De când, în 1852, Pierre Larousse a înființat la Paris celebra casă de editură enciclopediile editate aici îi poarta numele. Începutul l-a făcut “Marele Dicționar Universal al secolului al XIX-lea” pe o întindere de 17 volume. “Laroussurile” sunt mereu completate și aduse la zi.
Am răsfoit cu interes o “Cronologie Universală” subintitulată “Cele mai importante evenimente politice, culturale religioase și științifice din istoria omenirii” traducere a unui Lauorusse Bardas–1996. Este condensată aici o bogată informație începand cu proto istoria și până in 1996. Am parcurs la început "Indexul" curios fiind să văd ce nume proprii românești voi găsi în text. Printre cei 15.ooo de termeni, cu surprindere amestecată, nu știu de ce, și cu o oarecare mândrie am găsit: Academia Română, Antonescu I., Babes V., Brâncuși, Ceaușescu N., Carol II, Cioran E., Coandă H., Eliade M., Eminescu M., Ferdinand I., Horia, Iorga N., Ionescu E., Mihai Viteazul, Mihai I al României, Racoviță. Este bine, mi-am zis, străinii ce răsfoesc volumul vor afla lucruri importante despre țara noastră, că românii nu sunt doar sinonimi cu cerșetorii din Paris ori cu alți conaționali delicvenți prin Uniunea Europeană, la care, cu greu, am aderat.
Abia apoi am citit și prefața la care este atașată nota: “toate intervențiile din text notate cu & aparțin editorului român care a adăugat integral și textul pentru 1997” Mândria mi s-a risipit când am mers la textele care cuprindeau numele proprii ce mă interesau. Doar Ceaușescu N., Cioran E., Brâncuși și Ionescu E. nu aveau semnul &. La ultimii trei nici cea mai mică aluzie că ar fi avut ceva de a face cu România. Din curiozitate am tras cu ochiul și la unii vecini. Albanezii îl au prezent în lucrare pe Skanderbeg, bulgarii pe cneazul Boris și pe Simeon I cel Mare, sârbii pe Ștefan Dușan și pe Petru I Karagheorghevici, ungurii pe Koshut. Sunt nominalizați mulți oameni politici scriitori, muzicieni și savanți polonezi. Nici rușii nu stau mai rău.
Gândindu-mă la cele de mai sus mi-a venit in minte proverbul:"Unii din cauza copacilor nu văd pădurea" Copacii care nu lasă sa se vadă ce este valoros în pădurea româneasca cred că sunt uscăturile din alt proverb forestier. Fără a fi silvicultor cred că nu greșesc când spun că mereu trebuie scoase uscăturile dintr-o pădure pe care o vrem sănătoasă. N-am un proverb și pentru ultima afirmație dar ar putea fi găsit sau creat unul.