agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-07 | |
O mână catifelată se-ntinde spre lingurița rece care zăcea pe masă. Degete lungi o ating, ridicând-o încet, încet... și o aruncă în borcănelul cu miere. Lingura pătrunde în el, delicat, alunecă-n dulceața mierii... Mai apoi iese poleită cu aurul puternic aromat al unui calm de nedescris. Liniște. Se visează sunete de vioară. Și totuși... e încă liniște. Lingura e ridicată deasupra unei cești mari cu lapte fierbinte. Aburii dansează un tango perfect pe ritmurile liniștii... Viorile încă scârțâie un ideal în iluzia visului.
Mirosurile de miere și de lapte cald se îndrăgostesc, se amestecă, se unesc... fac dragoste și apoi aleargă, gâdilând suav niște căi nazale... Un gând al unui nume, al unui anumit “cineva” alunecă ușor, provocând bătai de inimă puternice în timp ce un zâmbet se-ntinde leneș pe niște buze roșii, cărnoase, pline de viață. Nu mai vrea să plece. Fericirea veghează totul și râde... Lingura atinge cu mierea ei suprafața laptelui. Acesta tremură, vibrează la atingerea delicată a mierii. Aburii se joacă în continuare, dansându-și fericiți prezentul ca și când nu ar mai exista viitor, ca și când ar fi ultima clipă... ca și când ar știi că asta e tot ce au, că tot ce vor avea vreodată e amintirea acestei clipe, a dansului efemer. Totul zâmbește. Zâmbetul persistă, cântând în șoaptă pe ritmurile viorilor imaginare. Ideile zboară, curg, se-ntorc... se zvârcolesc pe căi nemaivăzute... și dispar în neantul imaginației. Mierea alunecă ușor în lapte, curgerea ei lentă contopindu-se cu timpul... Laptele absoarbe dulceața ei, o stoarce de viață, o topește-n el... Mierea i se dăruiește-n totalitate, lăsându-se răvășită de căldura lui, ascultându-i ritmurile ce se reflectau în el de la aburi, până când dispare orice urmă de-a ei, până când devine una cu laptele. Degetele gâdilă lingurița. O aștern pe un șervețel de un alb imaculat care radiază de bucurie că de-acum nu mai e singur. Soarele o învelește într-o rază și lingurița îi radiază înapoi șervețelului, afundându-se în albul său, în moliciunea particulelor sale... De-acum nu mai sunt singuri. Zâmbetului de pe buze i se face puțin frig și roagă gândul să remedieze situația. Gândul șoptește viorilor, iar viorile transmit mâinii. Mâna vorbește cu degetele. Degetele ating ușor cana. Laptele cu miere începe să tremure din nou. Momentul cel mare a sosit. Toți erau pregătiți. Cana zboară spre buze cu ajutorul degetelor. Buzele împing zâmbetul, atingând cana. Înmărmurirea se așterne... Laptele cu miere pășește sfios, ajungând pe limbă. Toate simțurile tremură de plăcere. Gustul se împrăștie, dar nu dispare... dulceața mierii, combinată într-o perfectă armonie cu laptele rămâne pe limbă, pe buze și în gând, încălzind zâmbetul friguros. Apoi, se așează în suflet, persistă, ca un ecou care încă gâdilă urechea cu mult timp după ce sunetul tace. Fericirea râde în continuare. Cana se așterne din nou pe masă. Masa e fericită și ea. Soarele aruncă raze de bucurie. Totul iubește, totul se iubește... O singură întrebare răsare din tăcerea armoniei în timp ce curge lent, stând în spinarea timpului, lăsând umbrele să pășească pentru ea: cine e de fapt Fericirea asta și ce rol avem noi în viața ei?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate