agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-18 | |
Doru Sumuță, din familie bună și întinsă, nu ajunsese la casa lui, adică rămăsese burlac în garsonieră și își vedea liniștit de slujba mijlocită printr–un unchi arhivar la Departamentul Cultelor; așa erau legile atunci, cum că toți trebuiau încadrați la stat. Când a acceptat să ia în subzistență un cameleon – nepotul său din partea surorii mici se lăsase scurt timp încântat de oferta unui coleg de clasă, căruia un vaporean în vorbă cu maică–sa îi adusese reptila, – o șopârlă veritabilă ce dădea cu limba după muște, nici nu visa că răscrucea soartei apare într–o clipită mult mai târziu relevată.
Unchiul Doru ședea ore în șir să contemple legănatul molcom al cameleonului multicolor, ochii independenți cu pleoape solzoase, lăbuța din două degete ridicată ca un salut glumeț, declanșarea imposibil de perceput a limbii neverosimile și mestecatul degajat al muscoilor, cosașilor, fluturilor, tot ce–i putea stăpânul colecționa primprejurul blocului, ba chiar și din Parcul Poporului. Întâi stătuse între geamurile ferestrei spre balcon, apoi într–un acvariu mare (mai târziu îi spusese terariu), primit de la Iani coaforul ce renunțase la prăsitul scalarilor, acoperit cu plasă metalică de muște. Ulterior i–a pus o cracă uscată, bine fixată. Dar schimbarea culorilor... ceva incredibil! Se schimbau și datorită sentimentelor, nu doar mediului. Scria în cartea lui Brehm despre asta: „În cursul luptelor între masculi, coloritul se schimbă foarte repede”. Uneori Doru făcea pe masculul – îl întărâta cu pliciul de muște, strigându-i și numele: Mucky (nu prea reușea să pronunțe englezește dar gestul conta); cameleonul scutura capul, căsca gura și... culorile se întunecau. – Pentru la iarnă o să–i pui muște în oțet, îl zădăra Buju, prietenul care venea uneori să mai facă o tablă (pe bere). Sau gândaci de bucătărie, că ăștia nu hibernează, completa prefăcuta grijă pentru dihanie. Ce–i drept, gândaci se mai găseau, dacă rămâneau resturi menajere se înființau. – Nu–i destul de cald, se îngrijora Sumuță, va trebui să–i pun radiator. Prea multe n–aveau ei ce discuta; vecinul milițian asculta de dincolo, cu paharul în peretele comun, discuțiile subversive, treabă știută de altminteri. „Am jurat, zicea el când avea accese de sinceritate, drujba–i drujbă”. Cu o sticlă de rom era rezolvat, nu mai auzea nimic minim două zile. Cu toate atențiile, cameleonul a murit, totuși, fără veste. Nimeni nu știe cât a suferit Doru Sumuță; doar sufletul lui. Îl mângâia și nu–i venea să creadă. Rememora gesturi de–ale animalului, i se părea că–l vede mișcând în acvariu. S–a decis să–l înmormânteze într–un loc ferit, la cimitirul Eroilor bunăoară, și a organizat pomana exclusivă – a luat de la Alimentara (așa le zicea atunci buticurilor) o sticlă de coniac (risipă curată la salariul lui) pe care a început–o dar repede i s–a făcut lehamite și, în vreme ce ezita dacă să lase restul băuturii în pahar sau s–o toarne înapoi, a traversat o oră astrală. Să jupoaie cameleonul, să–i activeze pielea, poate dacă... un curent electric, ceva excitant... bionica se ocupă cu studii în natură... dacă pielea rămâne vie, în bulion nutritiv, ca țesuturile de le folosesc medicii pentru cârpirea marilor arsuri... se poate modela o imagine... ca un ecran de televizor... cu totul altceva decât filmul... fiecare cu gândurile sale transformate în imagini... poate chiar indicii, testarea stării interne... nebunie curată! O tresărire de repulsie! Groaznic... să-l măcelărească pe Mucky... sacrificiu pe altarul științei, da... va îngropa resturile după cuviință, cu lumânare la biserică. Haide, nu-i decât o