MAMA MARE POVESTEȘTE

Tatăl meu a murit pe front în anul 1944. De la el a rămas un caiet în care a făcut o serie de notări, în legătură cu arborele lui genealogic, structurate pe capitole precum: "Tatăl meu", "Moșul meu Nicolae Antonie", "Neica Pavel", "Mama Mare" etc. În acesta din urmă înserează și următoarea povestire pe care i-a spus-o, în anul 1942, mama mare care la acea dată avea 86 de ani
Bunicul ei Ghiță Brănescu era proprietar în Olănești-Vâlcea. Pământul lui era lângă moșia Conului Iordache. Acesta din urmă își învinuiește vecinul că ar fi dat foc unui hambar care îi aparținea. Drept urmare îl poartă prin judecăți și până la urmă reușește să-l deposedeze de pământ. Și după aceia șicanele continuă. Câțiva viței și porci îi sunt uciși de oamenii boierului pentru că, zicea el, i-au încălcat proprietatea.
Ghiță Brănescu se hotărăște să-și recâștige pământul apelând la autorități. Pleacă la București unde stă mai bine de un an. Aici face numeroase jalbe la divanul domnesc dar nu primește nici un răspuns. Un prieten, întâlnit întâmplător, îl sfătuiește să dea în locul obișnuitei jalbe o foaie albă nescrisă. A doua zi când omul domnesc apare pentru a strânge jalbele Ghiță Brănescu îi lasă pe ceilalți petenți în față apoi cu hârtia în mână înaintează în genunchi, așa cum era obiceiul, și o înmânează omului domnesc. Acesta intrând în cancelarie observă că ultima jalbă primită este nescrisă. Trimite un slujitor să-l aducă înăuntru pe Ghiță pentru a da seamă de neobrăzarea lui. Þăranul atâta a așteptat. Odată intrat înăuntru reușește să-l înduplece pe omul stăpânirii și chiar să-l convingă de justețea cererii sale. Omul domnesc vine în sat, anchetează cazul, și-i dă dreptate lui Ghiță Brănescu repunându-l în drepturi. Întâmplarea de mai sus, după calculele tatălui meu și ale bunicii lui, ar fi avut loc prin 1825.
Povestirea spusă de mama mare ar putea avea un mare sâmbure de adevăr. Acțiunea se petrecea la puțin timp după mișcarea lui Tudor Vladimirescu care a pus capăt domniilor fanariote. Primul domn pământean al Þării românești Grigore Ghica (1822-1828) vroia, fiind inspirat și de monarhii luminați europeni de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, să ia astfel de măsuri care să stopeze mișcări sociale de amploarea celei ce abia se terminase cu câțiva ani înainte.