Pământul înghițea cu nesaț o rouă fină ca bruma. E noapte încă, dar e cenușiu. Obrajii copiilor erau bătuți de un vânt aspru. Damigene de vin erau destupate de țărani îndârjiți. Vrăjitoare cu nas roș dădeau târcoale porților. Era un înger de fată care a uimit lumea cu oglinda ei. Botinele ei erau tocite de atâta mers. O tristețe ca smoala se încețoșa peste sat. Oamenii sorbeau laptele cu buze uscate. Era o vreme mov peste orașul fermecat. Mâțele miorlăiau sfâșietor în noaptea adâncă. Verdeața răsărea pe câmpuri cu colțișori albăstrii. Copăcei rămuroși vuiau adânc în scorburi. Un duh grozav spunea minciuni peste capetele decolorate. Era toamnă și adânc. Mistreți sângerii țipau în noapte.
E minunat să cunoști orașul – lumină. Felinare se aprind, ninge frumos, iar copiii se sărută. Motănei tacticoși se întind pentru a fi sărutați. Gâștele cu pene albăstrii se plimbă pe un eleșteu parfumat. Gâzele se îneacă pe un ochi de apă fumuriu. Oamenii iau pușca și ochesc în văzduh. Cizmele miros a borhot și sunt lucioase. Norișori ca scamele sunt culeși din văzduh cu cruzime de vulturii pleșuvi. Clonțul lor a răscolit stânca poroasă. Femeile storceau cârpe și frecau recamiera. Bibelouri lucioase atrăgeau atenția cu o sclipire vioaie. Soarele se răsfrângea în geamul sticlos. Un praf gros se odihnea peste pături nescuturate. Motănei duioși se frecau de scăunele pitice. Oamenii se așezau la masă și tăiau mămăliga cu ață. Un castron cu brânză odihnea lângă borcanul cu murături. Vai, un șoarec în borcan ! Pisica zâmbea ironic și se lingea într-o parte. Avea o limbuță trandafirie și aspră. Mustățile ei erau grele de promoroacă târzie. Mama turna untură în tigaie, iar aceasta pocnea strașnic. Linguroaiele de lemn atârnau deasupra plitei. Lemnele pocneau în vatră și făceau a urgie pentru că vâjâiau. Dușmanii murmurau simbolic în tăciunii aprinși și roșii ca floarea de mac. Gura- leului avea buze portocalii care sărutau frunza. Un țânțar se ițea pe lângă o floricică de in albastră. Copacii oftau neputincioși. Biserica ne privea cu uimire, pentru că păcatele noastre strigau la ceruri. Cruci strâmbe cu vopseaua cojită se scuturau de var peste morminte. Frunze răsunau în cădere a aramă. Pământul era negru și trist. Șoarecii adunau provizii pe care le păstrau în fălci. Grâul avea gust de coajă de nucă. Un miros veșted și ruginit se oțăra prin casă. Ceasul indica șapte ore, deja. Arătătoare ascuțite sfredeleau ironic cifrele negre. Din văgăuni răsăreau curenți magnetici care biciuiau ființele oropsite. Milă, milă pentru șoareci! Þipa un pui de pisică paradoxal. Menirea mea- care ar fi ? Dumnezeu tăcea sfios, adormit printre norișori trandafirii. Danteluța de la gâtul copiilor era scrobită de lăsa urme. Îngerii cântau în cor vreo șase liturghii, să înțeleagă preotul. Tufe de trandafiri înveseleau pământul hleios. Florile de salcâm erau iuți la gust și parfumate, alb- rozii. Câteva albine își găseau de treabă la florile de măceș, vineții. Romanița se înconjura de farmec și de miros suav. Magneți albăstrii căutau prin văzduh. Vraja zorilor se destrăma zâmbind peste verdeață. E noapte, se scutură lemnele prin poiată. Găina cârâie peste sat. Va deveni cloșcă, în curând. Grîne aurii strălucesc în soare precum cosițele țărăncilor. Maci roșii sclipesc rubiniu în soare. E o vreme duioasă și bună. Șerpii scânceau în soare de dorul pămîntului și foșneau peste grîne. Ce vreme ciudată ! își spunea Luc, sperînd într-o minune… Cîtă zăpăceală, își dă seama campionul rezervelor peste rîu. E o închipuire…
Plîng zmeii înșirați peste rîu de băiețeii energici. Peste ape se înșiră insule de smoală și ghemuri de păr. Pete de ulei plutesc peste apă și împrumută culoarea curcubeului. E un cer albastru, văratec și lustruit. Îngeri putrezi se anină în colțurile stropite cu busuioc. E un praf gros, plin de țînțari morți. Muște crăcănate dau din piciorușe, așteptînd cu uimire clipa.
Lucrurile stau bine, dar crucile stau strîmb. Moșnegilor le plac poveștile frumoase și dulci. Pe pervaz o ulcică cu lapte acru își îngînă vrăjile. E noapte, e trist, e ciudat. Pisica mîngîie cu lăbuța un fir de iarbă. Greierul cel trădător strunește un cîntec cuceritor. Ochelarii bunicii se odihnesc alături de o carte deschisă. Cete de îngerași se îngrămădesc în colțul ferestrei. Jocul șoarecului cu pisica se învîrte ca un ghem în jurul unui boț de hîrtie. Lumînările curg lacrimi rubinii pe o ceșcuță albastră. E soare, e minunat, e prea frumos. Fiecare își închipuie că elefănțelul său bea multă apă. Ochiuri verzi de apă sticlesc în nămolul negru. Interesant aspectul acesta, mă rog frumos.