agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-06 | |
În localitatea Matemeni, plasa Cognova, se află, dincolo de pod imediat pe dreapta, un teren de casă înțelenit unde se ridică din lăstăriș rămășițe de paiantă. Nu că s-ar deosebi tare mult de înfățișarea generală a târgului sărăcit în tranziție, cu media de vârstă peste cincizeci de ani, dar localnicii spun, cui se nimerește străin de sărbători, că aceea este „casa cu stafii”.
Bineînțeles este o vorbă pentru străinii curioși, fiindcă nu bântuie nimic. Omul care a stat acolo se ocupa cu cămătăria; își deschisese un sereleu „Casa de amanet creștinesc „Părtășia” Parteniu” imediat ce-i murise nevasta, prin 1992 zice-se, de răutatea lui iscată după ce fusese dat afară din slujba la municipiu de un pâlc „spontan” de greviști. Oricum ar fi, bărbatul revenise la casa părintească pustie și începuse afacerea. Știa el ce știa: cum că oamenii pot fi săraci, numai vad bun să existe. Și era, nu putea ieși în pierdere cu zălogurile puse la cazurile serioase – pământurile concetățenilor. În ultimul său an ajunsese, la sfârșitul lui martie, să aibă douăzeci și doi de datornici care își amanetaseră proprietățile ca să facă rost de bani pentru sămânță, arături, îngrășăminte și câte le mai trebuiseră viitoarelor recolte. Pentru prelungirea termenelor intermediare cămătarul preluase cupoane, subvenții, ajutoare agricole; deslușea cu glas pierit debitorilor ce înseamnă dobânda compusă, își arăta boarfele ponosite și se plângea de răutatea vremurilor care-i vlăguiau fără scutire traiul cu foaia de mărturisire financiară a cametei, ce trebuise înscrisă până în 20 ianuarie, că nu mai avea de pus la biserică în cutia milelor. Și era știut – duminică dimineață Parteniu stătea nesmintit în biserică, bătând mătănii; „Cruce mare, drac bătrân” rânjea de fiecare dată domnul Smolea, primul întreprinzător al târgului, branșa „spirtoase”, din nelipsitu-i loc lângă icoana Născătoarei de Dumnezeu. De 15 mai, la plata ratei pe al doilea trimestru, principalii datornici s-au perindat prin curtea tăiată în diagonală cu o sârmă pentru lanțul câinelui, în esență după același ritual. - Domnu’ Parteniu, asta-i tot ce am! - Asigurare de grindină ai făcut? Că se dau o mulțime de fenomene la știri. - N-o fi dracul chiar așa negru! - Vorbești cu păcat; odată ia foc holda! Mai bine îmi cedezi un uium din recoltă, înțelegi, facem un înscris și iaca – ține banii pentru nevoi! Creștinește! Oamenii au luat înapoi banii, că nu prisoseau, semnând încă un înscris „cu doi martori” pe hârtie timbrată. La urma urmei, cine putea ști dacă recolta nu ieșea atât de slabă de să nu însemne nimic o câtime din ea? Cu toată seceta, grâu s-a făcut din belșug; adunarea roadelor a ținut peste luna august și proprietarii sperau să le țină destul în păstrare ca să crească prețul. La întâi octombrie au început să se ceară dările – de câștig, de scutire, de zonă favorizată, de casă și altele, tocmai când se cereau cheltuieli pentru intrarea în iarnă, bașca botezurile și cununiile. Fiindcă pe 15 noiembrie era lichidarea tuturor datoriilor, chiar la începerea postului Nașterii Domnului, datornicii cămătarului s-au adunat din nou în curtea acestuia, vorbiți să-l roage de o păsuire, că se apropia ziua târgului de mărfuri și grâul putea primi preț bun. Discuția s-a lungit, a devenit una colectivă; greșeala lui Parteniu a fost că i-a amenințat cu autoritățile, ceea ce nu se cădea. Unul l-a luat de piept, altul l-a împins, s-a iscat o învălmășeală care s-a desfăcut lăsându-l pe creditor stâlcit la pământ; abia răsufla ceva ca „greviști… greviști”. Pentru a nu face vărsare de sânge, l-au gâtuit și i-au săpat o groapă îndărătul casei. Patru făptași s-au sacrificat, culcându-se în cruce cu capetele atinse deasupra mormântului și mărturisind: „Al nostru fie păcatul, bun e Dumnezeu” iar ceilalți au răspuns după datină, stând cu spatele: „Îndură-te, Maică Preacurată!”. Mărturisire pentru îmbunarea sufletului neodihnit, cruce pentru propria mântuire; dar unul din cei patru, care de la început se codise, s-a sculat înainte de a termina încredințarea, rupând descântecul. Postul Nașterii Domnului a început cu zăpadă, frig și moină; dintr-odată semnele timpului s-au amestecat, lipind anii unul de altul. Antonie, Nestor și Pamfil au avut o soartă rea și au lăsat în seama urmașilor păcatele; Ilarion, al patrulea mărturisitor, a crezut că apucă nepoții în casa sa, lângă hambarul plin, fiindcă își atârnase la gât, pe piele, un „șapte-căi”, un heptagon dintr-o bucățică de tablă desprinsă din acoperișul troiței de la șosea, așa cum spuneau bătrânii că se face când moare un om rău de care ești legat. Numai că în cele șapte colțuri ale talismanului trebuiau puse litere, care să închipuie cuvântul ascuns de ocrotire și acesta nu se putea afla decât într-un singur fel. Astfel că, ori de câte ori cineva era înmormântat, Ilarion mergea la el pe înserat, culca urechea pe movila proaspătă și aștepta ca duhul locului să-i șoptească vorba învăluitoare a hălăduirii. Abia într-un târziu a aflat, de la săvârșita nașă Melania, o literă; de atunci, când umblă prin sat, se oprește din senin și începe: „aa… aăă… ”, sperând să dibuie revelația. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate