agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-30 | |
A fost acum 963 de ani ziua aceea care se luminase după o noapte grea, de octombire, noapte în care lupii nu i-au cântat lunii.
Se culeg toți de prin părțile lumii și se strâng la un loc. Iată-i, iată-i cum vin din zori, încet, odihniți de parcă ar avea de ce, ori prea obosiți ca să știe că sunt. Aproape că plouă cu ei, aproape că vin din pământ ca niște boababi plini de apă. Aproape că îi vezi unul, cât sunt de mulți. „A ajuns departe cultul sfântului Smârc”-„A ajuns până la noi, în Smârcalim”-„De aici vine, nu de aici pleacă.” Se înalță clopotul mai sus ca deșertul. Furtuna se aude doar uneori, alteori dunele stau și gândesc. Smârc stă cuminte, în cutiuța lui de argint și tace. De dormit, nu doarme mai mult decât alte relicve, de dormit nu doarme: e ziua lui și își așteaptă bolnavii. Ei se strâng toți, încet, de parcă n-ar avea motiv să se grăbească, ei se strâng prea grăbiți, de parcă Smârc n-ar mai avea timp să-i aștepte. Unii vin de trei ore, alții vin de trei ani. Cine știe câți să fi murit între timp. Răceala nu așteaptă, drum lung, atingerea lui Smârc. „Mă întreb dacă sufăr și eu.”-„N-am să-ți răspund...”-„Nu vrei!”-„Nici tu.” La Smârcalim, o dată pe an era ziua lui, cu slujbă mare si boli puține, la început. Acum, anii curg mai repede peste sfânt; nu-i pacat: oricum nu-l pot albi mai mult decât este. Anii trec iute, câte patru odată, mereu la trei luni socotindu-se ziua lui de la moarte și de la prima minune. „Mai știi?”-„Nu!”-„Cum poți să uiți? Nu mult a trecut de atunci!”-„Îmbătrânim odată cu clopotele!”-„Și cu pădurile de boababi cu rădăcini plimbărețe.”-„Îmi amintești?”-„Aș fi putut să mor de sete”-„Și a venit toamna”-„Am băut apa frunzelor care cădeau”-„Din cactuși?”-„Nu!”-„Din boababi?”-„Nu creșteau încă prin părțile astea”-„Din tine!”-„Þi-ai amintit, se vede...”-„Nu am să uit niciodată!” Multă lume s-a mai strâns în jurul meu, multă lume care așteaptă să cadă lacătul de pe dune și de pe clopotele care prea mult tac, acum, că a început furtuna. De la un timp fac cu rândul: când vorbește nisipul, sfântul Smârc tace. E smerit. „Aceea a fost prima lui minune”-„Smârc, bunul, te-a ajutat”-„Iar eu am tot săpat, pe-aici, până l-am găsit. Ușor nu a fost!”-„Aveai apă din frunze măcar.”-„Acum beau din boababi.”-„Crezi că e bine?”-„Posibil...” Am scos afară cutia de argint, am scos și bătăile clopotului din nisip. Am așezat pădurea la loc ferit, fără lupi ori nopți necântate. Încet, rădăcină după rădăcina, apă după apă în valuri și în tulpine de boabab, frunze cu frunze, câte unul ori câte mulți, bolnavii îl atingeau pe Smârc și plecau acasă, să se îmbolnăvească iar. „În fiecare zi vine seara!”-„Da... trebuie să-și odihnească dinții de-atâta rugăciune”-„Trei luni, are timp.”-„Bunul Smârc, unii pleacă sănătoși știind că n-or să ajungă la fel, după drum mare, atât îl iubesc!”-„Crezi?”- „Îmi spun...”-„Ce?”-„Sunt sănătos. Păcat: l-aș fi rugat și eu o rugăciune...”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate