agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1608 .



Pălăria norocoasă
proză [ ]
În căutarea monstrului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cristian Melesteu ]

2007-02-02  |     | 



Pălăria norocoasă

Deși e abia ora 6.00, telefonul sună ca nebunul, fără să-i pese deloc, că, în sfârșit, în visul meu eram gata gata să obțin o întâlnire cu celebrul fotomodel Naomi, după care alergam de câteva luni. O rog pe Naomi să mă ierte că fac nebunia de a pleca de lângă ea, și răspund la telefon. La capătul firului, Bobo mă anunță cu o voce agitată că prietenul nostru comun Fane a suferit un grav accident în timpul unei partide de pescuit. Prins de o ploaie torențială, nu s-a îndurat să plece fiindcă peștele trăgea în continuu. Fugind către una din undițe, a alunecat pe un petic de iarbă ud și și-a fracturat un picior și o mână. „Săracul Fane, a zăcut în ploaia aia torențială până a doua zi dimineață, când s-a oprit ploaia și l-a găsit paznicul. Pe lângă lovituri, a mai făcut și pneumonie!”.
Vestea pe care Bobo mi-a dat-o mă lovește ca o măciucă în moalele capului. Amețit, mă cuibăresc la loc în căldura patului, încercând să reînnod firul conversației din visul cu Naomi. Zadarnic. Naomi a plecat să alunece cu pașii ei ușori dar fermi, în prezentări de modă sau în mintea altor bărbați.
La alimentara din colț, fac slalom printre rafturile cu iaurt dietetic, standurile de fructe precum și printre alte raioane a căror denumire îmi scapă, deși le vizitez foarte des atunci când fac cumpărăturile zilnice pentru familie... După acest contact dur cu realitatea prețurilor la mâncare în România, o înțeleg pe nevastă-mea care cântă în fiecare noapte prin somn doine de jale având ca refren versul: „Off, off. Mâine iar trebuie să plec la piață! Off, off...”.
Iată-mă în fața Spitalului Județean, cu o pungă cu iaurt, două banane și o sticluță de apă plată, toate pentru prietenul meu Fane, aflat la mare necaz. Ar trebui să ajung la etajul al III-lea dar fusta scurtă a unei asistente pe care privirea mea s-a lipit cu prelandez mă face să pierd numărătoarea etajelor și să ajung la ultimul nivel. Fac acest drum între etaje vreo jumătate de oră până mă obișnuiesc cu peisajul și obosesc îngrozitor.
Ajung în sfârșit, în salonul în care zace prietenul meu Fane. Săracul, are un picior în ghips, imobilizat în sus de un mecanism gen scripete și o mână ce se odihnește învelită în același material medical. Doarme și din cauza răcelii răsuflă greu, uneori ca un șuierat, uneori ca un horcăit. Am obosit de la acel dute-vino între etaje, în plus nu vreau să-i tulbur somnul lui Fane, așa că mă așez pe un colțișor din pat și răsfoiesc câteva din revistele ce zac pe noptiera. Revistele sunt vechi și mă plictisesc repede de cititul lor. Fără stare, încep să mă plimb prin salon, așteptând ca Fane să se trezească. În periplul meu, privirea îmi este atrasă ca un magnet de capul lui Fane. Pe care, încă se mai odihnește pălăria lui norocoasă de pescuit. Adusă din America, pălăria de pescuit este mândria și talismanul lui Fane. Are prevăzute niște agățători speciale de care prietenul meu pescar își poate prinde ace și alte mici accesorii de pescuit. Pălăria de pescuit a lui Fane mă fascinează. De mult am vrut să o văd mai bine, dar cele o sută douăzeci de kilograme ale prietenului meu au fost o barieră destul de greu de trecut... Profit de faptul că doarme și că e jumătate înțepenit în ghips și mă apropii tiptil de pălăria lui de pescuit. Este întradevăr o minune a tehnicii. Aflat să zicem în mijlocul apei, Fane are la îndemână înfipte în pălărie tot felul de accesorii, pentru care ar fi avut nevoie, în mod normal, de zeci de cutii și cutiuțe.
Undeva, în lateral, înfipt în pălăria de pescuit a lui Fane, îmi atrage atenția un ac pentru păstrăv, cu un finisaj deosebit. Mă lovesc de două ori peste mână. Zadarnic, nu-mi pot opri mâna din drumul spre acul ce mi-a atras atenția atât de puternic. Fane e bolnav, probabil câteva luni nu va mai putea merge la pescuit, așa că nu cred că își va da seama că îi lipsește un mic ac... Acul, refuză însă să părăsească superba pălărie de pescuit a lui Fane. Trag ceva mai tare. Fane dă semne că începe să se cam trezească, așa că mă grăbesc să intru în posesia acului. Fără să vreau, fac o mișcare mai bruscă, ce zguduie tot patul, piciorul lui Fane se desprinde din mecanismul ce-l ținea suspendat și se lovește cu zgomot de tăblia metalică a patului. Fără să deschidă ochii, Fane scoate un urlet înfricoșător și apoi începe să geamă înfundat. Acul tot nu se desprinde din pălărie... Fac o ultimă mișcare energică. Bolnavul se întoarce brusc pe o parte, firele de la aparatele la care era conectat se desprind și cad pe podea. Aparatele încep să țiuie lung și insistent. Răsuflu ușurat: în sfârșit, am intrat în posesia acului! Apăs pe un buton negru pe care scrie „Alarmă”, las punga cu iaurturi și banane la îndemână și părăsesc discret salonul lui Fane, care pare că are nevoie de multă, multă odihnă...
Mergând spre ieșire, văd că spre salonul lui Fane că se îndreaptă o mulțime de cadre medicale cărând tuburi de oxigen și aparatură medicală pentru intervenții de urgență...
În curtea spitalului mă opresc să respir puțin aer curat, neîncărcat de miros de medicamente și să admir la lumina zilei acul de care tocmai am făcut rost. O ambulanță se învârte nervoasă, încercând să parcheze cât mai aproape de intrarea în spital. De acolo, însotit de mai multe asistente, care țin masca de oxigen și punga de perfuzii, apare întins pe o targă prietenul meu Fane. În soare, acele înfipte în pălăria lui de pescuit, strălucesc de îți iau ochii. O asistentă se apropie și îi dă jos pălăria de pescuit - talismanul și port-boneurul lui Fane.
Îi fac cu ochiul asistentei și îi mulțumesc în gând pentru gestul făcut: e clar, astăzi, pălăria de pescuit, i-a adus numai și numai ghinioane lui Fane…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!