șopârlă, rupsese coada la câteva în tinerețe! Încă un coniac la domnu’! Uite unde duce băutura pe amatori! Ostentativ, Doru Sumuță a dat peste cap coniacul și... s–a apucat să improvizeze, trebuia să fie operativ. Mult mai târziu s–a uimit de resursele subconștiente... că nu știa cum procedase. Ziua următoare – alergătură cu adresă, doar pentru asta sunt neamurile – o conexiune, recomandare, mână de ajutor. Soluție nutritivă ușor alcalină de la preparatorul laboratorului de analize al pieței (fosta gazdă a mătușii Aurelia), sursă reglabilă de curent continuu din dotarea lui Pupu (cu fire cu tot). Ramă cu geamuri, încălzitor automat pentru apă, termometru, tavă de inox, se adună! Dispozitivul era destul de simplu, ceva ca la galvanizări. Problema era cum să comunice cu eșantionul de piele. Prin curentul electric? Sau contact direct? La școală experiențele se terminau repede, aici nu era cazul. Trebuiau epuizate toate variantele. Ceasuri bune a stat Doru cu palma în soluție, lipită de sticla ce presa pielea lui Combo. Ei, în intervalul acela se mai uita la televizor, cât transmitea, două ore. Într–o seară a văzut în oglinda de control, sigur: ceva se părea că schimbă culorile, nu oricum, avea o noimă, exact ca starea sa de amploiat singuratic. Era certitudinea pe care o căutase; obținuse „ecranul cameleon”; de acum nu mai trebuia decât să lege observațiile, modelări coerente. Pragul incertitudinilor fusese depășit! De Ziua Morților s–a dus la cimitirul Eroilor și a meditat în preajma rămășițelor lui Mucky despre fragilitatea ființelor vii. Lume multă cu jerbe de brad, coroane, dureri înăbușite... oricum morții erau mai mulți, nu puteau fi plânși toți! Într–o zi veștile au explodat, cine știe cum – Revoluție, Marea eliberare, Jos comunismul, ce noroc că avea televizor alb–negru. Se auzea vecinul de sus strigând pe palier „Uraa! Libertate!” apoi retrăgându–se rapid în locuință. Dintr-odată s-a văzut conectat în direct la Marile Transformări Sociale, cuplat la mass–media internațională. Că în târgul natal ce altceva puteai să faci în timpul liber? Cozi la mărfurile de import, aprovizionare pe cartelă, băutură, televizor. Vorbeau prietenește necunoscuții între ei, comunicau: teroriști, împușcături, morți, comploturi... toate departe, unde era televiziune; totuși, se apropia Crăciunul. Ei, dar existau unii ce vegheau. Uite–așa s-a pomenit Doru Sumuță într-o după–amiază cu bubuituri în ușă. – Deschide, mă, comitetul de inițiativă te caută! Au intrat ca nesimțiții, fără ziua–bună, în viteză direct către chicinetă și bineînțeles au văzut instalația pe masă. – Uite, transmite securiștilor, zbiară unul! Și cu matraca poc! În cutia de sticlă! – Dumnecații tăi de securist! – Păi ăla stă alături, vizavi este milițianul, a turbat Doru dintr–odată, prima oară în viață. Vă sparg capul căcănarilor, mi–ați distrus invenția! Indivizii s–au cărăbănit. Sumuță a continuat să zbiere din capul scărilor: ”Cine v–a spus că eu?! Asta–i revoluție?! Care comitet, bă? O să–mi dați despăgubiri! Că vă purtați ca securiștii, poate chiar voi sunteți! Săriți, că au venit securiștii! Ajutoor!”. Ehe, de când o ștersese comitetul de inițiativă! Degeaba izbucnirea de revoltă; faptul fusese consumat. Sigur, experimentul se putea reconstitui, nu era un cap de țară, dar ceva se frânsese în Sumuță, laolaltă cu jaloanele existenței sale. Poate făcuse o descoperire mare, poate o luase pe direcție greșită... cine știe? Sigur însă că trăiește ca un ratat, dintr–aceia care se plimbă câteodată la prânz prin centrul orașului, unde se perindă și alții ca el, salutându–se respectuos la fiece revedere. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate