Imi tarasc ganditoare angoasele dupa mine, iar dorurilor de tine le mai ard cate o palma peste bot. In lumile prin care am trecut in cautarea ta am vazut toate semnele pe care le-ai lasat in urma fara sa vrei. Un cuvant atarnand la marginea orizontului, o urma de pas, fosnetul hainelor tale, in timp ce mergi sau iubesti, sau mai stiu eu ce faci...
Nu e nici o urma de nebunie in sangele meu acum. Prea tarziu pentru gelozii si ganduri, pasii mei nu pot tine ritmul degetelor mele innebunite de lipsa ta.
Soferii de taxi ma privesc curiosi, vorbesc cu tine in gand, iti explic ceea ce tu nu ai vrut niciodata sa stii cu adevarat, si gresesc. Ar fi trebuit sa stii fara ca eu sa iti explic, fara ca tu sa pui intrebari. Asa ca ma las privita, ma las cantarita, etichetata de oamenii pe care ii intalnesc, si ma multumesc sa zambesc din cand in cand, fiindca ei gresesc, dar pe mine nu ma intereseaza ce etichete car dupa mine, lipite pe frunte, pe ceafa, pe urechi, pe nas, pe gat... Nu ma intereseaza decat cuvantul pe care tu l-ai lasat sa atarne la marginea orizontului pentru mine, fara sa stii totusi ca eu il voi vedea, o fi fost o tradare de sine din partea ta. Stiu ca ai vrut sa dispari fara urma, fara sa lasi in urma nimic din tine. Si totusi, eu merg inainte cautand ca un ogar umele tale, gasindu-le, posedandu-le intr-un vartej de nebunie si de sperante desarte, impotriva ratiunii.
Si-mi vine sa-mi impusc ca pe niste cai raniti toate gandurile si toate dorurile, fiindca nici unul nu ma va duce la tine, nici unul nu-mi potoleste foamea de gandurile tale. Stiu toate astea, si totusi ma intreb daca si tu vezi in noaptea asta luna agatata ca un breloc de un colt, daca iti aduci aminte ce culoare aveau ochii tai in lumina lunii pline, daca iti aduci aminte cum iti oglindeam cu fidelitate fiecare trasatura, fiecare gest...