agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-26 | |
Femeia își urmărea gândurile cu precizie maximă. Se întreba dacă va arăta bine, moartă cu buzele așa de roșii. Să lase vreun testament? Nu avea nimic. Era hotărâtă să moară și atât. Nu mai avea nici un sens să prelungească agonia. Căzătura din copilarie se lăsase cu urmări. Fusese degeaba pe la medici. Migrenele continuau să persiste, tratamentele erau inutile. În plus, acum avea amețeli și vărsături.
Cel mai bun lucru era să moară elegant. Se hotărâse. De ce să nu aleagă ea momentul? Voi lua moartea prin surprindere! Dar mai înainte de toate, trebuie să mor în curățenie. Nu am șters praful! Doamne dumnezeule, ce haos! Nu poate să spună lumea despre mine că am murit în mizerie! Șterse rapid mobila cu un tricou vechi pe care îl aruncă la gunoi. Nici gunoiul nu l-am dus! Se aranjă rapid și ieși afară să-l arunce. La colțul blocului, o măicuță ținea strânsă la piept o bucată de carton pe care era scris un mesaj. Avea nevoie de bani pentru mănăstire. Acum s-a găsit și măicuța să-mi iasă în cale! Și dacă îi dau bani, voi avea și eu un loc în casa Domnului? Preotul ne-a spus că sinucigașii ajung în iad. Să fie vreun semn? Scotoci în buzunar, avea 100 de lei și îi dădu măicuței care o privea mirată. Începu să-i mulțumească dar plecă grabită. La ce bun mulțumirile ei? Maria nu mai credea de mult timp în semne. Renunțase la credința oarbă pe care i-o inoculase părinții. Nu se mai ducea la biserică de ani de zile. Nici nu își mai amintea ultima împărtășanie... Tot ce dorea era să ajungă acasă și să moară în cuibușorul ei cald. Măcar nu voi îngheța de frig... Zăvorî ușa ca să nu o deranjeze nimeni. De parcă ar veni vreodată cineva la mine! Nimeni nu pășise vreodată în sanctuarul său. Majoritatea o considerau o ciudată. Tresări. Ca un făcut, cineva suna la ușă. Voia să se uite pe vizor dar gaura aceea era înfundată cu gumă de mestecat. Uite, na! Vrei să mori și nu te lasă lumea în pace! Ce porcărie, o să îmi încarce factura la curent! Deschise ușa iritată. Se trezi față în față cu poștasul care astăzi sunase de două ori...?! Mă întreb, ce vrea? Era un bătrân îmbrăcat în uniforma specifica postașilor, cu geanta mare atârnată de gât. Avea ochii albaștri și părul sur. — Sărut mâinile, domniță! Îi întinse plicul fără explicații, făcu stânga împrejur și dispăru. Ce putea fi? Vreo datorie? Renunță să mai se gândească la asta. Avea lucruri mai bune de făcut. Nu-i va mai răspunde nici lui Dumnezeu dacă va suna. Aruncă indiferentă plicul pe pat. Privi pe fereastră. Este o zi frumoasă pentru a muri. Și totuși dacă o fac, aș vrea să las ceva în urma mea. Să-și amintească toți de mine. Dar nu ca ciudații aceia care se aruncă de la balcon sau care își taie venele. Aș putea să pictez ceva și să las neterminat. Voi muri artistic! Ce idee! Am tot ce trebuie în casă. Își instală trepiedul langă fereastra și amestecă încet culorile. Ce să pictez? Peisajul de afară? Nu, nu! Îmi voi picta propria moarte.Nu e o treabă foarte complicată. Însă cum voi muri? Trebuie să mă decid. Nu aș vrea să sufăr, măcar acuma în ultimul ceas. Și aș vrea să rămân frumoasă, cu zâmbetul pe buze. Să am părul negru răsfirat în toate direcțiile și ochii deschiși. Aș opri ceasul la ora12, să spună lumea că am murit într-un ceas bun. Parcă și văd titlul în ziare pe prima pagină: „Moarta de la ora 12”. Voi muri frumoasă, asa cum am fost în toți cei 25 de ani ai mei. Nu am de ce să mă tem, toți suntem datori cu o moarte. O să descopăr marele adevăr, chiar dacă nu îl voi împărtași cuiva. Cred că va fi o aventură extraordinară! Dorea să se îmbrace elegant, în rochia ei preferată, lungă până la pământ. Arăta divin în roșu și negru, era și moartă și vie. La toate petrecerile făcuse furori. Prima ei relație începuse așa. Atunci îl cunoscuse pe Iosif, un inginer uscățiv de 30 de ani. Nu era foarte atrăgător dar avea o minte strălucită. Sau cel puțin așa a crezut la început. Ce mai contează, o cucerise. Nu îi rămânea decât să-l seducă, așa cum știa cel mai bine ea să o facă. Îi zâmbi. Relația cu Iosif nu a durat decât 3 săptămâni. Tot ce au făcut s-a rezumat la cuvinte. Nu accepta să-l împartă cu o soție. Netezi cutele rochiei în oglinda mare de pe perete și își împrospătă machiajul. Voi muri în somn! Voi muri visând. Nu voi simți durere și voi muri fericită. Căuta pastilele pe care le lua când avea dureri de cap și insomnii. Puse toate pastilele în pumn și le înghiți cu coca-cola, băutura ei preferată. Se așeză ușor pe pat și aștepta. Era fericită! Își întinse brațele și atinse ceva. Curioasă, întoarse capul și zări plicul. Ce să fie totuși? Lucrurile din camera își pierdeau încet-încet conturul. Însă plicul devenea din ce în ce mai strălucitor! Îl deschise ușor, netezi hârtia și începu să citească: - Dragă Maria, știam că într-o zi nu vei mai suporta toate durerile astea și vei vrea să te sinucizi. Însă ce vei face cu copilul nostru? Semnat: Poștașul Sirena ambulanței se intensifica. A doua zi, la ziar, au anunțat tentativa de sinucidere a unei tinere gravide cu diazepam. Medicii erau consternați că tânara era gravidă în două luni și avea himenul intact. Nu mai auziseră de un asemenea caz. Fiind întrebată cine va fi tatăl copilului, Maria rămase blocată. Spunea că într-o noapte avusese un vis în care... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate