agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-08 | | O clipă de nemurire Soarele se pregătea să răsară cu străluciri solemne deasupra munților. Totul părea plin de măreție aici, aproape de acoperișul lumii, și John Smith era cuprins până în adâncul ființei lui de această măreție. Aici nu mai aveau nici o importanță miliardele lui de dolari, și până și dorința lui începea să i se pară oarecum lipsită de importanță. Se înspăimântă dintr-o dată de prostia ce-i trecuse prin cap. Cum adică să fie lipsită de importanță? Bătuse atâta drum până aici, în creierul munților, luptându-se cu formalități umilitoare pentru el, cu oficialitățile care pe de o parte considerau drumurile spre Tibet un fel de zăcământ național, care trebuia concesionat numai pe bani grei, iar pe de altă parte nu ar fi vrut cu nici un preț să admită că ar fi ceva de văzut sau de aflat acolo. Iar după ce a dat grămezi de bani ca să ajungă aici, lama ăsta, sau ce rang o fi având el, îi cere douăzeci de mii de dolari pe un flacon cu Elixirul Nemuririi. Mai întâi, a vrut să se tocmească, dar, văzând privirea fixă a bătrânului lama, a renunțat. Cu cel care îl adusese aici, în vârful munților, s-ar mai fi putut discuta, dar dispăruse ca în ceață după ce îl predase în mâinile bătrânului. Spunea că ar fi un fel de administrator laic al lamaseriei și părea că nu se bucură de cine știe ce considerație printre călugări. — Știți, se scuzase el pe drum, într-o engleză de-abia inteligibilă, nu am înstrăina cu nici un preț nici o picătură de elixir, dar o să vedeți în ce stare deplorabilă se află lamaseria. Și călugării nu știu nimic de treburile lumești decât că totul trebuie să fie gata la timp. De unde bani, nu i-a interesat niciodată! Abia i-am convins să se despartă de un flacon din prețiosul lor elixir. De altfel, e prima dată când o fac, și tare mi-e teamă că și ultima dată… Așa că ar fi bine să aveți grijă ce răspundeți și mai ales să nu vă târguiți, indiferent cât v-ar cere. Dacă John Smith a crezut asta un fel de abilă regie și un fel de punere în gardă pentru a obține un preț bun, și-a schimbat impresia imediat ce l-a întâlnit pe bătrânul lama. Un timp, acesta l-a privit în tăcere. Apoi, într-o engleză cursivă, cu mult mai bună decât a administratorului, l-a întrebat: — De ce vrei să devii nemuritor, domnule Smith? În orice altă parte a lumii, John Smith probabil că l-ar fi repezit pe cel care i-ar fi pus o asemenea întrebare: — Eu am banii, tu ai marfa, așa că nu te interesează pe tine de ce – și i-ar fi trântit banii pe masă. Cu instinctul care îl făcea întotdeauna să câștige și să manevreze oamenii spunându-le de fiecare dată ceea ce voiau ei să audă, a răspuns: — Am câștigat o mulțime de bani… Mă simt bătrân, aproape de moarte, și, cum uneori am câștigat acești bani făcând rău altor oameni, acum am nevoie de timp să fac bine… mult bine. Am nevoie de încă o viață să o consacru numai binelui… – și John Smith se miră de cât de sincere îi sunau cuvintele. — Și mai ales deoarece crezi sincer că ești prea bun ca să mori, domnule Smith! John Smith se cutremură în adâncul ființei lui: „De unde a ghicit asta bătrânul pungaș? Că doar nu am spus-o nimănui!“ Lama îl privi țintă pe bărbatul din fața lui, apoi adăugă: — Asta nu contează chiar așa de mult. În adâncul ființei noastre, toți credem că suntem prea buni ca să murim. O vanitate măruntă de care numai moartea ne vindecă… O să-ți dăm un flacon, domnule John Smith. Mai bine zis, o să-ți vindem unul pentru că, așa cum vezi, lamaseria este destul de dărăpănată ca să necesite reparații serioase. Voiam numai să mă asigur că ești o persoană serioasă, care va ști să păstreze secretul, pentru că, sper, îți dai seama ce lovitură ar fi pentru credința noastră dacă s-ar afla că noi comercializăm așa ceva. Am fi ostracizați, chiar și numai dacă s-ar afla că distilăm un asemenea preparat, darămite că îl și vindem. Tradiția cere ca nemurirea să se obțină prin rafinarea conștiinței, puterile și știința să vină din interior, prin forțe proprii. Este periculos să trezești asemenea puteri și să le pui la îndemâna unor oameni care le-ar putea utiliza greșit. E ca și cum ai da un cuțit unui copil mic, domnule Smith. Poate că nu va ucide pe nimeni, poate că se va răni singur, sau poate că va pierde cuțitul fără să-l folosească. Dar noi trebuie să ne asigurăm că veți folosi așa cum se cuvine această putere. — Mult bine voi face, șopti John Smith ca în transă, și chiar era convins că se va putea lipsi de câteva milioane. — Atunci, ia flaconul și mâine dimineață să-l bei pe tot o dată pe măgura din fața lamaseriei… chiar în clipa în care vei zări prima rază a soarelui. Asta fusese ieri-seară, iar acum John Smith aștepta pe colină ca soarele să-și termine tot spectacolul de lumini și el să poată să-și ia doza de nemurire, deși, ca să fie sincer, nu prea credea că momentul administrării are chiar o așa mare importanță. Dar, cum nu voia să riște câtuși de puțin, în momentul în care zări prima rază de soare dădu pe gât flaconul. În prima clipă nu simți nimic decât un gust de apă sălcie. Apoi tot trupul părea că îi este cuprins de căldură și o gheară rece i se strecură spre inimă: „Bătrânul pungaș, totuși până la urmă m-a otrăvit. Mi-a luat banii și m-a otrăvit ca să șteargă urmele… Așa cum am bănuit, nu există nici un elixir…“. Peste câteva ore, administratorul năvăli înspăimântat în chilia bătrânului lama: — Mărite, străinul… a fost găsit mort în vârful măgurii… Bătrânul lama îl privi un timp în tăcere, apoi șopti: — Minunate sunt căile prin care soarta omului se împlinește. — Dar, mărite, dacă se fac cercetări, îl vor găsi acolo sus, otrăvit… — Otrăvit, fiule? Apa din fântâna lamaseriei noastre este băută de oameni de sute de ani, și încă nu a otrăvit pe nimeni. Ce-i drept, nimeni dintre noi încă nu și-a dorit să devină nemuritor... * * * Undeva într-o maternitate din Manhattan, într-o sală de nașteri, se aude dintr-o dată țipătul pur și înalt al unui copil nou-născut. Doctorul îl cercetează atent, îl pune pe cântar, apoi, mulțumit, se întoarce spre tânăra mamă: — Felicitări, doamnă! Aveți un copil foarte sănătos! Ce nume vreți să-i puneți? Femeia se trezește ca dintr-o transă, apoi privește lung și nedumerită la medic: — John Smith este numele lui, doctore! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate